Culturile de… plastic din Huelva

Misiunea europarlamentara care a urmarit, in Spania, conditiile de viata si de lucru ale sezonierilor de la culturile de capsuni a generat din partea noastra foarte multe observatii si foarte multe propuneri. Alaturi de colegii mei, voi sustine un numar de recomandari astfel incat directiva privind drepturile sezonierilor sa fie una cuprinzatoare si corecta.

Insa, ca membru in Comisia de Mediu, vreau sa aduc in atentia CE si dezastrul ilustrat in fotografiile alaturate.

Imaginile au fost surprinse in zona Huelva, undeva intre El Rocio si Palos de la Frontera, si descriu o realitate trista: toate deseurile de plastic de la serele de capsuni – adica prelatele luate de pe sere la sfaritul sezonului, celofanele care se pun sub butasii de capsuni si bidoanele de pesticide folosite – sunt aruncate pe camp. Sunt tone intregi de plastic, sufocand si padurea de pini din apropiere – forme de relief stranii si foarte, foarte triste.

Voi propune Comisiei sa initieze sanctiuni foarte drastice pentru proprietarii de ferme care polueaza in acest fel.

Guvernul care va intra la apa

Foto: AFP/Getty images

Ceea ce vedeti mai sus nu e un grup de turisti fericiti inainte de prima – si singura – ora de scuba diving din viata lor: este guvernul Republicii Maldivelor. Care se antreneaza constiincios pentru o sedinta de guvern tinuta la 6 metri adancime. De ce? Fiindca Mohamed Nasheed, presedintele proaspat ales, vrea cu disperare sa arate lumii intregi cat de mare e amenintarea pe care incalzirea globala o creeaza la adresa tarii sale. Si, mai ales, cat de hotarat este el, alaturi de executivul sau, sa convinga pe cat mai multa lume sa se implice.

La sedinta subacvatica de guvern, programata pentru 17 octombrie, guvernul sau va ratifica un tratat prin care solicita, pe plan international, reducerea emisiilor de carbon. Ecologistul presedinte Nasheed a promis deja ca in 10 ani economia statului va deveni prima din lume neutra din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon; deja s-a planificat ca peste un miliard de dolari sa fie investiti in acesti ani in introducerea surselor de energie regenerabila.

De unde vine, totusi, disperarea care dicteaza asemenea artificii spectaculoase de exprimare publica? Dintr-un fapt simplu: Maldivele sunt statul cu cea mai joasa pozitionare din lume, prin raportare la nivelul oceanului. Grupul de studiu al Natiunilor Unite pentru schimbari climatice a prognozat ca, pana in 2100, insulele vor deveni de nelocuit, in cazul unei cresteri (previzibile) a nivelului apei oceanului.80% din atolii care compun statul se situeaza la maxim un metru deasupra nivelului marii, motiv pentru care seful statului a constituit si un fond menit sa caute o destinatie alternativa pentru cei aproximativ 300 de mii de cetateni – printre variante se numara Australia, Sri Lanka sau India.

Bineinteles ca nu cu astfel de trucuri se poate schimba lumea, le transmit eu scepticilor care se vor grabi sa dispretuiasca acest gest. Dar asemenea semnale sunt, cel putin, suficient de interesante pentru ca presa generalista sa-si indrepte atentia, pret de cel putin un articol, catre un subiect ecologist si catre un mesaj “verde” (urmariti tabloidele romanesti pe 18 octombrie si veti vedea ca am dreptate).

Personal, le doresc succes si cat mai multa expunere: nu a costumelor de scafandru, ci a indemnului adresat lumii intregi de a-si schimba atitudinea fata de viitor. Oricum, nu au nimic de pierdut. Rechinii locali sunt “prietenosi”, declarau surse din anturajul prezidential. In orice caz, sunt mai putin nocivi decat indiferenta.

Mes que un club

Pep Guardiola, antrenor al echipei FC Barcelona si militant ecologist

Velocratia

 

Peste 7000 de locuitori din Amsterdam au semnat o petitie care solicita municipalitatii sa aplice un program in zece puncte de imbunatatire a sigurantei biciclistilor. Printre altele, initiatorii sai doresc interzicerea accesului autobuzelor si camioanelor pe strazile care nu au piste pentru biciclete.

