Noi nu mostenim Pamantul de la stramosi, ci il imprumutam de la copiii nostri (proverb)

Archive for iulie, 2010|Monthly archive page

Romania rupta din soare

In Puncte de vedere on iulie 28, 2010 at 10:52 am

Maria Magdalena Marin, autoarea acestui desen, este eleva la scoala generala nr 3 din Slobozia si si-a numit lucrarea „Ialomita – granarul Romaniei”. M-a impresionat faptul ca, spre deosebire de alti copii care si-au imaginat viitorul judetului populat, in viitor, de zgarie-nori, palmieri, elicoptere si multe flori, ea a ales sa-l populeze cu plante roditoare si sa-i adauge o cununa de floarea-soarelui – de fapt un soare stilizat, ca o tusa de optimism si speranta.

Mi-am amintit imaginea citind, zilele acestea, ca dupa cantitatile masive de precipitatii din iunie, recolta de grau a Romaniei este asteptata sa nu depaseasca 3,2 milioane de tone. Dincolo de dificultatile indiscutabile create de vreme (fie ca vorbim de ploi sau de seceta, in diversi ani), cifrele mai spun o poveste: anul trecut productia de grau a Romaniei a fost de 5,2 milioane de tone. In 2008 – de 7,7. Iar in 2004 – de 7,86 milioane de tone.

“Granarul Europei” mai obtine doar 4,8% din productia totala de grau a UE (in datele anului 2008) si importa astazi jumatate din consumul de cereale (precum si 80% din legumele si fructele comercializate pe piata interna).

An de an, Romania obtine cele mai mici productii la hectar din intreaga Uniune Europeana (cu exceptia Portugaliei).

La o suprafata cultivata putin mai mica decat a Romaniei, Marea Britanie a obtinut 2006 o productie de grau de trei ori mai mare, iar in 2007 – de patru ori mai mare. Sau, daca vreti o alta comparatie, la o suprafata de aproximativ 26 de ori mai mare decat a Irlandei, Romania obtinea in 2007 o productie anuala de grau de doar 4 ori mai mare.

(datele citate sunt disponibile aici).
Soarele din desen vorbeste doar despre o imaginatie bogata si de un potential ratat. Agricultura care ar putea hrani 80 de milioane de oameni moare, treptat, de foame.

Programul Fructe in scoli – doar un mar otravit al guvernului Boc

In Proiecte on iulie 21, 2010 at 9:43 am

 

Am fost, inca din mandatul trecut la PE, o sustinatoare a proiectului european Fructe in scoli, care aloca bani europeni pentru ca elevii din statele membre sa poata primi un fruct gratuit la scoala, in fiecare zi.

Am asteptat cu nerabdare sa intre si Romania in acest program. Si a intrat. Dar in modul specific – haotic, netransparent, necontrolabil si deloc in favoarea beneficiarilor de drept – cu care ne-a obisnuit guvernarea actuala.

In luna martie a acestui an, Guvernul Romaniei a anuntat ca a creat “cadrul legal (OUG 24/2010) pentru introducerea in Romania a Programului european de incurajare a consumului de fructe in scoli, program care se va derula pana in 2013”.

Astfel, s-a anuntat ca, pentru anul scolar 2009-2010, elevii din clasele I-VIII din unitatile de invatamant public si privat vor primi zilnic mere, in limita a 0,3 lei/elev, iar de acest program vor beneficia in total 1.717.111 elevi. Valoarea totala a Programului, pentru anul scolar respectiv, era de 6,68 de milioane de euro, din care ajutorul comunitar era de 4,99 milioane de euro si cofinantarea nationala – de 1,66 milioane de euro.

A urmat multa confuzie la nivel local. Pentru ca din anul scolar respectiv mai existau doar trei luni – desi suma primita de la UE era destinata intregului an. Si pentru ca primarii au fost grabiti sa organizeze licitatii pentru achizitionarea merelor, desi atunci – sfarsitul lunii martie – nu existau fructe romanesti disponibile. Erau disponibile, in schimb, fructele din import.

In unele judete – foarte putine, nu stim exact cate, fiindca, repet, transparenta nu a existat si continua sa fie absenta – au inceput, la un moment dat, sa fie distribuite mere. Din import – adica pline de conservanti, lipsite de gust si cu un aport discutabil de vitamine.

In majoritatea covarsitoare a judetelor, nu a existat nici urma de fruct in scoli. Stiti vreun copil care sa fi primit? Nici eu, si nici cei mai multi dintre colegii din PSD, inclusiv primari sau consilieri locali.

In schimb, cateva saptamani mai tarziu, in luna mai, a aparut un anunt nou: Comisia Europeana a decis alocarea fondurilor europene pentru anul scolar… 2010-2011! Romania primeste 9,6 milioane de euro. Iar guvernul deja si-a facut planuri cu aceste fonduri, incepand din septembrie.

Unde au disparut cele 6,68 de milioane de euro? Poate aveti vreun raspuns, eu nu am reusit sa gasesc vreunul.

In concluzie, cred ca premierul si guvernul actual ar trebui sa raspunda la cateva intrebari simple:

  1. Programul trebuia initial sa se introduca spre finalul anului scolar trecut, finantat cu 6,68 de milioane de euro, pentru o perioada de mai putin de trei luni. Practic, toata cota anuala din fonduri europene – 4,99 milioane euro – urma sa fie utilizata pentru aceasta perioada. De ce nu s-au facut demersuri la inceputul anului scolar 2009-2010 pentru ca suma accesata sa fie utilizata incepand din septembrie 2009? Cum isi imagina guvernul ca s-ar fi folosit suma intreaga anuala intr-o perioada atat de scurta?
  2. Primarii din diverse regiuni ale tarii au fost informati ulterior ca programul va fi pus in aplicare incepand cu anul scolar 2010-2011, dupa ce purtatorul de cuvant al guvernului a anuntat ca el se va aplica din anul scolar 2009-2010. Cum se justifica schimbarea de planuri?
  3.  Radio Romania Actualitati a estimat ca “pentru acoperirea programului de consum de fructe in scoli va fi nevoie de peste 300 de tone de mere pe zi sau circa 360 000 de tone pe an. Cantitatea este aproape egala cu productia anuala de mere din livezile autorizate din Romania”. Aceasta inseamna in mod automat ca se va recurge si la mere din import. De ce s-a optat pentru mar ca singur fruct eligibil, daca productia romaneasca nu acopera total necesitatile?
  4. Primarii din diverse regiuni ale tarii au reclamat faptul ca executivul a facut presiuni asupra lor in sensul finalizarii rapide a licitatiilor pentru achizitionarea de fructe destinate anului scolar viitor, desi la momentul organizarii licitatiilor nu erau disponibile fructe din productia romaneasca. Solutia sugerata de guvern a fost importul. De ce nu se foloseste acest program pentru incurajarea si sprijinirea directa a producatorilor autohtoni de fructe?
  5. Guvernul a precizat ca „scopul acestui program este de a crea obiceiuri alimentare sanatoase in randul tinerilor”. Totusi, acelasi guvern a obligat practic autoritatile locale sa ofere copiilor mere din import, tratate cu diverse substante chimice atat in cursul obtinerii recoltei, cat si in scopul conservarii pe perioada transportului si depozitarii. In aceasta perioada se vorbeste tot mai mult despre numarul in crestere de boli datorate substantelor chimice folosite in agricultura. Unde este alimentatia sanatoasa oferita copiilor?

Sunt intrebari ale mele si, mai ales, ale primarilor din diferite localitati, care se vad fortati sa cumpere pentru scoli fructe importate, in timp ce producatorii romani de mere sunt nevoiti in fiecare toamna sa-si arunce recoltele fiindca nu-i sprijina nimeni sa le valorifice. Mai mult, producatorii din Romania nu au retea de distributie si ambalare pentru mere si nu exista depozite unde acestea sa fie pastrate – daca nu se intervine in acest sens de la nivel guvernamental, sunt convinsa ca si pe viitor se va recurge tot la importuri – si ceva imi spune ca nu se va interveni…

Faptul ca se implementeaza acest program fara a se oferi, in paralel, si un minim suport producatorilor romani pentru a se implica este iresponsabil.

Mai ramane si “mica” problema a celor 6,68 de milioane de euro (dintre care 4,99 de milioane din fonduri europene) care s-au alocat anului scolar trecut pentru un program-fantoma.

UE a dorit sa ofere copiilor fructe gratuite pentru a incuraja alimentatia sanatoasa, iar Romania trebuia sa profite pentru a-si incuraja producatorii, oferind in acelasi timp copiilor fructe romanesti, cat mai curate si mai gustoase. Guvernul Boc nu va folosi niciuna din aceste oportunitati. Seamana cu povestea integrarii europene: milioane de sanse (si de euro) care sa ne faca viata mai buna. Si un guvern care le distruge pe toate, una cate una.

