Lectii post-Copenhaga

Am asteptat conferinta de la Copenhaga cu multe sperante si acum privim in urma cu multe dezamagiri. Cel mai dureros esec este lipsa unui acord cu obligatii juridice, care ar fi concretizat angajamentul statelor impotriva incalzirii globale. Obiectivele cu care am pornit la drum nu au fost atinse. Ar fi trebuit sa tratam cu mai multa atentie problemele natiunilor in curs de dezvoltare, mai ales din Africa, daca dorim un acord larg.

Au existat si realizari de care putem fi multumiti. Crearea Copenhagen Green Climate Fund va asigura finantare pentru adaptarea statelor mai sarace la incalzirea globala, in special pentru producerea de energie “curata”. Acceptarea oficiala, de catre economiile emergente, a co-responsabilitatii pentru efortul in privinta climei ne da speranta ca aceste tari se vor implica in viitorul apropiat.

Esecul din decembrie trebuie sa insemne imboldul de a pregati mult mai bine pasii urmatori. UE trebuie sa-si mentina rolul dominant in actiunea privind clima, inclusiv in pregatirea viitoarei conferinte. Comisarul desemnat pentru Actiune in privinta Climei doreste un acord international de protejare a padurilor tropicale; este o prioritate, mai ales ca tema a generat consens la Copenhaga. Comisia trebuie sa lucreze pentru dezvoltarea mecanismelor care vor atasa padurilor tropicale o valoare financiara si care vor atrage capital occidental catre zonele protejate, asa cum se viza si in programul REDD al Natiunilor Unite. Monitorizarea internationala a actiunilor de mediere ar trebui de asemenea dezvoltata.

Coordonarea inseamna eficienta. La Copenhaga, lipsa legislatiei in privinta climei in alte state – in special Statele Unite – a afectat sansele unui acord pentru reducerea emisiilor. Va trebui sa continuam sa dezvoltam si sa aplicam legislatia noastra in privinta climei, in timp ce alte state isi constituie propriile legi in materie. Trebuie sa sustinem intentia Comisarului desemnat de a include transportul rutier in Emissions Trading System, si sa incurajam International Maritime Organisation sa se implice in includerea transportului pe apa in ETS. Salut determinarea Comisiei de a a coordona sistemele cap-and-trade ale Uniunii Europene si Statelor Unite pana in 2015 – ar fi un pas crucial in cooperarea internationala pentru reducerea emisiilor globale.

Un acord mai concret la Copenhaga ar fi fost esential. Dar si in lipsa acestuia putem progresa. Ceea ce vom realiza in lunile urmatoare, alaturi de organizatiile internationale si de tarile partenere, poate face diferenta dintre esecul de la Copenhaga si succesul din Mexic.

(interventie in cadrul dezbaterii organizate in plenul PE de la Strasbourg, pe tema concluziilor conferintei de la Copenhaga)

Asteptari inselate, ambitii limitate si sperante firave

Foto: Bob Strong/Reuters, via The Guardian

Conferinta de la Copenhaga a venit si a trecut. Ce a ramas in urma este, deocamdata, o mare dezamagire. Barack Obama nu a reusit sa fie mai decis decat George W. Bush, avand un discurs considerat slab, diluat si fara a se angaja sa transforme combaterea schimbarilor climatice in principala sa prioritate legislativa. In textul final al acordului lipseste orice trimitere la transformarea angajamentului de reducere a emisiilor in obligatii juridice pentru statele semnatare. Lipseste, de asemenea, hotararea explicita de reducere globala a emisiilor cu 50% pana in 2050, si cu 80% pana la aceeasi data in cazul statelor dezvoltate; fara un astfel de efort, spun specialistii, este putin probabil sa se atinga obiectivul vital in lupta cu schimbarile climatice – limitarea cresterii temperaturii globale la maxim doua grade Celsius.

Inamicul neoficial este, deocamdata, China, cel mai mare poluator al lumii. Obiectivele citate erau agreate deja de liderii G20, dar oficialii chinezi s-au opus si astfel acordul nu a mai inclus aceste prevederi esentiale. Tonul fusese deja dat de lipsa de ambitie expusa de liderul american.

Asistam acum la o radicalizare a dezbaterii. Un razboi intre “ecoimperialismul” occidental, care incearca sa puna piedici cresterii economice din China, si “egoismul” chinez, care blocheaza lupta impotriva incalzirii globale, in detrimentul tututor celorlalti, de la colosi precum Uniunea Europeana pana la actori fragili precum statul Maldive. Evident ca ambele tabere sunt demonizate si pozitiile lor – reinterpretate in cheie conspirationista sau absolutista. Procesul de blamare a celorlalti e in plina desfasurare, iar orizontul pozitiv – desi se vorbeste de conferinta de anul viitor din Mexic – nu are deocamdata nuante prea covingatoare. Premierul britanic a sugerat deja ca acest esec impune reformarea institutiilor internationale, cu trimitere la ONU si avand in vedere o structura special dedicata schimbarilor climatice. Ramane de vazut care vor fi pasii urmatori si, mai ales, cine isi va asuma rolul de a-i face.

Exista, in opinia mea, si doua concluzii optimiste ale evenimentului. Prima dintre ele ar fi suma angajata explicit (100 miliarde de dolari anual, incepand din 2020, plus 30 de miliarde in 2010-2012) de statele dezvoltate pentru sprijinirea celor in curs de dezvoltare in lupta cu efectele incalzirii globale. A doua e mai putin cuantificabila, dar cel putin la fel de importanta: aceste discutii pe marginea incalzirii globale, un eveniment de anvergura celui desfasurat la Copenhaga, interesul major acordat de liderii lumii acestei teme – toate acestea sunt posibile in special datorita efortului incredibil al ONG-urilor, jurnalistilor si militantilor ecologisti. Fara implicarea lor, politicul ar fi lasat probabil acest subiect in plan secund.

Apropo de politic, presedintele nostru a parasit Copenhaga inainte de semnarea acordului, in pline negocieri, petrecand acolo, probabil, un total impresionant de… vreo cateva ore. Probabil ca impartirea posturilor in guvern e infinit mai atragatoare decat o discutie despre viitorul umanitatii…

Obiectivele socialistilor europeni la Copenhaga