Costul uman

“Politicienii trebuie sa actioneze impotriva efectelor schimbarilor climatice asupra sanatatii”. Una dintre cele mai cunoscute si prestigioase publicatii medicale din lume, The Lancet, a publicat saptamana trecuta o scrisoare cu acest titlu, semnata de un numar de 18 medici de prestigiu ai lumii, din Europa, Statele Unite, Pakistan, Africa de Sud sau Australia.

Acest gest al comunitatii medicale de elita vine in asteptarea conferintei de la Copenhaga si urmareste sa puna presiune pe reprezentantii politici ai marilor puteri care vor participa la discutii, in ideea unui acord* ferm si cu efecte imediate.

Cele mai sarace comunitati vor avea cel mai mult de suferit din cauza incalzirii globale, dar “nimeni nu va fi ferit”, se afirma in text. Va creste incidenta malariei si a altor boli tropicale, iar cresterea temperaturilor va genera crize legate de sanatatea publica in urmatorii 5-6 ani, deoarece vor aparea blocaje legate de rezervele de alimente sau apa potabila. De asemenea, fenomenele meteo extreme precum uraganele sau inundatiile, combinate cu migratia populatiilor, vor afecta grav multe asezari umane.

Ian Gilmore, unul dintre semnatarii documentului, declara: “Exista pericolul real ca, la Copenhaga, politicienii sa fie indecisi, in special in aceasta situatie marcata de dificultati economice. Daca raspunsul lor va fi slab, efectul asupra sanatatii la nivel mondial poate fi catastrofal”.

Scrisoarea urmeaza unui raport lansat primavara trecuta de aceeasi publicatie, al carui mesaj central era urmatorul: incalzirea globala nu e doar o poveste de groaza cu ursi polari si despaduriri, ci o chestiune de sanatate publica, afectand miliarde de oameni”. Concluzia? “Schimbarile climatice reprezinta cea mai mare amenintare asupra sanatatii globale din secolul 21”. De aceea liderii mondiali sunt obligati sa lase in urma lor, la Copenhaga, un act care sa lupte in mod realist cu acest pericol. Nu este doar o problema de responsabilitate fata de viitor, ci si fata de prezent.

*Bibliotecarule, poate ca multe conferinte sunt o pierdere de bani si de timp pentru toti cei implicati, dar conferinta din decembrie de la Copenhaga exista pentru a finaliza un document important: angajamentul politic concret in vederea combaterii efectelor incalzirii globale. Iar acest angajament va insemna cote, cifre, date precise, care sa fie aplicate si respectate in anii care vin.

Criza din sectorul ovinelor, adusa in atentia Comisiei Europene

“Bruxelles, 22 septembrie 2009

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei de agricultura a Parlamentului European (AGRI), a adresat marti o intrebare scrisa Comisiei Europene privind criza din sectorul ovinelor, solicitand executivului comunitar detalii privind masurile destinate sprijinirii mai consistente a crescatorilor de oi.

“In acest an sectorul agricol ovin cunoaste cel mai insemnat recul din istoria Uniunii Europene, inregistrandu-se o scadere cu 4% a numarului de oi. Un studiu cerut de Parlamentul European releva faptul ca, in tari precum Spania, Franta si Irlanda se preconizeaza o scadere a productiei de carne ovina, de pana la 8-10% in anul 2015″, se arata in intrebarea scrisa.

Avand in vedere faptul ca importul nu reprezinta cea mai buna solutie pentru suplinirea nevoii de carne, deputata europeana considera ca este nevoie se acorde un sprijin mai consistent crescatorilor de ovine autohtoni, “mai ales pentru ca standardele de calitate si siguranta alimentara a produselor de origine ovina produse in UE sunt net superioare celor importate”.

Daciana Sarbu intreaba in acest context Comisia Europeana care sunt masurile prevazute pentru sprijinirea mai consistenta a crescatorilor de ovine si pentru stoparea depopularii turmelor de oi. Executivul comunitar este intrebat si daca intentioneaza sa ia masuri pentru a estompa diferentele dintre ajutoarele acordate sectorului ovin si celui bovin, respectiv cele dintre culturi si pasuni”.

