Infernul pe care intreaga lume nu are voie sa-l uite

Miercuri, pe 27 ianuarie, cand s-au implinit 65 de  ani de la eliberarea lagarului nazist Auschwitz-Birkenau, am cunoscut-o pe Marta Weiss.

Din fotografia de mai sus, s-ar putea sa vi se para o femeie obisnuita, de 50 si ceva de ani, cu alura de ghid de muzeu sau poate de profesoara. N-ati putea ghici, nici macar stand de vorba cu ea, observandu-i vitalitatea si umorul tonic, ce drama ascunde trecutul ei: Marta Weiss este supravietuitoare a Holocaustului. La varsta de zece ani, a trait mai multa durere si s-a luptat cu mai multe pericole decat o facem, multi dintre noi, intr-o viata intreaga.

Copil fiind, la sosirea in lagar condamnarea la moarte i-ar fi fost semnata din start, daca nu i-ar fi soptit cineva sa le strige paznicilor ca stie sa coasa. Fraza, rostita in germana, a insemnat salvarea ei: dovedindu-se utila, n-a mai mers direct la moarte alaturi de ceilalti copii. A vazut insa in jurul sau multe mame carora li se cerea sa-si lase copiii in grija celor varstnici; ele se supuneau, in speranta ca astfel ii salveaza, dar fara a-i mai vedea vreodata…

Trecand cu bine de primul obstacol, a urmat insa infernul: experimentele doctorului Mengele.  Prima data, s-a luptat sa scape, aruncandu-se din camionul care transporta lotul de tineri recruti ai sinistrului “inger al mortii”. A doua oara, nu s-a mai putut eschiva si a suferit, alaturi de ceilalti copii, injectii si tratamente care pe cei mai multi dintre ei i-au rapus. Sora ei in varsta de saisprezece ani, singurul sprijin si singura amintire despre normalitate, s-a imbolnavit grav. Victima a unor proceduri primitive de sterilizare, ea nu a mai putut avea copii niciodata. Atunci insa, in ianuarie 1945, viata ei a depins doar de noroc – si de curajul nebun al Martei. La vestea apropierii trupelor sovietice, cand nemtii au inchis lagarul, toti bolnavii nedeplasabili au fost lasati sa piara. Marta a ramas sa-si ingrijeasca sora in tabara parasita, supravietuind timp de o saptamana fara hrana.

Finalul e fericit. A urmat salvarea, emigrarea in Australia, o casnicie fericita, trei copii si 14 nepoti – adica normalitatea.

Desi acea perioada din copilaria sa i-a influentat pentru totdeauna caracterul, viata si viitorul, Marta nu a putut vorbi despre ea, nici macar cu sora ei, timp de 50 de ani. Abia dupa 1996 a inceput sa-si deschida sufletul, deschizand in acelasi timp o pagina de istorie catre ceilalti, in special in scoli si intalniri cu tinerii. De ceva vreme, insoteste grupurile de vizitatori de la Auschwitz-Birkenau si le spune, detasat si aproape senin, povestea ei. Are puterea sa zambeasca, sa ne arate “patul” de ciment unde obisnuia sa doarma sau sa ne povesteasca despre jumatatea de felie de paine pe care o primeau in fiecare dimineata pentru a supravietui. Vorbeste parca despre un al personaj, sau despre o alta viata. Intre timp, a revenit acasa, in Israel, si traieste la Ierusalim alaturi de copiii sai.

Europa priveste astazi catre un viitor de care se teme, fiindca el e amenintat de spectrul crizelor economice, mediului deteriorat, imbatranirii populatiei, bolilor mai noi si fanatismelor mai vechi. Trecutul si cicatricile lui trebuie sa ramana insa o sursa la fel de mare de frica si de lectii. Iar umanitatea si forta cu care oameni precum Marta Weiss isi privesc destinul ne sunt utile tuturor, atunci cand alegem cauzele pentru care luptam sau devotamentul cu care o facem.

Cateva intrebari despre Rosia Montana

Astazi Rosia Montana Gold Corporation a organizat la Bruxelles un seminar intitulat “Making Europe a leader in sustainable and responsible mining”. Nu m-am numarat printre invitati, dar am tinut totusi sa fiu de fata. Din pacate, nu mi s-a dat cuvantul, dar daca mi-as fi putut exprima punctul de vedere, as fi vrut sa le adresez initiatorilor proiectului minier de la Rosia Montana cateva intrebari.

