1 + 2 + ajutor divin = 4?

Cateva dintre lectiile cele mai interesante despre viata pe care le-am primit in scoala au venit, ca la multi altii imi imaginez, de la matematica. Principiul despre care vorbesc sta tocmai la baza invatarii. Formulat, ar suna ceva de genul: nu poti sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite. Cand cauti modalitati alternative de a rezolva ecuatii, de pilda, esuezi si ajungi sa te conformezi solutiilor clasice. Spun asta pentru ca exista oameni care inca ar mai putea fi surprinsi de regula de mai sus. Exista oameni care inca mai cred ca 1 + 2 + ajutor divin poate sa dea si 4. Sa va explic la ce ma refer.

O decizie recenta a CEDO a stipulat ca exploatarea zacamintelor de aur de la Baia Mare cu ajutorul cianurilor a afectat in mod direct sanatatea unor oameni. Desi reclamatia a fost facuta in 2001, decizia finala a CEDO a venit in 2009. Reclamantii, domnii Tatar, tata si fiu, au reusit sa demonstreze, prin intermediul unui for international de judecata, faptul ca utilizarea cianurilor in exploatarea zacamintelor de aur a afectat medical cel putin o persoana. Nu e nevoie, cred, ca va reamintesc despre accidentul de la Baia Mare, despre contaminarea raurilor Somes si Tisa, despre pagubele rezultate care au devenit aproape imposibil de estimat, dar in orice caz enorme.

Daca vorbim despre mine de aur si exploatarea cu cianuri, cred ca intelegeti si directia in care bat. Desi s-au spus foarte multe lucruri despre proiectul exploatarii de la Rosia Montana, nu foarte multe au fost retinute. Cel putin nu de catre cei care ar fi putut sa schimbe ceva major. Legea interzicerii cianurilor in minerit inca se sufoca printr-o comisie parlamentara. Comparatia cu cazul Tatar nu-mi apartine: stiu ca sunt voci care sugereaza ca precedentul CEDO ne da speranta in cazul Rosia Montana; ca, daca exploatatia de aici va fi autorizata, peste ani putem nadajdui ca se va face dreptate. Eu spun ca nu ne putem asuma riscul. Nu putem pierde atata timp, visand la un verdict care nu va reprezenta o compensatie. Important e ca acest proiect sa ramana atat: un proiect. Sa nu aiba ocazia de a face rau. Fiindca nici un verdict din lume nu va putea lua inapoi raul pe care exploatatia cu cianuri il va produce acolo.
Da, Rosia Montana prezinta cel putin aceleasi riscuri pe care le-a prezentat si exploatatia de la Baia Mare. Din acelasi motiv pentru care o ecuatie prezinta aceleasi caracteristici, indiferent de cel care incearca sa o rezolve. Cata vreme se vor folosi cianuri, oamenii se vor afla in pericol, iar mediul va fi sacrificat. La Rosia Montana vorbim chiar despre ceva mai dramatic: o asezare intreaga va disparea, cu tot cu strazi, case, scoli, cimitire. Si nici un impozit nu poate sa fie destul de mare pentru ca statul sa permita scoaterea la mezat a acestor oameni si a identitatii lor; a locului pe care il numesc – si il vor numi mereu – “acasa”.

Am observat, recent, ca primarul localitatii vorbeste despre oportunitatea proiectului, ca unica forma de a oferi o sansa oamenilor de acolo. Nu pot fi de acord cu ideea de “solutie unica”. Exista solutii alternative pentru aceasta zona, si ele sunt cat se poate de realiste. Este foarte clar ca protejarea zonei trebuie sa mearga in paralel cu o strategie de dezvoltare. Si ca ea trebuie formulata cat mai rapid.

Eu am spus-o constant, de ani de zile, si voi continua s-o spun: proiectul Rosia Montana trebuie sa fie blocat pentru ca, la fel ca altul inaintea sa, pune in pericol vieti umane; cele care exista si cele care ar putea exista, si s-ar putea bucura de aerul, padurile si traditia unui loc special. Daca noi reusim sa transmitem ca vietile de oameni sunt mai importante decat orice altceva, deciziile politice sau juridice locale vor fi o simpla formalitate.

Migrantii romani – tema de gandire

Evenimentele din Italia ne-au aratat din nou ca lumea in care traim se schimba foarte rapid, iar daca vrem evitarea unor situatii extreme, trebuie sa fim pregatiti sa ne asumam responsabilitati cu totii. Migratia este un fenomen relativ nou pentru societatea noastra, despre care pana acum am vorbit pe segmente, analizand franturi ale fenomenului si nu imaginea de ansamblu. Altfel spus, am discutat despre banii adusi in tara de cei plecati la munca in strainatate, ne-am minunat cu privire la schimbarea de mentalitate a unora dintre ei, dar abia de putina vreme am inceput sa ne indreptam atentia si asupra a ceea ce ramane in urma lor sau a dificultatilor de integrare in alte societati.

 

Vedem impreuna ca problemele sunt diferite de la comunitate la comunitate. Daca in Italia exista, din pacate, evolutii periculoase, in unele regiuni din Spania migrantii romani se confrunta cu abuzuri ale angajatorilor (asupra carora am facut o dezvoltare aici si aici). E clar ca lucrurile nu pot fi rezolvate prin cateva actiuni globale, pentru ca problemele sunt specifice fiecarei zone si sunt diferite. Iar fiecare comunitate de romani in parte are nevoie de solutii speciale, inclusiv din partea autoritatilor din Romania.

 

Si, pentru ca lucrurile sa devina si mai nuantate, in cazul acutizarii problemelor (economice, de discriminare, de familie sau de orice alta natura) cu care se confrunta migrantii nostri, acestia au oricand solutia intoarcerii acasa. Iar de optiunea aceasta par a fi atrasi majoritatea celor care se afla la munca in regiunea Madrid, spre exemplu. Scenariu pe care criza pe cale de amplificare din Romania il complica si mai tare.

 

Toate acestea arata ca statul roman se afla in fata unor decizii strategice si pe termen mai lung. Inainte de intrarea in UE problemele legata de forta de munca nu se puneau in acelasi mod ca acum. Incepem sa invatam impreuna o lectie teribil de simpla – aceea ca o problema careia nu-i dai atentie isi creeaza ramificatii pe care iti va fi tot mai dificil sa le gestionezi. Oamenii despre care vorbim nu sunt doar migranti, ci si contributori la bunastarea a doua state; dar, in acelasi timp, ajung sa se confrunte cu frica de alte societati (asa cum se intampla acum in Italia) sau cu drame profunde de familie (am atras deja atentia, inclusiv Comisiei Europene, asupra situatiei copiilor ramasi acasa).

 

Suntem acum in fata unei noi oportunitati. Daca inainte nu aveam probabil destule canale de comunicare cu diverse culturi, acum avem milioane de voci prin care sa vorbim intr-o limba comuna, pe care o construim impreuna in UE. Un limbaj care, dincolo de birocratia de Bruxelles, se defineste inclusiv in perioade dificile, cand suntem nevoiti sa facem presiuni in numele celor pe care ii reprezentam, sa deschidem dialoguri pentru a le sustine interesele.

 

Romanii din strainatate trebuie sa stie ca Romania nu a uitat de ei, ca statul roman este interesat de soarta fiecarui cetatean al sau. Celor din Italia le voi transmite personal acest mesaj, cand ma voi intalni cu reprezentantii lor la Roma, peste cateva zile.

Apel pentru organizarea unei sedinte de guvern comune Romania – Italia

Primului Ministru al Romaniei, D-lui Emil Boc 

Stimate dle Prim-ministru, 

Ati urmarit, cu siguranta, evolutia ingrijoratoare a situatiei din Italia şi valul de mesaje şi actiuni antiromaneşti care se accentueaza cu fiecare zi.  

Unul dintre cele mai importante elemente care au alimentat aceasta tensiune fara precedent este reprezentat de anumite declaratii inacceptabile la adresa romanilor, formulate chiar de membri ai guvernului Berlusconi.