Declaratie scrisa pentru sustinerea sectorului laptelui

“Strasbourg, 17 septembrie 2009

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei de agricultura a Parlamentului European (AGRI), a depus, joi, o declaratie scrisa aferenta raportului De Castro privind ajutoarele directe pentru agricultori. Deputata europeana a solicitat un buget marit pentru promovarea sectorului laptelui si produselor lactate, precum si sprijinirea fermierilor producatori de lapte si carne, prin includerea lor in cadrul temporar de criza pentru ajutoare de stat.

‘Suntem la inceput de mandat, cand stabilim prioritatile pentru politicile viitoare ale Uniunii Europene. Stiu ca suntem tentati sa ne focalizam atentia asupra unor chestiuni pe care le consideram extrem de importante si sa omitem altele. De aceea, vreau sa subliniez faptul ca putem renunta la multe, dar nu putem renunta la mancare si ca agricultura trebuie sa ramana un domeniu prioritar pentru UE’, se arata in declaratia scrisa. Doamna Sarbu si-a exprimat convingerea ca este necesar sa se prevada o crestere a cuantumului ajutorului de minimis acordat agricultorilor, peste limita de 15.000 de euro stabilita de Comisie, precum si sa se acorde unui buget marit pentru promovarea sectorului laptelui si produselor lactate.

‘Recomand cu tarie sprijinirea fermierilor producatori de lapte si carne, in vederea stabilizarii pietelor, prin includerea lor in cadrul temporar de criza pentru ajutoare de stat’, a precizat eurodeputata. ‘De altfel, este nevoie ca sistemele de ajutor direct sa tina cont si de particularitatile noilor state membre, in care sectorul agricol joaca un rol important in economia nationala si sa asigure mentinerea sprijinului pentru agricultura, astfel incat sa permita depasirea problemelor structurale si atingerea obiectivului de convergenta, prin cresterea nivelului de dezvoltare in sectorul agricol, eliminarea decalajelor de eficienta si de competitivitate fata de vechile state membre’, a conchis Daciana Sarbu.

Tot joi, eurodeputata PSD a solicitat Comisiei Europene sa acorde un sprijin mai consistent agriculturii biologice”.

Am solicitat CE sprijin pentru producatorii bio

“Strasbourg, 17 septembrie 2009

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei de agricultură a Parlamentului European (AGRI), a adresat, joi, o intrebare scrisa Comisiei Europene privind demersurile executivului comunitar pentru  incurajarea agriculturii biologice. Doamna Sarbu a subliniat in acest context necesitatea unui sprijin mai consistent pentru producatori.

‘Agricultura biologica este strans legata de cuvintele siguranta alimentara (lipsa reziduurilor de pesticide, lipsa ingredientelor cu continut chimic) si sanatate; de aceea, nu este drept sa o plasam pe unul din ultimele locuri in lista de prioritati ale UE. In demersurile noastre de a promova o agricultura sustenabila, cred ca ar trebui sa incurajam extinderea suprafetelor de culturi bio si sa acordam un sprijin mai consistent producatorilor’, se afirma in intrebarea adresata CE.     

Pornind de la faptul ca exista disparitati intre statele membre in ceea ce priveste ajutoarele acordate si ca este nevoie de o ameliorare a normelor si sistemelor de inspectie practicate in materie de agricultura biologica, deputata europeana a intrebat Comisia Europeana daca intentioneaza sa creeze fonduri speciale pentru incurajarea extinderii agriculturii biologice si pentru sustinerea productiei.

Totodata, executivul comunitar e interpelat asupra eventualitatii armonizarii la nivel european a ajutoarelor acordate agricultorilor bio, respectiv asupra demersurilor avute in vedere de CE pentru a sprijini ameliorarea normelor si a sistemelor de inspectie practicate de statele membre in materie de agricultura ecologica”.

Hopenhagen

 

Pentru cine inca nu a aflat, la Copenhaga, intre 7 si 18 decembrie se va desfasura, sub egida Conventiei pentru Schimbarile Climatice a Natiunilor Unite, conferinta care ar trebui sa aduca lumii acordul post-Kyoto.

