Noi nu mostenim Pamantul de la stramosi, ci il imprumutam de la copiii nostri (proverb)

Posts Tagged ‘animale’

Un apel la umanitate

In Bruxelles/Strasbourg, Proiecte on noiembrie 10, 2009 at 4:07 pm

Discutam in aceasta perioada, in cadrul unui trialog la care participa Parlamentul European, Consiliul si Comisia Europeana, noi reguli in privinta experimentarii pe animale. Am participat saptamana trecuta, alaturi de Raul Romeva, din grupul Verzilor europeni, la conferinta Save the Primates, in cadrul careia cei de la Animal Defenders International (ADI) au prezentat cateva dovezi socante ale abuzurilor la care sunt supuse animalele folosite pentru testarea produselor.

Consider ca noua Directiva privind protejarea animalelor folosite in scop stiintific este cea mai mare oportunitate pe care o avem, dupa 25 de ani de abuzuri, de a introduce etica in comportamentul nostru fata de animale. De altfel, aceasta a fost si una dintre ideile pe care le-am sustinut in cadrul interventiei mele: documentele primite de la Consiliu nu mentioneaza nici macar o singura data cuvantul “etic” atunci cand se refera la regulile care trebuie sa guverneze experimentele pe animale.

Ca raportor din umbra al grupului socialist pentru revizuirea directivei 86/609, pregatesc o serie de amendamente care vor reflecta un principiu simplu: obiectivele de cercetare si bunastarea animalelor trebuie sa coexiste. Cele mai importante decizii privesc restrictionarea unor zone de cercetare si interzicerea capturarii primatelor salbatice. In acelasi timp, alaturi de alti patru colegi, am depus si o declaratie scrisa privitoare la incurajarea alternativelor la testarea pe animale.

STP launch Nov 09 049

Alaturi de Tim Phillips (ADI) si Raul Romeva (MEP, Greens)

STP launch Nov 09 057

Foto © ADI

Documentarul ‘Save The Primates’, lansat de ADI, prezinta cateva imagini cutremuratoare. Un raspuns indirect pentru scepticii care se intreaba, poate, daca acest moment de maxima vulnerabilitate a oamenilor in fata crizei economice mai lasa loc (si) de grija pentru animale.

Make Animal Testing History

In Bruxelles/Strasbourg on octombrie 29, 2009 at 10:38 am
Intergroup 21 Oct 2009

Impreuna cu Dr. Marlene Wartenberg (Vier Pfoten) si Emily McIvor (Dr. Hadwen Trust ). Copyright: Intergroup on the Welfare and Conservation of Animals

Reuniunea de pe 21 octombrie a Intergrupului PE pentru bunastarea si protectia animalelor nu a fost una obisnuita.
In primul rand, alaturi de noi, membrii integrupului, s-au aflat Ministrul suedez al Agriculturii, Rolf Eriksson, ca reprezentant al presedintiei suedeze a UE, dar si o delegatie a organizatiilor de protectie a animalelor, care au organizat primul Mars Virtual in favoarea renuntarii la testarea pe animale.

Timp de sase luni, zeci de mii de europeni au fost parte a acestui cyber-mars, cerand institutiilor europene sa asigure protectia animalelor folosite pentru cercetare. O initiativa pentru care VIER Pfoten, Humane Society International si Dr Hadwen Trust au muncit mult si merita toata admiratia.

Marsul a atras sprijinul unor personalitati precum Brian May, Chrissie Hynde  sau Ricky Gervais, iar finalitatea actiunii a fost o cyber-petitie, semnata de 65.000 de oameni care solicita UE sa-si asume o actiune rapida.

Ca raportor din umbra al grupului socialist pentru revizuirea directivei 86/609 referitoare la protectia animalelor folosite in scopuri stiintifice, am fost unul dintre destinatarii acestei petitii, pe care o consider un semnal foarte patrunzator. Un semnal ca multor oameni le pasa si ca actiunile noastre sunt sprijinite, moral si, uneori, chiar vocal, de cetatenii europeni.

Deocamdata, procesul legislativ pentru revizuirea Directivei 86/609 se afla la stadiul discutiilor dintre Parlamentul European, Consiliul UE si Comisia Europeana. Am pregatit deja cateva amendamente importante, pentru a putea raspunde cu adevarat dorintelor semnatarilor acestei petitii.

Stop cruzimii fata de animale!

In Proiecte on iulie 16, 2009 at 5:57 pm

stop-it

“Europarlamentarul Daciana Sarbu a militat, alaturi de fundatia Vier Pfoten Romania şi organizatia Agent Green, pentru interzicerea folosirii animalelor salbatice in circuri, cu ocazia ceremoniei de inaugurare a noului Parlament European de la Strasbourg. Animalele salbatice tinute in captivitate sufera tulburari comportamentale grave deoarece sunt tinute in lanturi, fortate sa faca lucruri pe care nu le-ar face niciodata in natura, batute adesea de dresori, separate de semenii lor, cumparate si vandute, mutate dintr-un loc in altul. Practic animalele sunt tratate drept obiecte de amuzament pentru oameni.

”Faptul ca omul domina planeta nu presupune ca trebuie sa tratam celelalte specii drept sclavi pentru amuzamentul nostru. Animalele salbatice sunt fiinte vii care au nevoi similare cu oamenii (adapost, hrana, sursa de apa, parteneri, distractie si libertate). Ele trebuie observate cu responsabilitate in habitatele lor naturale in rezervatii stiintifice, parcuri naturale si nationale. Tocmai de aceea in tarile civilizate a luat nastere si se dezvolta rapid o noua forma de recreere in natura, ecoturismul”, a spus Gabriel Paun, coordonator campanii Agent Green.

Ursul, leul, elefantul, hipopotamul, girafa, rinocerul, tigrul, leul de mare sunt speciile salbatice care sunt cel mai des exploatate in circuri cu conditii inacceptabile de totala contradictie cu necesitatile animalelor. O cusca de circ masoara de obicei 12 mp pentru un urs si 100 mp pentru un elefant. Cercetatorii spun ca habitatul natural pentru astfel de mamifere mari este de obicei de 600 kmp pentru elefant si de pana la 1000 kmp pentru urs. Chiar si animalele salbatice nascute in captivitate au nevoi similare cu cele ale semenilor din salbaticie. Acestea nu se pot adapta la viata in captivitate. Cel mai vast habitat natural din Europa nefragmentat de infrastructura si de alte activitati antropice este Peisajul Forestier Intact din muntii Retezat Godeanu Tarcu. Acesta masoara 1001 kmp. ”Este timpul sa observam nevoile animalelor salbatice si sa le oferim ceea ce isi doresc, libertatea. Exista tari europene cum ar fi Bulgaria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Austria, Polonia, Suedia, Slovacia, Cehia si Ungaria care au impus deja interdictii asupra folosirii animalelor salbatice in circuri. In Romania nu exista o astfel de initiativa, dar o luam noi astazi. Am intentia sa transform aceasta initiativa intr-una la nivel european”, a spus Daciana Sarbu, membra a Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European.

In Europa exista inca sute de circuri ambulante. Vier-Pfoten a initiat anul trecut o campanie la nivel european pentru interzicerea la nivelul Uniuni Europene a folosirii animalelor salbatice la circ. ”Suferinta animalelor salbatice din circuri este inimaginabila. Multi dresori lovesc cu brutalitate animalele salbatice si chiar recunosc acest fapt. Consecintele psihologice sunt handicapuri definitive pentru animalele folosite la circ si pun pericol insesi vietile dresorilor si ingrijitorilor. Suntem in secolul XXI. Avem la dispozitie alternative sofisticate de divertisment, incluzand simulari 3D computerizate care pot fi cu animale salbatice. Nu mai exista nicio justificare pentru ca animalele salbatice sa sufere in continuare doar pentru amuzamentul oamenilor”, a incheiat Veronica Tulpan, coordonator proiecte nationale, Vier-Pfoten Romania.

Vier Pfoten Romania si Agent Green cer Guvernului Romaniei si Parlamentului European sa interzica folosirea tuturor speciilor de animale salbatice in circuri”.

Puteti semna petitia pentru interzicerea folosirii animalelor salbatice in circuri: http://vier-pfoten.campaignbox.de/stop-it/kampagne_ro.php

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers