Costul uman

“Politicienii trebuie sa actioneze impotriva efectelor schimbarilor climatice asupra sanatatii”. Una dintre cele mai cunoscute si prestigioase publicatii medicale din lume, The Lancet, a publicat saptamana trecuta o scrisoare cu acest titlu, semnata de un numar de 18 medici de prestigiu ai lumii, din Europa, Statele Unite, Pakistan, Africa de Sud sau Australia.

Acest gest al comunitatii medicale de elita vine in asteptarea conferintei de la Copenhaga si urmareste sa puna presiune pe reprezentantii politici ai marilor puteri care vor participa la discutii, in ideea unui acord* ferm si cu efecte imediate.

Cele mai sarace comunitati vor avea cel mai mult de suferit din cauza incalzirii globale, dar “nimeni nu va fi ferit”, se afirma in text. Va creste incidenta malariei si a altor boli tropicale, iar cresterea temperaturilor va genera crize legate de sanatatea publica in urmatorii 5-6 ani, deoarece vor aparea blocaje legate de rezervele de alimente sau apa potabila. De asemenea, fenomenele meteo extreme precum uraganele sau inundatiile, combinate cu migratia populatiilor, vor afecta grav multe asezari umane.

Ian Gilmore, unul dintre semnatarii documentului, declara: “Exista pericolul real ca, la Copenhaga, politicienii sa fie indecisi, in special in aceasta situatie marcata de dificultati economice. Daca raspunsul lor va fi slab, efectul asupra sanatatii la nivel mondial poate fi catastrofal”.

Scrisoarea urmeaza unui raport lansat primavara trecuta de aceeasi publicatie, al carui mesaj central era urmatorul: incalzirea globala nu e doar o poveste de groaza cu ursi polari si despaduriri, ci o chestiune de sanatate publica, afectand miliarde de oameni”. Concluzia? “Schimbarile climatice reprezinta cea mai mare amenintare asupra sanatatii globale din secolul 21”. De aceea liderii mondiali sunt obligati sa lase in urma lor, la Copenhaga, un act care sa lupte in mod realist cu acest pericol. Nu este doar o problema de responsabilitate fata de viitor, ci si fata de prezent.

*Bibliotecarule, poate ca multe conferinte sunt o pierdere de bani si de timp pentru toti cei implicati, dar conferinta din decembrie de la Copenhaga exista pentru a finaliza un document important: angajamentul politic concret in vederea combaterii efectelor incalzirii globale. Iar acest angajament va insemna cote, cifre, date precise, care sa fie aplicate si respectate in anii care vin.

Hopenhagen

 

Pentru cine inca nu a aflat, la Copenhaga, intre 7 si 18 decembrie se va desfasura, sub egida Conventiei pentru Schimbarile Climatice a Natiunilor Unite, conferinta care ar trebui sa aduca lumii acordul post-Kyoto.

Multe sperante sunt legate de acest moment – de fapt, speranta este cuvantul invocat cel mai des cand vine vorba de planurile si deciziile care se vor lua acolo. De aici vine si numele site-ului hopenhagen.org, pus la cale pentru a determina cat mai multi oameni sa se gandeasca la semnificatia acestui eveniment nu doar pentru abstracta dezbatere ecologista sau pentru la fel de abstractul viitor al umanitatii, ci pentru un lucru mult mai usor de imaginat, acum si aici: propria viata.

Daca veti deschide acel site, veti descoperi un prilej de a spune lumii intregi ce va da speranta.

Pentru mine, asa cum am scris acolo, speranta vine de la copilul meu, si sunt convinsa ca si constiinta verde a planetei va inflori mai ales odata cu generatia ei. Nu pentru ca noi am fi incapabili de schimbare – si in nici un caz nu avem voie sa ne ascundem in spatele unui asemenea pretext. Ci pentru ca, inclusiv prin initiative precum acel site sau alte mii de idei si imagini care populeaza internetul, generatia care vine din urma va sti mai mult si va intelege mai bine.

Solutii, nu sacrificii

Daca aveati impresia ca ati auzit toate scenariile de groaza referitoare la incalzirea globala, va mai ofer o informatie: pana in 2020 – adica in numai zece ani – pe soselele Chinei vor circula 150 de milioane de masini. Cresterea experimentata de economia chineza are si aceasta consecinta, care genereaza frisoane in dezbaterea mondiala pe probleme de mediu.

Astfel de circumstante noi, care se adauga unui tablou si asa infricosator, creeaza in plan politic mutatii discursive cel putin interesante. Tony Blair si Anthony Giddens sustin, de ceva vreme, nevoia ca guvernele sa abandoneze paradigma de mediu de pana acum, cea axata pe cerintele adresate oamenilor de a-si modifica stilul de viata, si sa se concentreze in schimb pe conturarea de solutii realiste si aplicabile eficient si urgent.

Cu alte cuvinte, sa nu mai ceara sacrificii din partea populatiei, ci sa ofere acesteia variante usor de incorporat in viata de toate zilele, precum tehnologii alternative (cu emisii de carbon reduse) si infrastructura pentru automobile electrice si hibride.

Argumentul e simplu: pana acum s-a mers pe varianta sacrificiului, iar efectele nu au fost semnificative.

“Nu le putem cere oamenilor sa nu mai foloseasca masinile”, spune Blair. Este nerealist si nu functioneaza. Oricat de multi temerari ar decide sa foloseasca bicicleta (si au facut-o destui, inclusiv in orase-capcane pentru ciclism, precum Bucurestiul), tot nu va fi suficient. Modelul privarii de elemente ale confortului nu a avut efect si nu putem sa insistam pe acest drum din moment ce el nu ne va duce acolo unde vrem sa ajungem.

“Avem nevoie de de o abordare axata pe investitii, motivata in egala de masura de incalzirea globala, dar si de securitatea energetica, pe care oamenii sa o inteleaga si sa si-o asume”, spune Giddens. Altfel spus, sa reparam un rau deja facut si in acelasi timp sa planificam pentru viitor. Sa incercam sa evitam proportiile unui dezastru deja in desfasurare si, printr-o strategie integrata, ampla si bine gandita, sa punem la punct mecanisme care sa ne rezolve si problemele de sistem, nu numai pe cele de circumstanta.

O perspectiva utila in dezbaterea despre viitor, cu potentialul de a antrena schimbari esentiale, sau o simpla reorientare discursiva?

Primul an

M-am obisnuit sa scriu aici mai ales despre viitor. Despre ce nu merge in prezent si ce putem face pentru a repara, ca sa putem privi cu liniste spre viitor. Despre increderea in ceea ce va urma, care nu poate veni decat din increderea in ceea ce construim.  Despre speranta, care se cladeste mai ales prin staruinta.

Dincolo de toate acestea, mai presus de oricare din ele separat si de toate impreuna, pentru mine viitorul inseamna Irina.

Saint Exupery ne-a invatat pe toti ca adultii nu inteleg nimic de unii singuri, si ca, pana la urma, e de-a dreptul obositor pentru copii sa-i ajute mereu sa descifreze fiecare detaliu in parte.

Da, e adevarat.

Din primul moment, am invatat de la Irina cate ceva despre sensul tuturor lucrurilor care conteaza. Astazi se implineste un an de atunci. Stiu ca nu-i vom putea oferi niciodata in schimb atat de mult cat ne-a daruit ea deja.

La multi ani si toata dragostea noastra!