Multe sperante sunt legate de acest moment – de fapt, speranta este cuvantul invocat cel mai des cand vine vorba de planurile si deciziile care se vor lua acolo. De aici vine si numele site-ului hopenhagen.org, pus la cale pentru a determina cat mai multi oameni sa se gandeasca la semnificatia acestui eveniment nu doar pentru abstracta dezbatere ecologista sau pentru la fel de abstractul viitor al umanitatii, ci pentru un lucru mult mai usor de imaginat, acum si aici: propria viata.

Daca veti deschide acel site, veti descoperi un prilej de a spune lumii intregi ce va da speranta.

Pentru mine, asa cum am scris acolo, speranta vine de la copilul meu, si sunt convinsa ca si constiinta verde a planetei va inflori mai ales odata cu generatia ei. Nu pentru ca noi am fi incapabili de schimbare – si in nici un caz nu avem voie sa ne ascundem in spatele unui asemenea pretext. Ci pentru ca, inclusiv prin initiative precum acel site sau alte mii de idei si imagini care populeaza internetul, generatia care vine din urma va sti mai mult si va intelege mai bine.

Strawberry Fields

Muncitorii sezonieri: culegi sau crapi (3)

“The Rig

Totusi, sanctiunea cea mai severa este mutarea pe rig. Rig-ul este o platforma enorma care sustine 11 persoane, 10 culegatori si superviser-ul. Culegatorii sunt asezati pe burta deasupra liniei de capsuni, paralel unul cu altul si trebuie sa culeaga toate capsunile pe deasupra carora trec. Cand termina cu fiecare sera, culegatorii au cateva minute pentru a aduna toate capsunile uitate. Pentru cei platiti cu ora, conducatorii trebuie doar sa accelereze ritmul de cules ca sa ridice productivitatea fara a plati in plus.

Salariul net pe ora este de aproximativ 6,30 euro, dar numarand orele neplatite acesta se situeaza in jurul a 5,50 euro. Culegatorii care lucreaza aici sunt si cei mai expusi si din randul lor sunt date exemple atunci cand se recurge la concedieri. Uneori se intampla ca, din cauza absentelor prea numeroase din celelalte echipe, superviser-ul sa trimita acasa in Polonia patru dintre sezonierii prezenti pe rig.

Referitor la ziua de munca de 8 ore, aceasta nu este intotdeauna valabila, in mod frecvent talkie-walkie-ul superviser-ului anunta in ultimul moment ca s-au programat inca doua ore de lucru suplimentare. Nici nu incape discutie ca muncitorii sa isi dea cu parerea referitor la decizia care tocmai a fost luata, oricum patronul nu se deplaseaza niciodata la camp.

Munca pe rig este de un penibil greu de imaginat. La inceput, masina care avanseaza in permanenta nu permite sa te opresti din cules atata timp cat randul de capsuni nu s-a terminat – asta in medie inseamna cam o data la doua ore.

Sa vorbesti este rareori admis, si sa te gandesti la altceva este imposibil pentru ca ritmul se accelereaza. Muncitorii sunt expusi la fenomene meteorologice, mai ales la frig, umiditate si vant.

Seful stabileste ritmul de cules (in functie de viteza de miscare a platformei) in asa fel incat culegatorul nu are nici un fel de influenta asupra ritmului muncii sale, de asemenea ii este imposibil de evaluat calitatea muncii pe care o face, daca a lasat sau nu multe capsuni in urma lui.

De fapt acest tip de munca este similar cu munca la linia de productie, singura diferenta fiind ca aici culegatorii nu se influenteaza unii pe altii. In rest, aceeasi monotonie, continuitate, dar si simplificarea extrema a sarcinii, care se rezuma la a culege si tria fructele, cele doua actiuni fiind parte a aceluiasi gest.