Geopolitica

In Proiecte, Puncte de vedere on iulie 14, 2010 at 9:30 am

Se spune ca aproape 30% din copiii europeni sunt obezi sau supraponderali.

Cu cateva saptamani in urma, la Strasbourg, comisarul pentru Sanatate John Dalli sublinia ca eforturile UE in privinta obezitatii se indreapta masiv catre preventie, fiindca exista pericolul ca tot ceea ce s-a castigat in ultimele decenii, in plan comunitar, in materie de sanatate sa fie acum pierdut, din cauza bolilor determinate de obezitate (afectiuni cardiovasculare, cancer, diabet).

Privind in jurul nostru, ascultand si citind, este evident ca foarte putini oameni inteleg, de fapt, care e problema. Luna trecuta, intr-un reportaj TV despre marketing, fast-food si copii, o doamna – bunica, probabil – era foarte mirata de ideea ca meniul pe care i-l cumpara fetitei ar fi nesanatos, mai ales ca era “de pui”.

Jamie Oliver s-a gandit la o modalitate minunata de a-i invata pe compatriotii lui sa manance sanatos: a creat o scoala de gatit, chiar intr-o piata. In acest fel, cei interesati nu se mai pot plange ca nu gatesc fiindca nu stiu (doar ii invata Jamie si ajutoarele lui) si nici ca nu au de unde sa cumpere ingrediente proaspete, legume si alte lucruri care nu vin impachetate in plastic sau congelate (fiindca in piata le gasesti fara efort). Sa nu va imaginati ca Jamie vrea sa-I invete pe cei din Leeds sa gateasca risotto alla milanese sau sushi; in niciun caz, retetele lui sunt inspirate din traditia zonei Yorkshire si folosesc produsele locale, obtinute de fermierii din regiune, si pe care le considera “incredibile”.

Stiu sigur ca foarte multi producatori romani – e adevarat, nu “fermieri” in adevaratul sens al cuvantului – obtin produse “incredibile”, fie ca e vorba de legume si fructe sau de branza si nenumarate sortimente si inventii locale. Este adevarat insa ca pe cele mai multe dintre ele nu le gasim in piata, fiindca oamenii nu au case de marcat si nici nu pot emite bonuri fiscale, sau nu se inteleg prea bine cu celebrele mafii din piete, si atunci noua nu ne ramane decat sa cumparam mere din Argentina si rosii din Africa de Sud. Iar atunci cand avem un pic de timp liber, pornim adevarate expeditii de identificare a cireselor “adevarate” sau a castravetilor neatinsi de pesticide, din surse pretioase impartasite de prieteni si cunostinte (cam cum se cumparau, inainte de ’89, carnea si alte asemenea produse “de lux”, pentru cei care-si amintesc).

Poate ca in orasul Leeds din Marea Britanie, o campanie de promovare a gatitului sanatos e chiar atat de simpla: se ia un bucatar si o piata, restul e pasiune. In Romania insa, in piata nu gasim producatori autohtoni, dar gasim in schimb, in randul cumparatorilor, oameni preocupati sa-si dramuiasca atent banii cheltuiti pe mancare, fiindca sunt tot mai putini, iar preturile – tot mai mari. Europa “unita” nu a aratat parca niciodata mai contrastant. Iar copiii care astazi mananca hrana procesata, plina de otravuri, si foarte rar un mar romanesc – pentru ca pe parintii lor nu-i invata nimeni cum e mai bine, sau pentru ca parintii lor nu-si permit sa le cumpere altceva – vor fi o noua generatie sacrificata.

“Puterea loveste societatea civila care nu este de acord cu politicile sale anti-mediu”

In Bruxelles/Strasbourg on iulie 13, 2010 at 10:27 am

“Bruxelles, 13 iulie 2010

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara a Parlamentului European (ENVI), condamna marginalizarea, de catre premierul Emil Boc, a ONG-urilor de mediu care se opun proiectului Rosia Montana. Cel mai recent caz este indepartarea Laviniei Andrei, presedinta Fundatiei Terra Mileniul III, din componenta Comitetului Economic si Social European (CESE).