Vizita Ministrului de Externe Cristian Diaconescu a fost un pas foarte important pe calea catre gasirea unei rezolvari.  

Demersurile noastre, ca europarlamentari, urmaresc acelaşi obiectiv şi va asiguram ca vom incerca, prin toate mijloacele care ne stau la dispozitie, sa intram in dialog cu reprezentanti ai clasei politice, dar şi ai presei italiene, pentru a le atrage atentia sa faca distinctia intre romani şi infractori. 

Consideram insa ca un alt pas decisiv pentru normalizarea situatiei şi protejarea romanilor din Italia este organizarea urgenta a unei şedinte de guvern comune romano-italiene, la Bucureşti sau la Roma, al carei scop sa fie discutarea pe larg a ultimelor evenimente, echilibrarea tonului oficialilor italieni şi conlucrarea concreta a celor doua administratii pentru o mai buna aplicare a legii de catre statul italian, cu ajutorul statului roman. Sunt multe situatii concrete dificile in care se regasesc unii cetateni romani aflati in Italia şi care impun o reorganizare a relatiei dintre cele doua executive. 

Va ataşam, de asemenea, o scrisoare a romanilor din Italia, pe care intentionam sa o transmitem tuturor membrilor Parlamentului European, preşedintelui PE, Hans-Gert Pöttering, şi preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso.

Scrisoarea poarta semnatura ‘un roman’. In numele romanilor din Italia, va rugam sa adaugati semnatura dvs., pentru a arata Europei intregi ca ne solidarizam cu cetatenii romani oneşti şi muncitori din Italia, afectati pe nedrept de ceea ce se intampla in aceste zile.

Va multumim şi va dorim toate cele bune. 

Cu toata consideratia,

Daciana Sarbu, PSD

Corina Cretu, PSD

 

Cara Italia

Asa incepe o scrisoare adresata Italiei de romanii de acolo.

Vreau sa duc mai departe mesajul lor, pe care il voi traduce si il voi transmite tuturor colegilor din Parlamentul European, presedintelui PE,  Hans-Gert Pöttering, si sefului Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso.

Voi incerca sa adaug, la finalul scrisorii, semnatura tuturor europarlamentarilor romani si a membrilor guvernului, pentru a arata Europei intregi ca ne solidarizam cu cetatenii romani onesti si muncitori din Italia, afectati pe nedrept de ceea ce se intampla in aceste zile.

Cara Italia,

 

Aceste randuri surprind cateva franturi dintr-o viata. O viata de om, ca oricare altul, cu grijile si cu bucuriile lui, asa cum sunt milioane aici, in Peninsula. Ceea ce ma face diferit de majoritatea cetatenilor tai este ca eu nu m-am nascut la tine in casa. Sunt roman si am venit aici intr-un moment din viata mea, cand cautam o sansa mai buna ca sa-mi implinesc visele. Iar tu m-ai primit. M-ai lasat sa-mi gasesc locul si sa-mi construiesc o viata noua, departe de familia mea si de tara mea, dar compensand cu promisiunea lucrurilor frumoase pe care le voi putea realiza aici.

 

In schimb, ti-am dat bogatia materiala ce vine din munca si din priceperea mea – eu sunt unul dintre cei un milion de romani care au ajutat economia Italiei sa creasca cu 1,2%; bogatia mea umana, datorita careia vietile unor oameni sunt salvate zilnic de medici romani in spitalele italiene, copiii italieni cresc ingrijiti si protejati de bone romance, batranii sunt ajutati de ingrijitori romani, italienii de orice varsta sau de orice fel au prieteni romani; bogatia mea culturala datorita careia artisti romani creeaza, danseaza, fac teatru, sculpteaza, canta aici in Italia, imbogatind, de fapt, nu numai o tara, ci Umanitatea.