Cainii patronului au un nume, culegatorii – nu

Pentru un salariu bazat pe merit intr-un sistem totalmente liberalizat, muncitorii sezonieri muncesc in absenta unei legi care sa ii protejeze si depinzand de o conducere atotputernica si invizibila, care ia, dupa un model monarhic, toate deciziile care tin de viata angajatilor sai. In afara acesteia exista superviser-ul general, al carui rol principal este de a-si concentra toata furia si ura asupra sezonierilor. De altfel contactele intre patroni si muncitori sunt practic inexistente. De exemplu, angajatorii nu au nici cea mai mica idee cate persoane lucreaza pentru ei. Foarte rar adreseaza o vorba angajatilor; s-ar putea spune ca si cainii lor sunt tratati cu mai mult respect, asta si din cauza faptului ca angajatii nu sunt desemnati decat printr-un numar, pe cand cainii se bucura de privilegiul de a fi chemati pe nume. Cainii sunt mutati in locuri umbrite in zilele foarte insorite, pe cand sezonierilor nu li se da nici macar apa.

Liberalismul poate deci devia intr-o asa masura, incat incepe sa imprumute caracteristicile unui stat totalitar. Regasim aici propaganda, manipularea – cei care muncesc sunt bine tratati, pentru a-i obliga pe ceilalti sa accepte aceste conditii inumane de munca. Un alt exemplu care trimite la conditiile dintr-un regim totalitar sunt deciziile luate fara nici un fel de consultare, intr-un mod total arbitrar, si faptul ca sezonierii nu au nici macar dreptul de a refuza sa munceasca pana la 75 de ore pe saptamana.

A le da chinezilor lectii referitoare la felul in care isi trateaza angajatii este, bineinteles, justificat, dar noi, europenii, ar trebui sa privim mai intai spre ceea ce se intampla la noi, in Europa, pentru ca aceasta ferma este departe de a fi un caz izolat. Multi muncitori sezonieri in agricultura au trait experiente similare in Regatul Unit”. Romain Fantin

Muncitorii sezonieri: culegi sau crapi (2)

“Muncitorii sezonieri si riscurile la care se supun datorita conditiilor meteorologice

Culegatorii sunt platiti dupa merit, in functie de recolta lor. De altfel, daca unul dintre ei micsoreaza ritmul, sefii ii spun deja ca o sa fie mai prost platit. Salariile se dau in functie de pretul de vanzare a recoltei, dupa un calcul care pare cazut din cer, mai ales ca recolta se datoreaza atat culegatorului, cat si conditiilor de munca: angajatorul nu poate alege nici tipul de capsuni, nici calitatea capsunilor culese, nici cantitatea pe care o va culege, acestea depinzand de starea vremii, de camp sau de locul din sera. De exemplu, o zi petrecuta culegand exclusiv capsuni care nu se pot vinde (foarte multe intr-o sera)  va aduce doar 3 euro. In ciuda acestui fapt, totusi culegatorii sunt obligati sa le recolteze. Acestia sunt, intr-un fel, in situatia micilor producatori independenti, carora ferma le rascumpara productia, dar fara a negocia pretul.

Acest sistem face ca sezonierii sa simta intr-un fel sau altul efectul nefast al climei aupra veniturilor lor. Asfel ca, atunci cand ploua, intreprinderea nu pierde bani, pentru ca nu plateste nici un salariat, doar ofera chirie muncitorilor. Si pentru ca toata lumea sa stie ca unii castiga mult, clasamentul culegatorilor este afisat in fiecare zi alaturi de salariile lor. Se constata insa ca, de fapt, salariile primilor culegatori sunt umflate tocmai pentru a-i motiva pe ceilalti. Astfel conducerea aminteste in fiecare zi culegatorilor ca, daca ar munci mai mult, ar si castiga mult mai mult.

Dar toate acestea nu sunt suficiente pentru a maximiza productivitatea; intreprinderea a inventat un sistem original: in fiecare zi, cei care au raportat cele mai putine navete sunt trimisi la caravane la pranz, adica nu au dreptul sa culeaga dupa-amiaza. Ritualul este impresionant. In momentul in care echipa revine de la masa de pranz, superviser-ul trece printre randuri si desemneaza pedepsitii, carora le adreseaza o singura fraza: “Go back to caravane”. Sanctiunea este cu atat mai severa cu cat o persoana care nu a muncit pana la sfarsitul zilei, din orice fel de motiv (accident sau boala) nu este deloc platita pentru munca din acea zi.

Daca intreprinderea se lipseste de cateva brate de munca pentru restul zilei, aceasta ii permite sa puna presiune pe ceilalti culegatori. Dupa trimiterea la caravane, culegatorul primeste o scrisoare destul de amenintatoare in care i se reaminteste ca daca nu culege destul si daca doreste sa ramana, trebuie sa isi revizuiasca felul de a munci. In urma a trei scrisori primite, culegatorul este concediat fara preaviz; nu conteaza daca a primit aceste trei scrisori pe parcursul a trei luni, sau doua saptamani.

Aceasta tehnica de trimitere la caravane nu ar fi atat de machiavelica, daca ar exista printre angajati vreo tragere de inima pentru a se intoarce la caravane inaintea celorlalti. Dar eforturile de a imbunatati conditiile de trai in caravane sunt minimale, distanta pana la satele invecinate fiind enorma; angajatii traiesc in adaposturile oferite de ferma si nu ies aproape niciodata de acolo. Iesirea saptamanala este o calatorie cu autobuzul organizata de catre ferma pana la Tesco.

Site-ul internet al fermei promite cate-n luna si-n stele, dar plajele sunt de fapt la zeci de km distanta, fermecatoarele plimbari nu se pot face decat prin nesfarsitele campuri de capsuni. Cei doua sute  de angajati impart intre ei trei calculatoare Windows 95, cu tastatura ilizibila. Caravanele de cele mai multe ori nu au incalzire, ceea ce nu este totusi un lux in Scotia, nu au apa calda – sunt doar doua dusuri cu apa calda la comun. Referitor la echipamentul sportiv cu care se mandreste intreprinderea pe site-ul sau, acesta se limiteaza la o masa de biliard improvizata, doua mese de ping-pong, doua biciclete stricate, un cos de baschet amplasat pe un teren in panta si un teren de fotbal imaginar. Totul este deci facut de asa maniera incat chiar cei care sunt obisnuiti cu un confort mediocru sa prefere sa munceasca decat sa ramana la caravane”.

Muncitorii sezonieri: culegi sau crapi (1)

Am primit zilele trecute articolul cu acest titlu, pe care il voi prezenta integral pe blog, fiindca  face trimitere la un subiect care ma preocupa in continuare. Textul, semnat de Romain Fantin si aparut in sectiunea blog a publicatiei Le Monde Diplomatique, mi-a fost transmis de reprezentantii Confederation Paysanne, sindicat cu care am colaborat in demersurile mele pe tema drepturilor muncitorilor sezonieri.

“Bun venit la Castelton, o mica ferma pierduta la capatul lumii, in Scotia, situata la 4 km distanta de cel mai apropiat catun si la 40 de km de Aberdeen. Aici, doua sute de studenti, din aproape toata Europa de Est, vin sa culeaga capsuni timp de doua-trei luni, in timpul verii. Ei sunt atrasi de salariile mai ridicate decat in tara lor de origine, in acelasi mod in care ucrainienii sunt atrasi de fermele poloneze, sau moldovenii de fermele ucrainiene.

Ei sunt recrutati prin intermediul agentiilor, care aleg ferma in locul lor si ofera chiar si derogari din partea universitatilor pentru ca studentii sa sustina mai devreme examenele ca sa poata pleca la munca in Scotia.

Acest sistem de agentii permite exploatatorilor sa interzica angajatilor sa-si schimbe locul de munca (adica ferma) si sa pastreze un numat suficient de muncitori, chiar fara voia lor. Angajatorul evita astfel unele cheltuieli inutile, ca de exemplu vizitele medicale – oricum la Castelton nu exista nici doctor, nici infirmerie. In plus, nivelul scazut de cunoastere a limbii engleze il scuteste pe angajator de tensiuni din partea muncitorilor.

In momentul semnarii contractului de munca, fiecare nou angajat se vede proiectat intr-un film stahanovist, in care nu exista decat un “bun culegator” care aduna capsunile intr-un ritm nebunesc. El mai invata si ca un “bun culegator” mananca echilibrat, nu bea si ramane concentrat intreaga zi asupra muncii sale.