Membra a CESE din 2007, Lavinia Andrei a prezentat in fata acestui for european cazul Rosia Montana si s-a implicat activ in sprijinirea la Bruxelles a rezolutiei anti-cianuri, in primavara acestui an. Fara consultari prealabile cu societatea civila si fara o justificare legitima, premierul Boc a exclus-o de pe lista membrilor CESE din partea Romaniei, protejand astfel proiectul minier Rosia Montana.

Comitetul Economic si Social European de la Bruxelles este un for consultativ, menit – printre altele – sa consolideze rolul societatii civile  in definirea politicilor europene. Prin astfel de acțiuni, autoritatile de la Bucuresti nu numai ca slabesc vocea societatii civile, dar manifesta dispret si desconsiderare fata de munca ONG-urilor romanesti. Sustinerea asumata deschis de catre guvern a proiectului Rosia Montana determina astfel persecutarea unor organizatii de mediu care urmaresc protejarea acestei regiuni, dezvoltarea sa durabila si crearea de sanse reale pentru oamenii din zona.

Daciana Sarbu solicita premierului Boc sa inceteze marginalizarea ONG-urilor de mediu care doresc salvarea regiunii Rosia Montana. “Dupa atacurile absurde la adresa presei, numita pericol pentru securitatea nationala fiindca se exprima critic, acum puterea loveste si societatea civila care nu este de acord cu politicile sale anti-mediu. Reactia autoritatilor la critici este incercarea de sufocare a acestora, o atitudine profund nedemocratica si nedreapta”, a declarat Daciana Sarbu.

Eurodeputata a adresat Consiliului UE o intrebare scrisa, prin care atrage atentia forului european asupra tentativelor de politizare a nominalizarii membrilor CESE.

Daciana Sarbu este autoarea rezolutiei grupului socialist din PE cu privire la interzicerea cianurilor in minerit, initiativa adoptata in mai 2010 cu o majoritate covarsitoare, de 488 de voturi”.

Apelul transmis de Lavinia Andrei tuturor membrilor Parlamentului European:

“I decided to write to you because you could be considered in your capacity as “guilty” as I was considered by the Romanian Prime Minister Emil Boc in my capacity. 
My name is Lavinia Andrei and I am the president of the Foundation TERRA Mileniul III Romania, and I like to define myself as an environmental activist, working in this field since 1993. Due to my work and dedication, I became one of leaders of the environmental NGOs movement in my country and I am running together with my colleagues many environmental campaigns, including the one called “Saving Rosia Monatana”.  
I know that you are familiarized with this subject, because some of your Romanian colleagues, who are listening to the voice of civil society and are concerned about environment, already presented you the situation in my country.
Also, two months ago the Romanian Environmental Coalition wishing to applaud you for voting on the resolution “Cyanide mining technology should be banned in the EU”, sent you a thanks message.
Since 2007, I am a member of the European Economic and Social Committee – group 3 (being elected by my constituency), where also I try to bring my experience and my contribution to the best I can. I brought with me in Brussels, also the Rosia Montana subject and I exposed it in the plenary EESC and also in the meeting with the Commissioner  for the Environment two day ago (a short report of my activity in EESC is attached).
For my work there, environmental NGOs community decided to re-nominate me for the next mandate 2010- 2015.
Unfortunately, the Romanian Prime Minister Boc, by a unilateral act and without any consultation with the civil society withdraw my name from the list, due to the fact that I am opposing to this dangerous project on gold mining in Rosia Montana (that is considered a strategic project in his governing program) and added the name of another person considered to be closed with the present party in power and who was not nominated by any constituency. 
Apart from this, the present Minister of Economy and former Mayor of Bucharest Adriean Videanu, during his last days in the City Hall of Bucharest (2008) sued my NGO and asked for its closure, due to the fact that we opposed to an illegal and very expensive project (Basarab overpass). The illegality of this project was decided by the Court of Justice in Bucharest, which canceled some construction documents, following our NGO’s intervention.
This, however, turned out not to be a problem for the “Boc Government” as it cancelled the decision of the Bucharest Court of Justice through a Governmental Decision. 
                                                                                                         
The fact that I am considered so inconvenient for the Romanian Government, makes me proud of my activity and motivates me to continue to be an activist.
 
The real reason for writing to you is because I realized that there are two different Europe in the same territory. My case is not a singular one and I know also other colleague of mine from different MSs that are facing similar situations with their PMs.
 