Pe parcursul ultimului an, peste 5000 de adulti si aproape 40.000 de copii londonezi au invatat sa mearga corect cu bicicleta in trafic, in cadrul unor cursuri finantate de departamentul de transport al primariei. Acesta, de altfel, a realizat si plasat pe site-ul propriu un filmulet prin care ii invata pe biciclisti si pe soferii de camioane sa-si imparta soseaua (“Share the Road”). http://www.tfl.gov.uk/roadusers/cycling/11687.aspx

In Copenhaga, s-a calculat ca, pentru fiecare kilometru strabatut cu bicicleta de locuitorii sai, societatea obtine un profit net de 1.22 coroane, datorita unei combinatii de factori precum prevenirea uzurii soselelor – care presupune o nevoie redusa de reparatii, populatie mai sanatoasa – care presupune productivitate mai mare si mai putine absente la serviciu. In schimb, pentru fiecare kilometru parcurs cu masina, societatea sufera o pierdere de 0.69 coroane.

Programul Bicing, varianta din Barcelona a schemei municipale de inchiriere de biciclete, este finantata din fondurile incasate de la soferii care parcheaza in zona centrala a orasului. Cu alte cuvinte, sunt taxati soferii-poluatori, in beneficiul celor care aleg sa se deplaseze eco – o varianta cu totul diferita de modelul care presupune taxarea tuturor.

Bixi, schema similara a orasului Montreal, are standuri complet autonome, hranite cu energie solara si beneficiare de WiFi.

In fine, programul omolog al orasului Rio de Janeiro (care se numeste SAMBA :) – un acronim care denumeste serviciul, Solução Alternativa para Mobilidade por Bicicletas de Aluguel) prevede ca, pe strazile cu piste de biciclete, limita de viteza pentru masini este 30km/ora.

Punand cap la cap aceste fragmente de informatii, ma gandesc la doua concluzii: 1. termenul din titlu nu e chiar atat de fantezist si 2. civilizatia si ecologia nu mai pot exista una fara cealalta. Ar mai fi si alte invataminte?!

Ducele de Burgundia

Foto: Peter Eeles/National Trust via Guardian

Acest aristocrat inaripat este o mica vedeta a presei engleze din ultimele saptamani, fiindca reprezinta o specie amenintata in Marea Britanie si reaparitia sa, pentru a doua generatie intr-un singur an, este un semn pretios al opririi declinului numeric al ultimelor decenii.

Cred ca vom putea vorbi cu adevarat despre normalitate in Romania atunci cand si noi vom urmari cu atentie speciile de animale salbatice, vom analiza corect factorii care le influenteaza existenta si vom face eforturi reale – la nivel de politici publice – de a le re-crea conditiile potrivite de viata (v. eforturile – tot britanice – de reacomodare a albinelor,  despre care am vorbit deja, sau demersurile primariei pariziene de a curata Sena, pana la nivelul la care, in vara aceasta, somonii au considerat-o suficient de pura pentru a o repopula).

In fond, in cazul de fata, saltul de la conditia de insecta la cea de aristocrat este dependent de o singura – imensa – conditie: grija. Un cuvant si o atitudine pe care trebuie neaparat sa le (re)introducem (si) in politica.

Solutii, nu sacrificii

Daca aveati impresia ca ati auzit toate scenariile de groaza referitoare la incalzirea globala, va mai ofer o informatie: pana in 2020 – adica in numai zece ani – pe soselele Chinei vor circula 150 de milioane de masini. Cresterea experimentata de economia chineza are si aceasta consecinta, care genereaza frisoane in dezbaterea mondiala pe probleme de mediu.

Astfel de circumstante noi, care se adauga unui tablou si asa infricosator, creeaza in plan politic mutatii discursive cel putin interesante. Tony Blair si Anthony Giddens sustin, de ceva vreme, nevoia ca guvernele sa abandoneze paradigma de mediu de pana acum, cea axata pe cerintele adresate oamenilor de a-si modifica stilul de viata, si sa se concentreze in schimb pe conturarea de solutii realiste si aplicabile eficient si urgent.

Cu alte cuvinte, sa nu mai ceara sacrificii din partea populatiei, ci sa ofere acesteia variante usor de incorporat in viata de toate zilele, precum tehnologii alternative (cu emisii de carbon reduse) si infrastructura pentru automobile electrice si hibride.

Argumentul e simplu: pana acum s-a mers pe varianta sacrificiului, iar efectele nu au fost semnificative.

“Nu le putem cere oamenilor sa nu mai foloseasca masinile”, spune Blair. Este nerealist si nu functioneaza. Oricat de multi temerari ar decide sa foloseasca bicicleta (si au facut-o destui, inclusiv in orase-capcane pentru ciclism, precum Bucurestiul), tot nu va fi suficient. Modelul privarii de elemente ale confortului nu a avut efect si nu putem sa insistam pe acest drum din moment ce el nu ne va duce acolo unde vrem sa ajungem.

“Avem nevoie de de o abordare axata pe investitii, motivata in egala de masura de incalzirea globala, dar si de securitatea energetica, pe care oamenii sa o inteleaga si sa si-o asume”, spune Giddens. Altfel spus, sa reparam un rau deja facut si in acelasi timp sa planificam pentru viitor. Sa incercam sa evitam proportiile unui dezastru deja in desfasurare si, printr-o strategie integrata, ampla si bine gandita, sa punem la punct mecanisme care sa ne rezolve si problemele de sistem, nu numai pe cele de circumstanta.

O perspectiva utila in dezbaterea despre viitor, cu potentialul de a antrena schimbari esentiale, sau o simpla reorientare discursiva?

Albinele urbane

Foto via Alamy/independent.co.uk

Unii europeni sunt, mai nou, pasionati de albine, iar faptul ca traiesc in orase nu ii impiedica deloc sa-si cultive acest interes.

Natural England, agentia guvernamentala responsabila, in Marea Britanie, de asigurarea “protejarii si imbunatatirii” mediului natural (respectiv ale solului, florei si faunei, mediilor marine si geologice), lanseaza zilele acestea o provocare catre locuitorii oraselor britanice: sprijinirea refacerii populatiei nationale de albine, prin plantarea – in balcoanele si gradinile proprii – de flori si plante preferate de acestea.

Argumentatia este simpla: in ultimii doi ani, numarul albinelor a scazut cu 10-15%, afectand polenizarea plantelor si recoltelor, ceea ce a generat efecte negative inclusiv asupra agriculturii. Prin crearea de conditii pentru dezvoltarea acestora inclusiv in comunitati urbane, se urmareste si cresterea rezistentei lor la bolile care acum le ameninta supravietuirea.

Cresterea albinelor este promovata astfel ca un hobby (deja adoptat de foarte multa lume), iar celor interesati li se ofera si un model de stup urban – “Beehaus”, mic si compact, adaptabil unor spatii reduse.

Foto via dailymail.co.uk

Aceasta idee este, de altfel, ilustrativa pentru un curent care se dezvolta tot mai puternic in acesti ani – design-ul urban care tine cont de natura si o integreaza in prim-plan. Ceea ce ne arata ca nu numai legislatia comunitara sau cotele impuse de emisii de carbon ne pot ghida catre o lume mai echilibrata ecologic, ci si initiative punctuale, aplicate in cele mai neasteptate zone.

Gradinile suspendate

Ca sa ai o gradina, nu-ti trebuie domenii extinse – si nici macar proprietati pe orizontala: poate fi suficient si un perete.

Musée du Quai Branly, Paris (foto: paris.moleskinecity.com)

Patrick Blanc, botanist francez, a inventat gradina verticala, concept care cucereste tot mai mult teren (sau… zid) in orasele europene si, treptat, genereaza fascinatie si in Asia sau SUA. “Peretele vegetal” poate fi creat oriunde – pentru a decora exteriorul unui muzeu sau pentru a insufleti zidul unei piete alimentare, dar si pentru a impodobi interiorul unui mall impersonal sau chiar pentru a crea, in propria locuinta, un tapet viu.

Perete interior de locuinta (foto: pingmag.jp)

El e creat din trei elemente – o structura de metal, un strat de PVC si altul din fibre de poliamida, care impreuna creeaza izolare termica si fonica, precum si rezistenta la apa si coroziune. Radacinile se fixeaza in stratul de poliamida, prin intermediul caruia primesc apa si nutrienti, distribuite automat din partea de sus a cladirii.

Pornind de la ideea ca pamantul este doar un suport mecanic, numai apa si mineralele dizolvate in ea – impreuna cu lumina si dioxidul de carbon – fiind elementele vitale pentru planta, Patrick Blanc ne invata ca vegetatia este mai flexibila si mai accesibila decat ne puteam imagina. Fara a mai avea nevoie deci de pamant, “gradina” este usoara si poate fi realizata oriunde, fara constrangeri legate de dimensiune.

Les Halles, Avignon (foto: www.fr.ch)

Dincolo de inverzirea unor spatii terne sau dominate de artificial, zidul vegetal creste umiditatea zonei in care e plasat si, bineinteles, genereaza oxigen. Creatorul sau crede ca astfel de gradini improvizate ar trebui plasate in parcari subterane, gari si statii de metrou. Si – cine stie – poate ca aceasta noua forma de gradini suspendate s-ar putea transforma intr-o noua minune a unei lumi care simte tot mai mult nevoia de verde.

Bibliosfera

Foto: Greeen! Architects

Bibliosfera este, potrivit celor care au imaginat-o (Greeen! Architects), o cladire in permanent dialog cu propriul context. Un spatiu unde orasul (Duisburg, in cazul de fata) si universitatea se intrepatrund – un spatiu deschis, ecologic si viu. El este gandit sa functioneze ca biblioteca, centru de servicii pentru studenti si cladire administrativa pentru Universitatea Duisburg – Essen.

Cladirea creeaza un mediu intern transparent, ventilat in mod natural, cu  fatada care joaca un rol multiplu: iluminarea salilor de lectura, aerisirea lor, captarea de energie solara, controlul temperaturii. Obiectivul sau este utilizarea unor surse de energie regenerabila si evitarea combustibililor fosili.

Deocamdata, vorbim doar despre un proiect propus in cadrul unei competitii de design. N-ar trebui sa ne mire insa daca, intr-un interval de timp relativ scurt, el ar deveni realitate, fiindca, in definitiv, vorbim de tara care a oferit Europei si prima asezare urbana care interzice accesul masinilor pe teritoriul sau (Vauban, o suburbie a orasului Freiburg).

Wall-E exista!

Foto: treehugger.com

Am mai povestit despre el, dar era doar un personaj animat. Astazi, fantezia devine cat se poate de reala: pe strazile din Peccioli (Italia) a aparut DustCart, un robotel care colecteaza deseuri si masoara nivelul poluantilor din atmosfera. Mai mult chiar, poate fi chemat prin intermediul telefonului mobil, atunci cand e nevoie de el, si poate prelua categorii distincte de deseuri, pe care le depoziteaza ulterior, la centrele specializate. Se poate descurca singur prin oras, avand senzori de evitare a obstacolelor si harti programate in memorie.

Deocamdata vorbim doar despre un prototip, inca prea lent pentru a fi cu adevarat eficient, si oricum inca nu s-a reglementat “dreptul” robotilor de a se deplasa nesupravegheati pe strada. DustCart face parte din proiectul DustBot, un program de igiena urbana cofinantat de Comisia Europeana.

In paralel, Romania are probleme serioase cu ecologizarea gropilor de gunoi municipale si face abia primii pasi timizi catre colectarea selectiva si reciclare. Si, ca sa ilustram si mai clar diferentele dintre doua lumi, trebuie spus ca italienii se bucura foarte tare la perspectiva ca acest robotel poate patrunde inclusiv pe strazile inguste si greu accesibile, si e foarte silentios, spre deosebire de camioanele zgomotoase care ii trezesc in mijlocul noptii pe locuitorii din Roma, spre exemplu. Personal, stiu multe sate din Romania unde oamenii ar primi bucurosi o masina – orice fel de masina – care sa vina sa colecteze gunoiul, indiferent cat de greu s-ar misca pe drumurile de tara sau cat de abrupt le-ar strica somnul…