A doua zi dupa semnarea contractului, muncitorul este pregatit sa munceasca  la fel ca ceilalti, in general pe post de culegator. Se poate intampla ca pentru cateva ore sa munceasca pentru indepartarea buruienilor, sau la intretinerea fermelor. Intalnirea de dimineata are loc la ora 6:45, munca incepand in general in jurul orei 7, intre timp fiecare echipa se inghesuie intr-un camion care ii duce la camp. Ziua de lucru se termina in general la ora 15:30, cu o pauza de 30 de minute pentru masa.

In mod normal culegatorii beneficiaza de o zi de odihna pe saptamana, deci se munceste aproximativ 48 de ore pe saptamana. Culegatorul este anuntat ca are o zi libera abia in seara dinaintea zilei libere. Si cum timpul de munca depinde de conditiile meteorologice, aproape nici o saptamana nu are aceleasi ore de munca precum celelalte.

In saptamanile cu ploaie, se poate intampla sa nu se munceasca la cules decat 35 de ore. Daca nu ploua, fiindca ferma nu intra sub incidenta nici unei legislatii, se poate munci doua saptamani la rand fara nici o zi de odihna, chiar si duminica”.

Vesti bune din Italia

Un raport al Bancii Nationale a Italiei, publicat in luna august, ofera date interesante cu privire la imigranti, bazandu-se pe cifrele anului 2008. Astfel, cele mai comune slujbe detinute de imigranti in Italia sunt cele de muncitori manuali si ingrijitori. In regiunile nordice si centrale, pestre trei sferturi dintre imigrantii angajati erau muncitori manuali – de doua ori mai mult decat italienii. In sud, in schimb, multi imigranti aveau o afacere proprie. Distinctia interregionala se pastreaza si in privinta domeniilor ocuparii: in zonele central-nordice, peste 40% dintre straini erau ocupati in sectorul industrial si in constructii, in timp ce in sud slujbele sunt mai ales in domeniul agricol, in hoteluri si restaurante, in comert si in serviciile destinate familiilor. Dintre imigranti, 44% presteaza o munca de tip necalificat sau semicalificat (comparativ cu 15% dintre italieni), cifra care creste la 60% in sud.

Fluxul de muncitori straini nu diminueaza, ci, dimpotriva, creste oportunitatile de munca pentru italieni, este concluzia centrala a acestui studiu. “Numarul mai mare de straini in Italia nu s-a reflectat intr-un numar mai mic de slujbe pentru italieni”, se apreciaza in raport, deoarece strainii sunt de obicei angajati ca muncitori manuali sau pentru abilitatile lor tehnice, fapt care, la randul sau, genereaza o nevoie mai mare de slujbe administrative si de management, acestea revenind intr-o masura mult mai mare italienilor. Nu este o surpriza nici faptul ca strainii sunt platiti, in medie, cu 11% mai putin decat italienii.

Imigrantii creeaza oportunitati in special pentru femeile italiene. Munca domestica, activitatile legate de cresterea copiilor si ingrijirea batranilor revin, potrivit modelului traditionalist inca puternic in societatea italiana, femeilor. Iar acest rol este dificil de combinat cu responsabilitatea unei cariere. Ajutorul venit din partea imigrantilor, care accepta fara probleme astfel de slujbe de ingrijire a casei si a membrilor familiei, a redus aceasta povara, noteaza raportul.

Iata deci cum cifrele oficiale se opun valului de subiectivism si teama care a dus la atitudinea ostila a italienilor fata de imigranti, si in special fata de romani. O precizare este necesara insa: nu doar presupusa “confiscare” a locurilor de munca a fost cauza acelei ostilitati, ci si perceptia (amplificata puternic) a infractionalitatii avand ca sursa comunitatea de migranti romani.

Astfel de date sunt un prim pas pentru a normaliza imaginea comunitatii de romani in Italia, dar e nevoie de o popularizare intensa a acestora, care parte a unei strategii mult mai ample. Gianfranco Rotondi, ministrul pentru implementarea programelor guvernamentale, afirma la citirea studiului ca “imigrantii care locuiesc legal aici sunt o resursa pretioasa pe care Italia incearca sa o integreze cat mai bine”.

Semnalul este incurajator. Important e ca el sa nu ramana singular.