Because Europe has new and solid base for democracy and, we all engaged to respect the Treaty of Lisbon, including “to make the EU more democratic by giving citizens a more direct say in its policies”, we all have the duties to assure the way how this could be achieved.
In your capacity, for the near future, you could find a way to avoid political nominations in the EESC that should remain an institution of the civil society, where the nomination should be based on the person reputation, competency, and representation in the civil society.
If we all couldn’t find real solutions for empowering civil society in Europe, the Treaty of Lisbon will remain only on paper.
 
With consideration,
Lavinia Andrei”

Parlamentul European nu vrea alimente provenite din animale clonate

In Bruxelles/Strasbourg on iulie 8, 2010 at 9:26 am

“Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei pentru mediu, sanatate si siguranta alimentara a Parlamentului European (ENVI), a declarat, miercuri, ca PE a confirmat, prin vot, faptul ca doreste interzicerea alimentelor provenind din animalele clonate, pentru siguranta cetatenilor Uniunii Europene.

Declaratia a avut loc in contextul adoptarii, de catre plenul PE, a raportului privind “noile alimente”, dosar in care europarlamentarul roman a stabilit pozitia social-democratilor europeni (raportor “din umbra” S&D).  

In viziunea deputatei europene, cea mai controversata chestiune a raportului este cea a animalelor clonate. “Consiliul si Comisia vor sa reglementeze alimentele provenind din animale clonate (si deci sa le permita existenta). Noi, Parlamentul, ne-am opus. Nu vrem sa permitem alimente din animale clonate pe mesele cetatenilor europeni, iar azi ne-am repetat cerinta pentru initierea unei reglementari separate din partea CE privind interzicerea acestora “, a afirmat ea.

Potrivit Dacianei Sarbu, Parlamentul va negocia acum cu statele membre, in Consiliul UE, forma finala a regulamentului. Negocierile vor incepe in septembrie, cele doua institutii avand la dispozitie 8 saptamani pentru a ajunge la un acord. Alimentele noi sunt reglementate din 1997. Parlamentul European a votat in favoarea unei propuneri modificate pentru a actualiza legislatia existenta”.

Comisia Europeana, sesizata despre desfiintarea abuziva a ANES de catre Guvernul Boc

In Bruxelles/Strasbourg, PSD on iulie 7, 2010 at 1:17 pm

“Strasbourg, 7 iulie 2010

Eurodeputatele PSD au trimis, miercuri, o intrebare scrisa Comisiei Europene prin care atrag atentia asupra desfiintarii abuzive, de catre Guvernul Boc, a cadrului institutional vizand egalitatea de gen, drepturile copilului, si persoanele cu dizabilitati din Romania. Rovana Plumb, Viorica Dancila, Corina Cretu, Daciana Sarbu si Adriana Ticau interpeleaza executivul comunitar cu privire la “semnalul extrem de negativ legat de nivelul de angajament al Romaniei in domeniul social” si la masurile care vor fi luate de CE fata de decizia Guvernului de desfiintare a singurei autoritati centrale din domeniu in Romania, care, in plus, gestioneaza proiecte strategice finantate din Fondul Social European.

“Pe fondul masurilor de austeritate, Guvernul a decis saptamana aceasta prin act normativ desfiintarea singurei institutii care asigura integrarea activa a perspectivei de gen in toate politicile si programele nationale si anume Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre femei si barbati (ANES), alaturi de Autoritatea pentru Protectia Familiei si Drepturilor Copilului si Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap, toate aflate in subordinea Ministerului Muncii”, se arata in textul intrebarii scrise.

Initiatoarele demersului atrag atentia ca decizia este contradictorie, intrucat prin mai multe hotarari de guvern, Romania a desemnat aceste institutii ca organisme responsabile cu implementarea si monitorizarea aplicarii prevederilor legislatiei europene in domeniu. “Mai mult, la momentul aderarii Romaniei la UE, infiintarea Departamentului pentru Protectia Copilului (actuala Autoritate) a fost conditie obligatorie pentru deschiderea capitolului de negociere. In perioada 2002–2004, guvernul roman a beneficiat de asistenta tehnica a specialistilor Comisiei Europene pentru definitivarea cadrului legislativ si institutional (Autoritatea Nationala pentru Protectia Copiilor) in domeniul protectiei copilului”, explica ele.