 

Cara Italia,

Intotdeauna am considerat ca nationalitatea mea nu numai ca nu este un defect, ci este o sursa de mandrie. Ceea ma defineste pe mine ca Om nu vine din pasaport, ci din ceea ce sunt eu si iti ofer tie si tuturor italienilor cu care intru in contact. Sunt mahnit insa in ultima vreme, pentru ca, pentru unii, nationalitatea romana a devenit o problema, apartenenta la familia europeana nu conteaza, iar principiul generos de “umanitate”, la care cultura italiana a avut de-a lungul secolelor o contributie fundamentala, este uitat in favoarea unor criterii periculoase precum cel de «rasa» si de «strain». Aceste categorii sapa falii in societate si creeaza dusmanii si discriminare, incalcand astfel chiar spiritul si litera Constitutiei italiene.

In 1990 erau doar aproximativ 6.000 de romani in Peninsula. Deci, cei un milion de oameni care au venit aici din Romania in cautarea unei vieti mai bune au facut-o dupa ce au scapat din temnita unui regim autoritar dur. Certitudinea libertatii si a sigurantei pe care o da individului un stat de drept a fost printre lucrurile care ne-au atras la tine. Dar statul de drept se fundamenteaza pe protejarea si promovarea drepturilor civile politice, economice si culturale, pe baza principiului nediscriminarii. Ce garantie am eu acum, cand barometrul urii ma face cateodata sa imi fie teama sa vorbesc romaneste pe strada, ca voi fi protejat de institutiile tale, la a caror functionare contribui cu taxe si cu impozite?

 

Stiu ce drepturi am. Stiu ca dreptul la egalitate in fata legii si la protectie impotriva discriminarii pentru toate persoanele este universal recunoscut. Stiu si documentele care ma protejeaza si pe care le incalca cei care ma ataca pentru ca sunt roman: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Conventiile Organizatiei Natiunilor Unite privind drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale, Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnate de toate statele membre.

Dar cei care transpun aceste texte in viata sunt oamenii. Cum i-as putea face eu sa se ghideze in actiunile lor dupa principiile din aceste documente, semnate si asumate de tine, si nu dupa valul de ura si de intoleranta pe care il simt tot mai acut?

 

Cara Italia,

Povestea mea este povestea unui Om obisnuit, care nu omoara si nu fura. Este povestea a peste un milion de romani care traiesc aici, la tine acasa, respectandu-ti regulile, dar care se simt stigmatizati si transformati in tapi ispasitori pentru greselile si pentru ilegalitatile catorva cetateni. Cei care incalca legea, trebuie sa plateasca. Dar, ca in orice stat de drept, pedeapsa trebuie sa fie individuala si direct proportionala cu gravitatea faptelor. Pedepsele colective nu rezolva nimic! Din contra, cultiva un climat al urii si al intolerantei. Adica ne fac pe noi, oamenii cu povestile noastre simple, dar bune si frumoase, sa nu ne mai intelegem intre noi, sa nu mai comunicam, sa nu mai avem incredere unii in altii.

 

Istoria ne invata ca, de fiecare data cand lasam ura sa ia locul tolerantei si al respectului, cand oamenii isi stigmatizeaza semenii, in loc sa gaseasca solutii concrete la probleme concrete, cand comunitati intregi sunt blamate pentru o culpa construita la nivelul imaginarului colectiv, rezultatele sunt dezumanizante.

 

Cara Italia,

Cred ca ai auzit istorisiri similare si de la milioanele de italieni care au incercat sa-si implineasca viata dincolo de granitele tale si care, fie ca erau in SUA, fie ca erau in diverse tari europene au fost, la un moment dat, tinta unor campanii si manifestari de ura si de intoleranta. Gandindu-ma la asta si la istoria frumoasa pe care noi o putem crea impreuna, am incredere ca cetatenii tai vor intelege ca romanii nu sunt nici mai rai si nici mai buni decat italienii. Ca furia nu rezolva nimic. Dar respectul reciproc, increderea si aplicarea corecta a legilor o pot face. Ca noi, romanii si italieni suntem la fel si de aceea putem sa construim atatea lucruri bune impreuna, si pentru aceasta tu ne-ai primit pe noi aici, cara Italia.

 

Un roman

Solicitam Comisiei Europene sa-i protejeze pe romanii din Italia

Alaturi de Corina Cretu, Ioan Mircea Pascu si Alin Antochi, am transmis Comisiei Europene o intrebare scrisa prin care cerem implicarea concreta a executivului UE in protejarea cetatenilor romani din Italia.

 

“In ultima vreme in Italia au avut loc o serie de actiuni xenofobe si de stigmatizari impotriva romanilor rezidenti in aceasta tara, pe fondul unor infractiuni comise de cetateni romani. Situatia devine din ce in ce mai ingrijoare si datorita amplificarii acesteia de catre mass-media italiana, care nu ezita sa puna pe prima pagina orice articol destinat denigrarii cetatenilor romani rezidenti in peninsula.

De asemenea, o serie de personalitati politice au facut declaratii ofensatoare nu doar la adresa romanilor care au comis infractiuni, ci la adresa tuturor cetatenilor romani din Italia, dand impresia ca, de fapt, in limba italiana termenul de “roman” este echivalent cu cel de “infractor”. Situatia pare sa scape de sub control, in contextul in care copiii romani sunt agresati si discriminati in scolile italiene, iar cetatenii romani si bunurile acestora sunt supuse violentelor si distrugerilor din partea membrilor extremei drepte italiene “Forza Nuova”.

Din datele puse la dispozitie de UNAR (Ufficio Nazionale Antidiscriminatione Razziale) rezulta faptul ca din totalul est-europenilor care au inaintat plangeri, romanii sunt pe primul loc, reprezentand 45,8% din total, urmati de albanezi, cu 16,7% si de polonezi cu 9,7.

Recent, autoritatile italiene au propus un act legislativ prin care medicii sunt obligati sa renunte la secretul profesional pentru a putea denunta pe cei care nu au permis de sedere in Italia, fapt ce ar putea contraveni articolului 6 din Tratatul UE, privitor la respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale ale cetatenilor comunitari.

Aceste evenimente sunt fara precedent in masura in care aceste actiuni xenofobe genereaza tensiuni diplomatice intre doua State Membre, Italia si Romania”.

Am cerut Comisiei Europene masuri concrete pentru impiedicarea discriminarii romanilor din Italia, pentru respectarea normelor Directivei 2004/38/CE si a principiilor articolului 6 din Tratatul UE de catre autoritatile guvernamentale din Italia. Speram ca, prin acest demers direct si cu sustinerea grupului socialistilor europeni, sa determinam Comisia sa se implice urgent in acest caz si, impreuna cu autoritatile italiene si romane, sa faca un plan de normalizare a situatiei din Italia.

La urmatoarea sesiune de la Strasbourg, eu si Corina Cretu vom convoca o discutie cu europarlamentarii italieni, prin care sa le cerem explicatii cu privire la situatia din Italia si sa convenim impreuna asupra unor pasi concreti. Va fi o alta cale de a transmite guvernului de la Roma punctul nostru de vedere si de a forta gasirea unor solutii cat mai rapid.

Cerem sprijinul socialistilor europeni

Intregul grup al europarlamentarilor PSD sustine in continuare cauza romanilor din Italia. Am trimis un apel catre Martin Schulz, presedintele Grupului Socialist din PE, cerandu-i sprijinul si implicarea.

“Dupa cum probabil stiti, situatia conationalilor nostri a devenit chiar mai rea din cauza declaratiilor xenofobe facute de oficiali italieni, cu incalcarea clara a Directivei 2004/38/CE referitoare la dreptul cetatenilor Uniunii si al familiilor lor de a se muta si de a rezida in mod liber pe teritoriul statelor membre”.

“Recenta acoperire mediatica in Italia a contribuit in mod negativ la tensiunile deja existente intre italieni si romani, ducand astfel la o presiune diplomatica crescanda intre Italia si Romania”.

“Consideram ca actele care se intampla in Italia nu pot fi privite ca fapte izolate comise de unii cetateni tulburati. Dimpotriva, acestia sunt incurajati de retorica populista a unor politicieni italieni si de catre lipsa unor masuri efective de condamnare si reprimare, din partea autoritatilor italiene, in ceea ce priveste comportamentele nationaliste”.

Impreuna cu grupul socialist, vrem sa actionam acum, cat mai rapid si cat mai concret, pentru a pune capat retoricii anti-romanesti din Italia, care afecteaza puternic viata de zi cu zi a romanilor onesti care traiesc acolo.

… si in cel mai citit ziar din Roma

Eurodeputate romene scrivono a Berlusconi: basta con la discriminazione

Protestul nostru, pe Euronews…

Romanian MEPs say punish crime, not nationality

Pledoarie pentru ceilalti romani

Romanii care nu fura, nu violeaza, nu triseaza.

Cei care traiesc de ani buni in Italia si sufera acum din cauza altora, adica a celor care incalca regulile.

Alaturi de Corina Cretu, am trimis astazi o scrisoare catre doi oficiali italieni, premierul si ministrul de interne.

Iata textul scrisorii:

Domnului Silvio Berlusconi, Presedinte al Consiliului de Ministri al Italiei

Domnului Roberto Maroni, Ministru de Interne al Guvernului Italiei

 

Domnule Prim-Ministru,

Domnule Ministru,

 

In ultimele zile, s-a vorbit din nou in Italia despre romani. Din pacate, nu ne referim la munca si creativitatea prin care Adrian Mutu a adus un rezultat bun echipei de fotbal a orasului Florenta. Nici la fetita pe care sotia lui Cristian Chivu, jucator important al echipei dvs de fotbal campioane, tocmai a nascut-o in tara dvs, la Milano. Despre toate acestea, s-au scris poate cateva randuri. Ca si despre artistii romani care incanta, din cand in cand, publicul dvs rafinat pe scenele dvs faimoase. Despre romanii simpli, care lucreaza in restaurantele, magazinele sau casele italienilor, facandu-si datoria cu seriozitate si devotament recunoscute, nu se scrie si nu se vorbeste niciodata nicaieri, chiar daca ei contribuie cu peste 1% la Produsul Intern Brut al Italiei. Si totusi, ei exista; ei va fac dvs viata mai usoara si ne fac noua cinste.

Se vorbeste, in schimb, foarte des, in ultima vreme, despre hotii si violatorii romani. Se vorbeste cu atata insistenta, incat restul Europei ar putea crede ca roman este un fel de sinonim italienesc al termenului “infractor”. Presa dvs relateaza despre cazuri ingrijoratoare apasand puternic pe cuvantul “roman”; jurnalistii isi fac datoria de a informa, chiar daca, prezentand cazul unui roman, trec sub tacere celelalte zece sau o suta de cazuri similare, in care sunt implicati cetateni italieni sau de oricare alta nationalitate. Ceea ce ne sperie cu adevarat este insa insistenta cu care voci ale scenei dvs politice continua sa prezinte Romania ca pe un izvor al infractiunii, iar pe romani – ca pe un popor alcatuit exclusiv din raufacatori si criminali.

Tarile noastre sunt nu doar inrudite prin origine, ci si legate de secole de prietenie si colaborare. Romanii traiesc si muncesc in tara dvs de ani buni. Multi, foarte multi dintre ei s-au integrat perfect comunitatilor unde traiesc, participa la crearea bunastarii din tara dvs, respecta legile si platesc impozitele italiene. In foarte multe cazuri, ei s-au adaptat atat de usor fiindca respecta si cunosc Italia, se simt aproape de italieni, vorbesc o limba similara si au invatat la scoala despre istoria noastra care ne aseamana. Altii, pur si simplu, s-au adaptat fiindca sunt onesti, muncitori si isi iau in serios statutul de cetateni europeni. Acel statut pe care il impartasim cu totii, romani si italieni.

Nu e drept sa puneti acum semnul egal intre “infractiune” si “Romania”. Va rugam sa va convingeti colegii din administratia italiana sa renunte la aceste derapaje de la normele democratice si de la conduita europeana. Daca e ceva de pedepsit, sa pedepsim infractiunea, nu nationalitatea. Singura arma pe care trebuie sa o folosim impotriva infractiunii este legea. Hotii, violatorii si infractorii nu sunt romani: sunt raufacatori si ei trebuie sa plateasca scump raul facut. Ei singuri, nu o intreaga natiune care va considera prieteni.

Va rugam, Domnule Prim-Ministru, sa luati in considerare si sa adoptati masurile ce se impun pentru ameliorarea acestei situatii si asigurarea respectarii drepturilor tuturor cetatenilor ce locuiesc si muncesc in Italia, indiferent de nationalitate, in consonanta cu cadrul legal european si cu spiritul secolului XXI.

 

Cu deosebita consideratie,

 

Daciana Sarbu, membru al Parlamentului European

Corina Cretu, membru al Parlamentului European

Ce este si, mai ales, ce nu este ecologia in Romania

Ganditi-va la ritmul, anvergura si eficienta cu care s-au construit autostrazi in Romania in ultimii 20 de ani. Apoi, imaginati-va aceasta situatie amplificata de o suta, sau de o mie de ori si veti obtine o imagine clara a evolutiei politicilor de protectie a mediului in Europa.

 

Lucrurile se petrec lent, deciziile se iau greu si s-a pierdut foarte mult timp pana cand programele privitoare la protejarea mediului sa fie luate cu seriozitate si tratate drept cap de lista pe agenda liderilor. Desi tintele stabilite in 2008 sunt cele mai ambitioase din lume, totusi ele nu reprezinta decat o lupta singulara intr-un mare razboi. Ele sunt doar victorii relative, pentru ca, in termeni absoluti, poluarea ne copleseste, ne imbolnaveste copiii si e mereu cu un milion de pasi inaintea masurilor pe care le luam noi, intarziat, pentru a ne lupta cu ea.

 

Acum, adaptati aceasta lupta a Europei (cel mai avangardist actor “verde” al lumii) la Romania, care nu numai ca are alte prioritati in varful listei (unele absolut legitime – saracia, agricultura, infrastructura, altele absurde), dar intotdeauna se pune in miscare foarte greu. Si veti intelege ca pasii pe care ii va face, realist, Romania in domeniul mediului sunt infimi, in conditiile actuale.

 

Va spun toate astea fiindca observ, si in jurul meu, dar si aici, pe blog, o privire putin deformata asupra realitatii. Un coleg de pe blog imi sugera zilele trecute sa propun Uniunii Europene interzicerea combustibililor fosili. Altul vorbea despre construirea de centrale nucleare. Va multumesc tuturor pentru contributii si pentru sansa acestor discutii cu adevarat utile si importante. Dar va spun ceva: daca vom continua sa gandim in etape mari, vom ramane blocati in proiecte si in vorbe. Asa cum, pe hartie, Romania are probabil zeci de mii de kilometri de autostrazi. Daca ne fixam cele mai ambitioase obiective in protejarea mediului, nu vom fi decat niste ratati foarte ambitiosi. Atat.

 

Cand vorbeam despre schimbarile mici, pe care le poate face fiecare dintre noi, nu voiam sa fiu lacrimogena sau sa apelez la clisee. Ma gandeam, doar, realist, la ceea ce se poate face cu adevarat. La ceea ce pot face cu adevarat *eu*, care nu sunt nici primul ministru, nici presedintele Comisiei Europene, ca sa pot avea initiative atat de curajoase cu perspectiva de a fi realizate.

 

Inca un lucru: ne-am obisnuit, in Romania, sa privim mereu in sus atunci cand vrem sa se intample ceva. Adica sa asteptam decizii politice care sa ne aduca bunastarea. In foarte multe domenii, nu se poate face nimic fara decizii politice: nu ne putem strange intr-un ONG prin care sa construim autostrazi din spirit civic; nu putem cladi locuinte sociale sambata dupa-amiaza, impreuna cu prietenii. Dar protejarea mediului este o exceptie. Aici chiar conteaza, pe langa decizia politica, si contributia fiecaruia.

 

Prieteni, puteti privi de sus micile initiative care vor sa stinga becuri sau sa adune sticlele de plastic din Delta. Ganditi-va insa, de la acea inaltime, ca nu avem de ales intre gesturi mici si gesturi mari: avem de ales intre gesturi mici si lipsa totala a oricarui gest.