M-am opus deschis acestui proiect de la conturarea sa. Voi continua sa ma opun. Fiindca, dincolo de specialistii care sunt adusi sa pledeze cauza exploatarii miniere, dincolo de argumentele bine aduse din condei, dincolo de cifrele care iau ochii, raman cateva intrebari esentiale la care nu s-a raspuns si, ma tem, nici nu se va raspunde cu buna credinta.

1. Cum e posibil ca, in 2009, o exploatare miniera cu cianuri sa fie auto-intitulata “minerit responsabil”, cand europenii renunta la cianuri si condamna aceasta practica?
2. Despre ce fel de responsabilitate vorbesc investitorii, din moment ce o asezare intreaga va fi pulverizata? Cum poate fi acceptabil ca, in Uniunea Europeana, sa-ti propui sa distrugi o comunitate si mediul inconjurator pentru profit, numind asta “dezvoltare”?
3. Cine va raspunde pentru ravagiile create de o posibila reeditare a accidentului de la Baia Mare? Cine va plati pentru pagubele aduse sanatatii oamenilor si mediului?
4. De ce saracia oamenilor din zona devine o marfa pe care investitorii incearca sa o cumpere cu cinism? Cat de morala e folosirea, cu sange rece, a fricii de criza economica, pentru profitul investitorilor?
5. In ce stat civilizat avertismentele oamenilor de stiinta, ale Academiei, sunt ignorate, dar consideratiile unui ministru despre “pretul aurului” sunt… la mare pret?
6. A crea cateva sute de locuri de munca, timp de cativa ani, si a pleca ulterior, lasand in urma un desert, se cheama “binefacere” sau “crima”?
7. Uniunea Europeana dicteaza ritmul mondial in protejarea mediului. Cum ar putea permite in mijlocul sau o afacere care il va distruge cu buna stiinta?
8. In UE se cheltuiesc sume uriase pentru a descoperi leacul unor boli complicate. De ce sa crestem la Rosia Montana un cancer a carui gravitate reala nici macar nu o putem anticipa?
9. Statul roman este vinovat fiindca nu ofera o sansa acestei asezari, si pentru ca institutiile sale slabe nu vor tine sub control desfasurarea proiectului. Oare investitorii ar avea curajul sa propuna un astfel de proiect in Germania, in Marea Britanie sau in Franta?
10. Rosia Montana poate deveni parte a patrimoniului UNESCO, datorita bogatiilor arheologice. Oare daca s-ar descoperi aur in gradinile palatului Versailles, sub Acropole in Atena, sau sub Venetia, ati fi dispusi sa le ingropati si pe acestea sub cianuri?

Oamenii de la Rosia Montana sunt foarte saraci. Multi dintre ei sunt flamanzi si disperati. Dar acest proiect nu face decat sa le cumpere cativa ani din viata, aruncandu-i apoi deoparte, probabil cu sanatatea distrusa.

Voi merge maine la Auschwitz, la comemorarea a 65 de ani de cand tabara a fost eliberata. Nazistii au pus acolo in practica ceea ce ei numeau “solutia finala”. Dvs spuneti ca exploatarea cu cianuri este singura solutie pentru Rosia Montana. Eu indraznesc sa spun ca ar fi o “solutie finala” din punctul de vedere al mediului. Ma voi opune din rasputeri ca ea sa aiba sanse.

Lectii post-Copenhaga

Am asteptat conferinta de la Copenhaga cu multe sperante si acum privim in urma cu multe dezamagiri. Cel mai dureros esec este lipsa unui acord cu obligatii juridice, care ar fi concretizat angajamentul statelor impotriva incalzirii globale. Obiectivele cu care am pornit la drum nu au fost atinse. Ar fi trebuit sa tratam cu mai multa atentie problemele natiunilor in curs de dezvoltare, mai ales din Africa, daca dorim un acord larg.

Au existat si realizari de care putem fi multumiti. Crearea Copenhagen Green Climate Fund va asigura finantare pentru adaptarea statelor mai sarace la incalzirea globala, in special pentru producerea de energie “curata”. Acceptarea oficiala, de catre economiile emergente, a co-responsabilitatii pentru efortul in privinta climei ne da speranta ca aceste tari se vor implica in viitorul apropiat.

Esecul din decembrie trebuie sa insemne imboldul de a pregati mult mai bine pasii urmatori. UE trebuie sa-si mentina rolul dominant in actiunea privind clima, inclusiv in pregatirea viitoarei conferinte. Comisarul desemnat pentru Actiune in privinta Climei doreste un acord international de protejare a padurilor tropicale; este o prioritate, mai ales ca tema a generat consens la Copenhaga. Comisia trebuie sa lucreze pentru dezvoltarea mecanismelor care vor atasa padurilor tropicale o valoare financiara si care vor atrage capital occidental catre zonele protejate, asa cum se viza si in programul REDD al Natiunilor Unite. Monitorizarea internationala a actiunilor de mediere ar trebui de asemenea dezvoltata.

Coordonarea inseamna eficienta. La Copenhaga, lipsa legislatiei in privinta climei in alte state – in special Statele Unite – a afectat sansele unui acord pentru reducerea emisiilor. Va trebui sa continuam sa dezvoltam si sa aplicam legislatia noastra in privinta climei, in timp ce alte state isi constituie propriile legi in materie. Trebuie sa sustinem intentia Comisarului desemnat de a include transportul rutier in Emissions Trading System, si sa incurajam International Maritime Organisation sa se implice in includerea transportului pe apa in ETS. Salut determinarea Comisiei de a a coordona sistemele cap-and-trade ale Uniunii Europene si Statelor Unite pana in 2015 – ar fi un pas crucial in cooperarea internationala pentru reducerea emisiilor globale.

Un acord mai concret la Copenhaga ar fi fost esential. Dar si in lipsa acestuia putem progresa. Ceea ce vom realiza in lunile urmatoare, alaturi de organizatiile internationale si de tarile partenere, poate face diferenta dintre esecul de la Copenhaga si succesul din Mexic.

(interventie in cadrul dezbaterii organizate in plenul PE de la Strasbourg, pe tema concluziilor conferintei de la Copenhaga)

Un pradator vulnerabil

“In 20 de ani, 80% din resursele de ton au disparut. Tonul rosu este un simbol, fiindca se afla deja pe cale de disparitie. Doar interzicand consumul avem sansa de a salva aceasta specie. Abuzurile care distrug speciile de peste sunt o urgenta cumplita, si suntem datori sa le spunem oamenilor despre ele cat mai curand”.

Nu sunt cuvintele unui lider de ONG ecologist, ci ale unui bucatar. Olivier Roellinger, unul din marii reprezentanti ai scolii culinare franceze, chef de 3 stele Michelin, a renuntat la a gati ton rosu (bluefin tuna in engleza; thon rouge in franceza) in restaurantul sau inca de acum cinci ani. Astazi, face apel la toti colegii sai si la consumatori deopotriva sa puna in balanta pericolul disparitiei acestei specii atunci cand isi planifica meniul. Un alt chef renumit, Gerald Passedat, nu mai serveste ton la restaurantul sau din Marsilia de doi ani, desi gateste 70 de specii de peste pe an. “Imi place sa folosesc tipuri de peste mai putin cunoscute, pentru gusturile diferite, dar si pentru a ajuta biodiversitatea”, spune el; aceasta pentru ca disparitia tonului rosu inseamna si dezechilibarea ecosistemelor, specia fiind un pradator important.

Copyright © OCEANA/ Keith Ellenbogen

Am discutat ieri, in cadrul Intergrupului Parlamentului European pentru Bunastarea si Protejarea Animalelor, despre pasii necesari in plan politic pentru conservarea acestei specii. Dezastrul este inimaginabil, iar masurile trebuie sa fie foarte dure. Resursele de ton rosu mediteranean si est-atlantic au scazut substantial din cauza pescuitului excesiv, datorat la randul sau cererii enorme, venite in special din Japonia. In 2007, cantitatea totala pescuita a depasit de patru ori limitele admise. In Atlanticul de Vest, in ultimii 38 de ani populatia de ton rosu s-a redus cu 82%; chiar si cu interzicerea totala a pescuitului, specialistii anticipeaza ca ea nu se va regenera mai devreme de 2019.

In aceste saptamani se va decide pozitia comuna a Uniunii Europene la urmatoarea reuniune a CITES (Conventia asupra Comertului International al Speciilor Amenintate) din martie de la Doha; mai exact, se va hotari daca UE sprijina interzicerea totala a pescuitului si a comercializarii acestui tip de ton, prin listarea sa ca specie protejata. Ultimele semnale nu sunt incurajatoare. In septembrie, doar 21 de state membre au sustinut aceasta propunere, cele sase tari mediteraneene opunandu-se din motive care tin, evident, de economia interna. Chiar zilele acestea, ministrul francez pentru pescuit a anuntat ca tara sa nu este de acord cu interdictia privind pescuitul.

Pozitia UE e puternic subminata de interesele comerciale ale unora dintre statele membre. Actualul Comisar pentru pescuit reprezinta Malta, un actor proeminent pe piata europeana a tonului. Consiliul European ramane divizat. Comisia si-a anuntat in septembrie decizia de a sustine listarea tonului rosu ca specie amenintata, dar in ultima vreme pozitia sa a slabit. In noiembrie, Intergrupul a adresat Comisarului Dimas o scrisoare prin care ii ceream o atitudine ferma. Nu avem deocamdata un punct de vedere puternic al UE pentru conferinta CITES din martie. De aceea, presiunea publica, opiniile exprimate de oameni precum Olivier Roellinger, gesturile organizatiilor ecologiste sunt atat de importante.

Stiu ca in Romania furtunile politice primeaza intotdeauna, iar in absenta lor gasim mai ales subiecte… colorate si nu prea ne intoarcem privirea spre dezbaterile de mediu (cu unele exceptii, desigur). Dar, vorba unui pescar de ton citat de Time, suntem, cu totii, parte a problemei sau parte a solutiei. Fie ca suntem sau nu constienti de asta.

Directiva privind muncitorii sezonieri – o prioritate pentru 2010

“Strasbourg, 21 ianuarie 2010

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu a adresat joi o intrebare scrisa Comisiei Europene privind drepturile muncitorilor sezonieri. Daciana Sarbu atrage atentia asupra cazurilor de abuz la adresa acestor muncitori, solicitand CE elaborarea unei propuneri legislative – o directiva care sa reglementeze drepturile muncitorilor sezonieri – si intreband executivul european daca un asemenea demers se afla pe lista sa de prioritati pentru anul 2010.

“Extinderea Uniunii Europene spre est a dus la accesul liber pe piata muncii al cetatenilor din noile state membre, acces care nu se face sub cele mai bune auspicii din punct de vedere legal. De foarte multe ori, muncitorii sezonieri din agricultura sunt supusi la incalcari grave ale drepturilor omului sau muncesc ilegal, fiind de multe ori victime ale santajelor angajatorilor. Problemele cu care se confrunta sezonierii, din agricultura spaniola de exemplu, sunt numeroase si nu pot fi ignorate”, se arata in intrebarea scrisa.  

Europarlamentarul subliniaza ca zeci de mii de romani lucreaza anual ca muncitori sezonieri in serele sau culturile agricole din Spania. “Mi s-au adus la cunostinta cazuri in care, dupa ce muncitorii ajung la destinatie, angajatorul nu mai respecta termenii contractului semnat in Romania. In contract li se promitea ca vor lucra 5 zile din 7, dar, in realitate sunt nevoiti sa lucreze 7 zile din 7,  sunt platiti in functie de productivitate, adica in functie de numarul de ladite de fructe culese, care sunt mult mai mari decat si le-ar fi imaginat, traiesc in conditii mizere, in adaposturi fara apa calda sau caldura, in care impart camera si chiar patul cu alti muncitori”,  exemplifica ea.

“In acest context, reiterez necesitatea acuta a adoptarii unui text legislativ la nivel european, care sa reglementeze drepturile muncitorilor sezonieri in agricultura si care sa dispuna de mecanismele necesare pentru stoparea abuzurilor la care acestia sunt supusi de catre angajatori. De asemenea, subliniez faptul ca este neaparata nevoie de masuri urgente pentru a limita manevrele ilegale pe care le fac intermediarii de pe piata fortei de munca europene”, mentioneaza deputata europeana.

Daciana Sarbu intreaba in acest context Comisia Europeana cand intentioneaza sa elaboreze o propunere legislativa in sensul celor de mai sus. Executivul comunitar este intrebat totodata daca crede ca o viitoare directiva referitoare la drepturile muncitorilor sezonieri  ar putea sa se regaseasca pe lista sa de prioritati pentru anul 2010″.

Rosia Montana trebuie sa intre pe agenda UE

Cu siguranta numele Rosia Montana suna tot mai familiar pentru institutiile europene, ca si pentru cetatenii europeni. Vorbim despre o zona a Romaniei binecuvantata cu peisaje frumoase, cu vestigii istorice care au atras atentia UNESCO, cu traditii si istorie nepretuite, aflate acum sub spectrul distrugerii. Exploatarea miniera cu cianuri, care ameninta sa anihileze integritatea si valorile acestei asezari, se contureaza din nou ca o perspectiva reala. In ultimele saptamani, guvernul si presedintele de la Bucuresti au dat de inteles ca distrugerea regiunii, prin permiterea inceperii acestei exploatari, poate fi considerata acceptabila.

Voi adresa Parlamentului European si Comisiei Europene rugamintea ferma de a lua in considerare interventia, de la nivelul forurilor de conducere ale UE, pentru a stopa ceea ce va fi, fara indoiala un dezastru ecologic si uman. Romanii din zona Rosia Montana sunt in egala masura europeni. Din pacate, nu li s-au oferit suficiente sanse de viitor, desi posibilitatile existau, turismul arheologic fiind doar una dintre ele (specialistii spun ca Rosia Montana ar putea deveni UNESCO World Heritage Site, element de patrimoniu mondial). Acum insa, lipsa lor de perspective, saracia lor sunt pe cale de a fi cumparate, pe un pret de nimic, de o companie lipsita de constiinta ecologica, beneficiind de complicitatea unui guvern gata sa faca tranzactii pe seama mediului inconjurator, daca pretul aurului este in crestere.

Comisarul desemnat pentru portofoliul Mediului, intrebat la audieri, nu s-a angajat sa actioneze pentru scoaterea in afara legii a mineritului cu cianuri. Domnia sa a vorbit, ca si predecesorii sai, despre drepturile statelor membre de a actiona asa cum doresc, si despre posibila implicare a comisiei numai daca apar probleme de poluare transfrontaliera.

Cred ca raspunsul Comisiei Europene trebuie sa fie unul mult mai ferm. Nu putem astepta sa aiba loc o noua catastrofa, pentru a actiona. Suntem Uniunea Europeana si ne consideram, pe buna dreptate, un deschizator de drumuri in domeniul protejarii mediului. La Copenhaga, in decembrie, nu s-au facut pasi inainte cu adevarat puternici in favoarea mediului. Noi avem acum ocazia de a face un astfel de pas, concret si decis, aratand lumii intregi ce este de facut, pentru un viitor sustenabil. Sa actionam impotriva mineritului cu cianuri, si copiii nostri ne vor multumi.

Raspunsul Comisiei Europene la solicitarea de sprijinire a bolnavilor cronici

In luna noiembrie, am ridicat catre CE urmatoarea problema legata de situatia dramatica a bolnavilor cronici din Romania:

“INTREBARE SCRISA P-5756/09

de Daciana Octavia Sarbu (S&D)

Subiect:            Crearea unui fond de urgenta pentru subventionarea ingrijirilor medicale de baza pentru bolnavii cronici in statele membre puternic afectate de criza economica

Masurile introduse in incercarea de a stabiliza criza economica din Romania au majorat dramatic costurile de ingrijire medicala pe care trebuie sa le suporte bolnavii cronici, costuri pe care o mare parte dintre acestia nu si le mai permit.

Pe fondul crizei economice, Guvernul Romaniei a redus fondurile alocate pentru Sanatate. Din aceasta cauza, Casa Nationala de Asigurari nu mai deconteaza analizele pentru pacientii care sufera de boli cronice, iar farmaciile nu mai furnizeaza medicamente pentru persoanele cu transplanturi.

De asemenea, pentru persoanele cu boli rare, in farmacii se gasesc foarte putine medicamente compensate, iar distribuitorii au inceput sa nu mai aprovizioneze spitalele pentru ca nu si-au primit banii datorati de acestea.

In acest context, se estimeaza ca lipsa medicatiei adecvate va duce la o crestere a ratei mortalitatii in randul bolnavilor care sufera de boli cronice sau de boli rare.

Avand in vedere faptul ca articolul 152 din Tratatul CE cu privire la politica din domeniul sanatatii obliga Comunitatea Europeana sa sprijine imbunatatirea sanatatii publice, prevede Comisia Europeana crearea unui fond de urgenta pentru a veni in sprijinul statelor membre care, din cauza crizei economice, nu reusesc sa asigure subventionarea medicamentelor si ingrijirilor de baza pentru bolnavii cronici si cei care sufera de boli rare?”

In urma cu cateva zile, am primit si raspunsul CE, din pacate deloc incurajator:

“P-5756/09RO

Raspuns oferit de dna Vassiliou in numele Comisiei

In conformitate cu ‘articolul 168 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, activitatile Comunitatii in domeniul sanatatii publice respecta pe deplin responsabilitatile statelor membre in ceea ce priveste organizarea si prestarea serviciilor de sanatate si de ingrijire medicala.

Comisia nu are competente in a stabili un fond de urgenta destinat a subventiona ingrijirea medicala de baza a persoanelor cu boli cronice din statele membre afectate in mod deosebit de criza.

Fondul de solidaritate al UE, la care statele membre pot apela in caz de urgenta, nu vizeaza medicamente si tratamente medicale pentru situatii de urgenta. Statele membre ar putea, totusi, sa decida sa extinda sfera de aplicabilitate a Fondului de solidaritate pentru a include astfel de activitati de ingrijire medicala”.