“Referitor la ANES, argumentele invocate de Guvern cu privire la desfiintarea acestei agentii sunt: nevoia de reducere a cheltuielilor si nejustificarea activitatii desfasurate de aceasta. Insa, in acest moment, ANES implementeaza proiecte strategice, cu impact national, finantate din Fondul Social European, in valoare de aproximativ 11 milioane de euro, in cadrul carora activitatile trebuie sa fie derulate conform unei agende foarte stricte. Desfiintarea ANES contribuie la crearea de noi dificultati in implementarea proiectelor si, implicit, in absorbtia fondurilor europene”, argumenteaza eurodeputatele PSD.

Potrivit celor cinci deputate europene, “Romania continua sa se confrunte cu situatii de discriminare si inegalitate de gen la toate nivelurile, pe piata muncii, educatie si accesul la luarea deciziilor. Prin luarea acestor masuri irationale, nu vom putea atinge obiectivele cuprinse in Strategia UE 2020. Romania se afla, din nou, in afara politicilor UE”.

In acest context, executivul UE e intrebat daca considera decizia Guvernului Romaniei ca ignorand in totalitate politicile si directiile strategice europene, respectiv ca un semnal extrem de negativ in legatura cu nivelul de angajament al Romaniei in domeniul social.

Totodata, Comisia este intrebata: ce masuri trebuie luate fata de decizia Guvernului Romaniei de desfiintare a singurei autoritati centrale din domeniu in Romania; si daca are cunostinta de alte state membre care au recurs la desfiintarea acestor agentii, ca urmare a masurilor de austeritate economica”.

Semintele sperantei

In Prieteni on iulie 6, 2010 at 1:43 pm

V-am mai vorbit despre copiii din Sincai. M-a incantat exuberanta cu care s-au hotarat sa fie ecologisti chiar daca lumea din jurul lor (si al nostru) e mereu cu ochii si mintea catre altceva. Si mi-a placut vointa si bucuria cu care invatatoarea lor le explica si natura, nu numai citirea si matematica.

Faptul ca au fost, in sfarsit, descoperiti si ca se vorbeste despre ei inseamna ca exemplul lor poate conta. Chiar in sensul in care ii descriam prima data: ei pot fi inspiratia de la care sa invete si altii. Stiu ca nu doar in Sincai, dar peste tot in tara exista cadre didactice care – in pofida a ceea ce li se intampla in acesti ani grei – isi pastreaza entuziasmul si aleg sa le “predea” copiilor si lectiile mai noi ale lumii in care traim – iar grija fata de natura este una din ele.

Existenta lor e un semnal ca ecologia nu este chiar o cauza pierduta pentru Romania. Intr-un fel, speranta ca se va contura, candva, o Romanie “verde” (ma refer si la imaginea din satelit, dar mai ales la atitudine) seamana cu stradania lor de a sadi o livada. Au inceput cu cateva seminte de mar, promitand sa le ofere rabdarea, energia si protectia lor pana cand ele vor deveni copacei. Pare improbabil sau nerealist, dar numai pentru cinici – aceiasi care cred ca planetei nu-i pasa catusi de putin cat plastic, apa sau curent consuma ei. Acesti Prieteni ai naturii au vointa de a schimba lucrurile cu mainile lor; asa incepe orice proiect reusit.

Mai multe despre copiii din Sincai puteti citi si aici. Am placerea de a-i avea invitati la Strasbourg, zilele acestea, pentru a le arata un colt din Europa, dar si pentru a arata Europei un grup inimos de mici ecologisti romani.

Problema inundatiilor, adusa in atentia CE

In Bruxelles/Strasbourg on iulie 2, 2010 at 3:13 pm

“Strasbourg, 2 iulie 2010

Eurodeputata PSD Daciana Sarbu, membra a Comisiei de mediu, sanatate publica si siguranța alimentara a Parlamentului European (ENVI), a interpelat vineri Comisia Europeana privind crearea unei harți europene a riscurilor de inundatii precum si a unui sistem de avertizare transfrontalier rapid si eficient in materie.

“In Romania, in ultimele zile inundatiile au produs pagube semnificative, 22 de morti si 13.000 de sinistrati. Din cauza schimbarilor climatice, in ultimul timp tara noastra este afectata in mod frecvent de catastrofe naturale, in special de  inundatii”, se arata in intrebarea scrisa adresata CE. 

In acest context, Daciana Sarbu a intrebat executivul comunitar ce fel de asistența financiara este disponibila la nivel european pentru masurile de prevenire a efectelor inundatiilor. Totodata, CE este intrebata daca are in vedere sa realizeze o harta europeana a riscurilor de inundatii si, in acelasi timp, sa impuna statelor membre sa ia masuri de prevenire.

Executivul de la Bruxelles este interpelat si cu privire la: crearea unui sistem de avertizare transfrontalier rapid si eficient, referitor la posibilitatea producerii de inundatii; respectiv intențiile CE de a incuraja statele membre sa creeze echipe civile de interventie  in caz de inundatii, pentru a limita pierderea de vieti omenesti”.

Infectiile intraspitalicesti – raspunsul CE

In Bruxelles/Strasbourg on iulie 1, 2010 at 9:37 am

‘Comisia Europeana a raspuns la intrebarea scrisa privind initierea unui sistem european impotriva infectiilor nosocomiale (infectiile contractate in spitale), adresata de eurodeputatele PSD Corina Cretu, Daciana Sarbu şi Rovana Plumb. Executivul comunitar afirma ca, pentru  combaterea infectiilor nosocomiale, Comisia sprijina elaborarea “unui set de instrumente de punere in aplicare a unor masuri eficiente de prevenire a infectiilor asociate asistentei medicale”. CE a finantat de altfel o retea de supraveghere a infectiilor nosocomiale, in prezent aflata sub coordonarea Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC).   

“In 2008, Comisia a prezentat o propunere de recomandare a Consiliului privind siguranta pacientului, inclusiv prevenirea si controlul infectiilor asociate asistentei medicale. In temeiul acesteia, in 2009, Consiliul a adoptat o recomandare care stabileste cadrul pentru prevenirea si controlul infectiilor asociate asistentei medicale. Masurile prevazute cuprind actiuni de prevenire in unitatile de ingrijire medicala, promovarea formarii profesionale a personalului sanitar, elaborarea de sisteme de supraveghere activa, o mai buna informare a pacientilor si sustinerea cercetarilor privind prevenirea si controlul infectiilor. Se asteapta ca statele membre sa transmita Comisiei un raport privind progresele facute”, se arata in raspunsul oferit de comisarul european pentru sanatate si protectia consumatorilor, John Dalli.

Conform executivului UE, in perioada 2000-2005, Comisia a finantat o retea de supraveghere a infectiilor asociate asistentei medicale, integrata mai tarziu in proiectul „Imbunatatirea sigurantei pacientilor in UE” 2005-2008. “Aceasta retea de supraveghere a stabilit protocoale pentru supravegherea infectiilor din centrele de interventii chirurgicale si a infectiilor contractate in unitatile de terapie intensiva si a colectat date din statele membre. In iulie 2008, coordonarea retelei europene pentru supravegherea infectiilor asociate asistentei medicale a fost transferata Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC). Centrul sprijina, de asemenea, statele membre in instituirea unor sisteme de supraveghere acolo unde acestea nu exista”, afirma CE.

In plus, potrivit comisarului Dalli, ECDC a stabilit un protocol pentru anchetarea prevalentei tuturor tipurilor de infectii asociate asistentei medicale si utilizarea antimicrobienelor in spitalele europene, in conformitate cu recomandarea Consiliului mentionata mai sus. “Protocolul este experimentat in majoritatea statelor membre in intervalul iunie-septembrie 2010 si trebuie pus in aplicare pana in perioada 2011-2012. Avand in vedere imbatranirea populatiei si preocuparile din ce in ce mai mari cu privire la rezistenta antimicrobiana si la infectiile din centrele de ingrijire si asistenta, ECDC a stabilit, de asemenea, o retea de anchetare in unitatile de ingrijire pe termen lung. Aceasta retea colecteaza in prezent date din 23 de state membre”, precizeaza Comisia.

“In ceea ce priveste combaterea infectiilor nosocomiale, Comisia sprijina elaborarea unor orientari bazate pe dovezi si a unui set de instrumente de punere in aplicare a unor masuri eficiente de prevenire a infectiilor asociate asistentei medicale. Acestea sunt axate pe organizarea si structura programelor din spitale in ceea ce priveste combaterea infectiilor nosocomiale si prevenirea infectiilor din centrele de interventii chirurgicale. In plus, in vederea monitorizarii punerii in aplicare a acestor masuri, vor fi elaborati si testati indicatori de structura si de proces”, conchide executivul comunitar’.

Textul integral al intrebarii

‘Prin frecventa si gravitatea lor, infectiile intraspitalicesti constituie o problema majora de sanatate publica in intreaga Uniune Europeana. Conform datelor Centrului European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor, peste patru milioane de pacienti sunt, in tarile UE, victimele anuale ale infectiilor asociate asistentei medicale, iar cifra deceselor survenite drept consecinta directa a acestor infectii este de circa 40 000 de persoane in fiecare an.

Statisticile arata ca, in medie, aproximativ o zecime dintre pacientii europeni contracteaza o infectie in cursul spitalizarii. Acest tip de contaminare implica un grad ridicat de pericol, atat din cauza rezistentei la antibiotice a bacteriilor, cat si din cauza riscurilor crescute inregistrate in unitatile de terapie intensiva, cei mai afectati fiind pacientii cu imunitate scazuta si nou-nascutii.

Exista state membre, precum Romania, in care rata declarata a infectiilor nosocomiale nu reflecta realitatea, din cauza sistemului deficitar de raportare. Se inregistreaza, astfel, un nivel oficial mult sub media europeana, in conditiile in care spitalele din Romania sunt considerate a fi printre cele mai expuse din Europa la riscul de infectii cu germeni rezistenti la tratamentele cu antibiotice.

Avand in vedere incidenta ridicata si pericolul pentru vietile cetatenilor, diferentele dintre sistemele medicale nationale si studiile ce arata ca o actiune eficienta de prevenire ar fi mai putin costisitoare decat cheltuielile pentru tratarea acestor infectii, consideram ca se impune o actiune coordonata la nivel european. Are in vedere Comisia Europeana initierea unui sistem european de monitorizare, prevenire si combatere a infectiilor nosocomiale?’

Raspunsul comisarului Dalli, in numele Comisiei 

‘In 2008, Comisia a prezentat o propunere de recomandare a Consiliului privind siguranta pacientului, inclusiv prevenirea si controlul infectiilor asociate asistentei medicale. In temeiul acesteia, in 2009, Consiliul a adoptat o recomandare care stabileste cadrul pentru prevenirea si controlul infectiilor asociate asistentei medicale. Masurile prevazute cuprind actiuni de prevenire in unitatile de ingrijire medicala, promovarea formarii profesionale a personalului sanitar, elaborarea de sisteme de supraveghere activa, o mai buna informare a pacientilor si sustinerea cercetarilor privind prevenirea si controlul infectiilor. Se asteapta ca statele membre sa transmita Comisiei un raport privind progresele facute. In perioada cuprinsa intre 2000 si 2005, Comisia Europeana a finantat o retea de supraveghere a infectiilor asociate asistentei medicale, integrata mai tarziu in proiectul „Imbunatatirea sigurantei pacientilor in UE” 2005-2008. Aceasta retea de supraveghere a stabilit protocoale pentru supravegherea infectiilor din centrele de interventii chirurgicale si a infectiilor contractate in unitatile de terapie intensiva si a colectat date din statele membre. In iulie 2008, coordonarea retelei europene pentru supravegherea infectiilor asociate asistentei medicale a fost transferata Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC). Centrul sprijina, de asemenea, statele membre in instituirea unor sisteme de supraveghere acolo unde acestea nu exista.

In plus, ECDC a stabilit un protocol pentru anchetarea prevalentei tuturor tipurilor de infectii asociate asistentei medicale si utilizarea antimicrobienelor in spitalele europene, in conformitate cu recomandarea Consiliului mentionata mai sus. Protocolul este experimentat in majoritatea statelor membre in intervalul iunie-septembrie 2010 si trebuie pus in aplicare pana in perioada 2011-2012. Avand in vedere imbatranirea populatiei si preocuparile din ce in ce mai mari cu privire la rezistenta antimicrobiana si la infectiile din centrele de ingrijire si asistenta, ECDC a stabilit, de asemenea, o retea de anchetare in unitatile de ingrijire pe termen lung. Aceasta retea colecteaza in prezent date din 23 de state membre.

In ceea ce priveste combaterea infectiilor nosocomiale, Comisia sprijina elaborarea unor orientari bazate pe dovezi si a unui set de instrumente de punere in aplicare a unor masuri eficiente de prevenire a infectiilor asociate asistentei medicale. Acestea sunt axate pe organizarea si structura programelor din spitale in ceea ce priveste combaterea infectiilor nosocomiale si prevenirea infectiilor din centrele de interventii chirurgicale. In plus, in vederea monitorizarii punerii in aplicare a acestor masuri, vor fi elaborati si testati indicatori de structura si de proces’.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers