Semintele sperantei

V-am mai vorbit despre copiii din Sincai. M-a incantat exuberanta cu care s-au hotarat sa fie ecologisti chiar daca lumea din jurul lor (si al nostru) e mereu cu ochii si mintea catre altceva. Si mi-a placut vointa si bucuria cu care invatatoarea lor le explica si natura, nu numai citirea si matematica.

Faptul ca au fost, in sfarsit, descoperiti si ca se vorbeste despre ei inseamna ca exemplul lor poate conta. Chiar in sensul in care ii descriam prima data: ei pot fi inspiratia de la care sa invete si altii. Stiu ca nu doar in Sincai, dar peste tot in tara exista cadre didactice care – in pofida a ceea ce li se intampla in acesti ani grei – isi pastreaza entuziasmul si aleg sa le “predea” copiilor si lectiile mai noi ale lumii in care traim – iar grija fata de natura este una din ele.

Existenta lor e un semnal ca ecologia nu este chiar o cauza pierduta pentru Romania. Intr-un fel, speranta ca se va contura, candva, o Romanie “verde” (ma refer si la imaginea din satelit, dar mai ales la atitudine) seamana cu stradania lor de a sadi o livada. Au inceput cu cateva seminte de mar, promitand sa le ofere rabdarea, energia si protectia lor pana cand ele vor deveni copacei. Pare improbabil sau nerealist, dar numai pentru cinici – aceiasi care cred ca planetei nu-i pasa catusi de putin cat plastic, apa sau curent consuma ei. Acesti Prieteni ai naturii au vointa de a schimba lucrurile cu mainile lor; asa incepe orice proiect reusit.

Mai multe despre copiii din Sincai puteti citi si aici. Am placerea de a-i avea invitati la Strasbourg, zilele acestea, pentru a le arata un colt din Europa, dar si pentru a arata Europei un grup inimos de mici ecologisti romani.

Cum am sarbatorit Ziua Pamantului (2)

De la Timisoara am plecat catre Criciova (langa Lugoj), unde am incercat, alaturi de cativa prieteni, sa transformam Timis Rally in primul Raliu Verde al Romaniei.

Particip adesea la raliuri, ca spectator, si de nenumarate ori am privit neputincioasa peisajul absolut dezolant care ramane in punctele de pe traseu unde oamenii urmaresc desfasurarea cursei. De fapt, e acelasi peisaj pe care il vedem si prin paduri, si pe marginea unor rauri, si pe unele plaje – adica peste tot pe unde oamenii aleg sa se relaxeze in natura fara a avea grija sa lase locul cel putin la fel de curat cum l-au gasit.

M-am hotarat sa adun cativa tineri (pana la urma au venit peste 60) si, impreuna cu Agent Green, sa facem noi curat in urma celor nepasatori sau neatenti. Si, in acelasi timp, sa le atragem atentia ca si mediul, si cei din jur au de suferit din cauza comportamentului lor.

 

Echipa s-a impartit in grupuri care au acoperit intregul parcurs al raliului, iar deseurile au fost colectate in pungi de gunoi (cele pe care le-am adus cu noi s-au dovedit, pana la urma, insuficiente…).

De multe ori, e de ajuns sa-i arati omului unde greseste si el va invata. M-am bucurat sa constat ca multi dintre spectatori – cei tineri, mai ales – au parut ca inteleg mesajul si au evitat sa lase in urma resturi.

Oricum, noi vom continua, iar urmatoarea destinatie este raliul de la Iasi.

Cum am sarbatorit Ziua Pamantului (1)

Ziua Pamantului, sarbatorita pe 22 aprilie, este un bun moment pentru planificare si, mai ales, pentru actiune. Macar cu aceasta ocazie, putem intelege cu totii ca omul poate sa faca si bine mediului. Poate chiar cu o factura la curent mai scazuta si mai putina apa consumata. Poate cu mai putini bani dati pe benzina si o sanatate solida ca urmare a mersului pe jos sau cu bicicleta. Poate invatandu-i si pe altii sa aiba grija de mediu - mult mai usor si mai avantajos decat le-ar fi sa-i faca rau.

Cat despre mine, am sarbatorit Ziua Pamantului la finalul saptamanii trecute, mai intai pe bicicleta, in Timisoara, alaturi de peste 1500 de entuziasti ai acestui tip de a te deplasa. Am demonstrat ca putem parcurge orasul in maxim o ora, dupa care am transmis si primariei acest mesaj, printr-o petitie semnata in favoarea construirii de piste pentru biciclete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce vrem noi de la viitor?

"Ploiesti Refineries" © Michail Moscholios

Fotografia de mai sus, premiata de Parlamentul European, este realizata in Romania de fotograful amator Michael Moscholios si este, in opinia autorului sau, o meditatie asupra poluarii. La fel ca textul de mai jos, pe care l-am primit zilele trecute din partea unui student in anul 2 la Geografia Mediului. Amandoua ne transmit, in fond, acelasi lucru: teroarea unui apus poluat, contrabalansata de sperantele oamenilor inca imbracati in alb, care vor mai mult de la viitor si ne forteaza pe toti sa ne punem aceasta intrebare. Raspunsul fiecaruia dintre noi este modelat de propriile convingeri, de propriile mijloace, de propria viziune. Important e ca el sa existe.

 

“Se zice ca timpul hotaraste schimbarea, dar se pare ca de o vreme, schimbarea o fac si oamenii. De multe ori, din pacate, in rau. Exploatarile de lemne sunt tot mai numeroase. Sa vedem un exemplu: resturile de rumegus sunt depozitate peste tot, in loc sa se gaseasca o intrebuintare utila. O problema, cea mai grava, este lipsa unui serviciu de salubrizare si lipsa de educatie ecologica a oamenilor. Obisnuiti de sute si mii de ani cu produse care durau mai mult si care reintrau in circuitul natural fara probleme, acum oamenii folosesc produse comerciale care produc deseuri nedegradabile, care nu pot fi integrate in natura. Iar ei le arunca sau le dau foc. Sa ne gandim ce inseamna acest lucru la o populatie mult mai numeroasa. Ne-ar trebui un dus cu apa rece ca sa ne trezim. Traim intr-un fel de latenta. Credem ca lucrurile sunt roz, dar de fapt natura sufera, si cu ea suferim si noi. Cam tarziu ne dam seama. O tinem tot intr-un “la dolce vita” in varianta balcanica si nici macar nu ne gandim ca nu se mai poate asa. Cei care arunca deseuri prin paduri,ape,margini de drum, poate sunt poate cetateni onesti, dar care, facand astfel de lucruri sunt “devastatori ecologici”. Cauzele sunt multiple: comoditatea, lipsa educatiei, dezobisnuinta.
Mai exista o categorie de oameni atenti la probleme de mediu si oarecum ingrijorati. Dar mai mult de a-si exprima ingrijorarea nu fac altceva. Ca in orice: e mai usor sa dezbati, sa dai sfaturi decat sa pui umarul la rezolvarea unor probleme. Trebuie ca semnalul de alerta sa fie ridicat,pentru ca ecoul naturii, al responsabilizarii si al bunului simt sa patrunda in viata noastra cotidiana. Haideti sa mergem mai putin cu masina (economisim si bani), sa facem mai multi pasi pana la tomberon (facem si miscare), sa folosim mai putin curent (reducem factura), sa plantam copaci (din 1000 de motive), sa reciclam (aratam ca suntem oameni si ne gandim la restul speciilor si la resurse). Zonele rurale din Romania tind sa devina bombe ecologice cu efect intarziat. Lipsa, cel putin a salubrizarii, nu mai vorbim de managementul deseurilor, combinata cu needucatie, si un strop de nepasare, duc la actiuni negative asupra calitatii vietii la sate. Rezultatul: rauri cu PET-uri (care iau locul pestilor), poieni cu pungi (in loc de flori), paduri rase, gunoaie arse sau aruncate in parau – ca doar le ia apa (si le duce in Dunare); plus alunecari de teren, cazuri curioase de poluare, izvoare contaminate.
Ma uitam intr-un sat pe Valea Oltului: erau cosuri de gunoi langa institutiile publice, dar dupa ce se umpleau, se adunau deseurile si li se dadeau foc in fata primariei.
Aceea nu e grija pentru natura. E o ipocrizie crasa. Dealtfel, la tara, oamenii au acel bun simt si respect fata de natura. La Sibiu, am vazut odata un batran de vreo 80 de ani, careia ii cazuse un ambalaj pe jos (de la biscuiti). In ciuda varstei, s-a aplecat si l-a ridicat, ducandu-l la cos. Am ramas impresionat si nu voi uita acea imagine. Noi, tinerii, de ce nu facem acelasi lucru? Ce ne impiedica? Comoditatea, nepasarea?
Dar nepasarea doare; sigur ne va durea in curand pe toti.
Aflat prin Ramnicu Valcea, am trait un episod asemanator. O femeie simpla, saraca, amarata, fara educatie astepta in autogara, rata spre satul ei. Cumparase si ea o banana. Dupa ce a mancat-o a dus-o la cos, dar cosul nu avea fund si coaja a cazut.Insa romanca noastra a luat coaja de jos si a dus-o la un tomberon intact. Un alt exemplu care ne da o palma peste obraz, noua, celorlalti. Cu siguranta, acea femeie are acel bun simt elementar. Noi, de la volanul masinii, cu conturi multe, fara nicio grija, mari consumatori de resurse, nu mai avem acel bun simt?!
Refuz sa cred ca e asa. In adancul sufletului, fiecare are o rezerva, dar trebuie sa o foloseasca. Timpurile s-au schimbat, traim intr-o lume globala si fiecare conteaza. Daca 6 miliarde de oameni sunt nepasatori, ce facem?
As fi bucuros si multumit, daca macar 10.000 de romani,dupa ce citesc mesajul vor reflecta putin la puterea exemplului. Cu siguranta, alti 10.000 ii vor urma, daca vor demonstra ca se poate. Trebuie plantari masive de copaci.

Daca continuam in ritmul actual, in 50 de ani vom avea nevoie de alta planeta. Pentru schimbarile climatice nu exista butonul inapoi. Haideti sa fim oameni! Sa plantam copaci, sa reciclam, sa fim responsabili, sa respectam natura, sa poluam mai putin! 

Cu respect,    
Mitut Claudiu”     

Monstrii Bucurestiului

Monstrii sunt un bun reper pentru educatia multor copii din Romania, as spune eu. Mai toate culturile din lume au inventat un soi de instanta care vegheaza activitatea copiilor si imparte pedepse celor care incalca regulile, iar Romania nu face exceptie. Fiecare dintre noi a crescut cu un astfel de monstru, care nu ne lasa sa ne aplecam prea mult deasupra fantanii sau ne pedepsea daca lasam robinetul de apa pornit. Asa am reusit cu totii sa crestem si sa ajungem la un stadiu in care intelegem mai bine de ce aceste lucruri nu sunt recomandabile. Iar intelegand, ajungem sa apreciem rolul acestor monstri, care este nu de a ne pedepsi, ci de a ne responsabiliza.
 
In aceasta categorie de monstri intra si cei cinci care populeaza cateva locuri din Bucuresti. La fel ca in Wall-E, despre care v-am mai povestit, perspectivele unei atitudini pasive in fata deseurilor sunt sumbre. Fiecare dintre cei cinci monstri, lucrati minunat de catre studentii de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism, dupa o idee marca Green Report, este infricosator de real, in felul sau. Asezarea lor in puncte cheie ale capitalei transmite mesajul ca, desi am crescut, inca mai avem nevoie de educatie din unele puncte de vedere. Inca mai avem nevoie sa vedem care sunt urmarile actiunilor noastre si care pot fi mostenirile lasate copiilor nostri. La fel ca si ei, si noi, cei mari, trebuie sa ne temem. Pentru ca reprezentarea acestor monstri inseamna ca am ratat prima sansa de a face ceea ce ar fi trebuit.
 
Pentru ca muscaturile lui Gunoescu, Futurofagul sau Falci de Fier nu lasa semne vizibile pe noi, unii ar putea sa-si nege responsabilitatea. Unii ar putea vedea doar ciudatenia acestui demers, fara a calcula cati monstri de acest gen au construit ei insisi, prin neglijenta. Parerea mea este ca trebuie sa ne temem putin de acesti monstri, si poate chiar sa luam atitudine impotriva lor. Propria noastra indiferenta ii hraneste si ii bate incurajator pe umeri.

Despre mediu, la Green Report (TVR)

Puteti urmari aici un material realizat de echipa emisiunii Green Report despre seminarul privind drepturile muncitorilor sezonieri (la momentul 6:15) si un interviu in care am povestit despre Earth Hour si proiectul manualului de educatie ecologica (la 8:53).