Despre capsuni, deseuri si nemultumirile Comisiei Europene

Am primit, acum cateva zile, raspunsul comisarului de Mediu Potočnik la interpelarea mea mai veche legata de deseurile din plastic din Huelva, venita in urma delegatiei europarlamentare desfasurata acolo in luna iunie. Practic, atrageam atentia Comisiei Europene ca “a devenit o obisnuinta ca folii din plastic voluminoase, care sunt folosite la amplasarea de sere provizorii sub care cresc culturile, sa fie pur si simplu aruncate. Containere uzate din material plastic pentru pesticide, care contin substante toxice, sunt de asemenea aruncate in multe regiuni. Aceste cantitati mari de deseuri din plastic nu sunt tratate (desi uneori sunt arse, creand un risc in plus de incendii de padure), ci sunt lasate sa polueze zona din jur”.

Raspunsul incepe cu o precizare probabil politicoasa la adresa Spaniei: “Pana acum, Comisia nu a intalnit nicio dovada ca foliile din plastic utilizate in agricultura in regiunea respectiva, odata ce devin deșeuri, nu ar fi supuse unui tratament corespunzator, dupa cum prevede legislatia europeana in domeniul deseurilor”. Ii voi trimite eu dlui comisar dovezile de care are nevoie:

Parcurgand insa intregul raspuns, am avut placuta surpriza de a nu mi se mai transmite – ca in alte cazuri – “situatia e sub control, exista legi si institutii care se ocupa de asta, iar daca lucrurile nu merg, e vina statului membru”. De aceasta data, comisarul Potočnik recunoaste – cu un ton aproape revoltat! – ca problema deseurilor, desi este guvernata de o directiva europeana, nu este gestionata in mod corect pe teritoriul statelor membre:

“Comisia are cunostinta, in urma unui mare numar de plangeri, de faptul ca in intreaga Uniune Europeana exista deficiente grave de implementare (a Directivei 2006/12/CE privind deseurile)”.

De ce nu face Comisia mai mult pentru a indrepta lucrurile? Fiindca, adauga reprezentantul sau (anticipand, probabil intrebarea):

“Comisia este dependenta de disponibilitatea de a coopera a statului membru. (…) Desi statele membre au obligatia de a sprijini Comisia in spiritul bunei cooperari, lipsa competentelor proprii de investigare devine un impediment din ce in ce mai serios pentru Comisie in indeplinirea functiei sale de gardian al tratatului”.

Dincolo de subiectul initial al interpelarii mele – problema generata de serele de capsuni – situatia este una generalizata, la nivelul intregii UE, fapt acceptat si in comunicarea oficiala pe care am primit-o:

“Numarul in mod constant foarte ridicat de depozite de deseuri, care nu indeplinesc standardele sau sunt ilegale, existent in Europa, precum si numarul ridicat de transporturi ilegale de deseuri arata ca devin din ce in ce mai urgente masuri noi si mai eficace pentru o implementare mai buna”.

Iar problema deseurilor nu este, probabil, mai eficient ilustrata in niciun alt stat membru asa cum este in Romania, unde muntii de gunoaie din localitati si din vecinatatea lor, dar si de pe campuri sau de pe plaje ori deversarile ilegale in rauri au devenit parte din peisaj. Actiuni precum Let’s do it Romania sunt admirabile (si le sustin din toata inima), dar rezolvarea pe termen lung este una singura: aplicarea ferma a legilor.

Voi sprijini, la Bruxelles, infiintarea unei agentii de implementare a legislatiei din domeniul deseurilor, investita cu competente de investigare, instrument pe care Comisia si-l doreste pentru a face cu adevarat curatenie in UE. Sunt state membre pentru care, din nefericire, existenta regulilor nu este decat un detaliu, si tocmai de aceea e nevoie de un organism european care sa realizeze controale si inspectii si sa propuna sanctiuni.

Situatia sezonierilor romani din Spania, in atentia autoritatilor europene

“Europarlamentarii PSD Daciana Sarbu si Catalin Ivan au prezentat miercuri, intr-o conferinta de presa, la Strasbourg situatia dificila cu care se confrunta muncitorii sezonieri – majoritatea romani – care lucreaza la culturile de capsuni din Spania, solicitand o reglementare clara a drepturilor acestora.

Eurodeputatii au prezentat concluziile unei misiuni de lucru desfasurate in perioada 11-13 mai in regiunea Andaluzia, Spania, care a urmarit constatarea conditiilor de trai si de lucru ale sezonierilor – printre care si aproximativ 300.000 de romani. In toata Spania muncesc legal aproape 800.000 de cetateni romani.

Printre problemele constatate de eurodeputatii romani, s-au numarat numeroase nereguli legate de semnarea contractelor, care sunt redactate in limba spaniola si pe care cei mai multi dintre romani nu le inteleg si care stipuleaza sume mai mari decat cele primite efectiv, dar si problemele majore infruntate de romanii care ajung in Spania prin intermedierea unor firme si care sunt adesea inselati de acestea.

Conditiile de trai sunt de multe ori foarte dificile, muncitorii locuind cate 4 sau 5 in aceeasi camera si fiind nevoiti sa se deplaseze pe jos pentru a-si cumpara cele necesare. Au existat si cazuri de deces, atunci cand angajatorii nu au permis muncitorilor deplasarea la medic in timp util si boala s-a agravat.

Conditiile de lucru, constatate in special la fermele mai mici, sunt foarte dure, orele suplimentare nu sunt retribuite, iar muncitorii sunt nevoiti sa-si plateasca propria asigurare de sanatate. Retelele de traficare a fortei de munca si munca ilegala genereaza adesea situatii disperate, oamenii venind in Spania in cautarea unei slujbe si ajungand sa traiasca in corturi si sa primeasca 2 euro pe zi in schimbul muncii lor.

Situatia este agravata atat de lipsa totala de interes a guvernului de la Bucuresti, dar si de lipsa unor acte legislative comunitare dedicate explicit statutului muncitorilor sezonieri.

Europarlamentarii PSD considera ca romanii care muncesc in afara tarii trebuie sprijiniti mult mai puternic atat de autoritatile din tara, cat si de Parlamentul European.

In acest sens, Daciana Sarbu si Catalin Ivan au sustinut necesitatea ca executivul european sa elaboreze cat mai rapid o Directiva privind muncitorii sezonieri, care sa cuprinda prevederi clare precum: reglementari ferme ale obligatiilor impuse angajatorilor, asigurarea unor standarde de trai decente pentru angajati, verificarea atenta a contractelor si redactarea acestora in limba de origine a angajatilor, sprijinirea sezonierilor pentru a se integra in societate si protejarea acestora de stigmatizari, xenofobie si rasism, precum si sanctiuni dure in cazul in care legislatia nu este respectata”.

Migrantii romani – tema de gandire

Evenimentele din Italia ne-au aratat din nou ca lumea in care traim se schimba foarte rapid, iar daca vrem evitarea unor situatii extreme, trebuie sa fim pregatiti sa ne asumam responsabilitati cu totii. Migratia este un fenomen relativ nou pentru societatea noastra, despre care pana acum am vorbit pe segmente, analizand franturi ale fenomenului si nu imaginea de ansamblu. Altfel spus, am discutat despre banii adusi in tara de cei plecati la munca in strainatate, ne-am minunat cu privire la schimbarea de mentalitate a unora dintre ei, dar abia de putina vreme am inceput sa ne indreptam atentia si asupra a ceea ce ramane in urma lor sau a dificultatilor de integrare in alte societati.

 

Vedem impreuna ca problemele sunt diferite de la comunitate la comunitate. Daca in Italia exista, din pacate, evolutii periculoase, in unele regiuni din Spania migrantii romani se confrunta cu abuzuri ale angajatorilor (asupra carora am facut o dezvoltare aici si aici). E clar ca lucrurile nu pot fi rezolvate prin cateva actiuni globale, pentru ca problemele sunt specifice fiecarei zone si sunt diferite. Iar fiecare comunitate de romani in parte are nevoie de solutii speciale, inclusiv din partea autoritatilor din Romania.

 

Si, pentru ca lucrurile sa devina si mai nuantate, in cazul acutizarii problemelor (economice, de discriminare, de familie sau de orice alta natura) cu care se confrunta migrantii nostri, acestia au oricand solutia intoarcerii acasa. Iar de optiunea aceasta par a fi atrasi majoritatea celor care se afla la munca in regiunea Madrid, spre exemplu. Scenariu pe care criza pe cale de amplificare din Romania il complica si mai tare.

 

Toate acestea arata ca statul roman se afla in fata unor decizii strategice si pe termen mai lung. Inainte de intrarea in UE problemele legata de forta de munca nu se puneau in acelasi mod ca acum. Incepem sa invatam impreuna o lectie teribil de simpla – aceea ca o problema careia nu-i dai atentie isi creeaza ramificatii pe care iti va fi tot mai dificil sa le gestionezi. Oamenii despre care vorbim nu sunt doar migranti, ci si contributori la bunastarea a doua state; dar, in acelasi timp, ajung sa se confrunte cu frica de alte societati (asa cum se intampla acum in Italia) sau cu drame profunde de familie (am atras deja atentia, inclusiv Comisiei Europene, asupra situatiei copiilor ramasi acasa).

 

Suntem acum in fata unei noi oportunitati. Daca inainte nu aveam probabil destule canale de comunicare cu diverse culturi, acum avem milioane de voci prin care sa vorbim intr-o limba comuna, pe care o construim impreuna in UE. Un limbaj care, dincolo de birocratia de Bruxelles, se defineste inclusiv in perioade dificile, cand suntem nevoiti sa facem presiuni in numele celor pe care ii reprezentam, sa deschidem dialoguri pentru a le sustine interesele.

 

Romanii din strainatate trebuie sa stie ca Romania nu a uitat de ei, ca statul roman este interesat de soarta fiecarui cetatean al sau. Celor din Italia le voi transmite personal acest mesaj, cand ma voi intalni cu reprezentantii lor la Roma, peste cateva zile.

Revoltator

Seminarul a avut loc ieri si a fost o discutie foarte framantata. Am vorbit despre drama romanilor care lucreaza in strainatate si care, fiindca nu au drepturi clar stabilite si nu sunt informati, devin de multe ori victimele abuzurilor angajatorilor si se expun unor pericole majore la adresa propriei sanatati.

Am fost vehementa fiindca urmaresc aceasta problema de ceva timp si vad ca lucrurile nu se schimba deloc. Era de fata un reprezentant al Comisiei, care a lucrat la Directiva privind munca sezoniera, dar si colegi din Parlament, carora am incercat sa le atrag atentia cat se poate de ferm ca trebuie sa cream rapid reglementari clare, pentru ca oamenii sa fie protejati. Ecuatia e foarte simpla: sa facem o lege si apoi sa ne asiguram ca ea se aplica. Totul trebuie sa porneasca de la nivel european, pentru ca autoritatile statale sa se conformeze sau, daca nu o fac, sa poata fi sanctionate.

Dar tot ce am apus eu a parut aproape inofensiv, aproape bland pe langa povestea doamnei Tudorita-Viorica Mohan. Una dintre victime, adica dintre romanii care au trait experienta sezonului capsunilor in Huelva.

Si care a spus unei sali pline de politicieni si birocrati europeni ceea ce imi povestise si mie.

Cum domnia-sa, ca atat de multi romani, semneaza contracte fara sa stie ce contin, fiindca sunt redactate in spaniola. Iar informatii precum cele incluse de noi in brosura le suna la fel de strain precum dialectul andaluz.

Cum conditiile in care locuiesc romanii ajunsi acolo la munca sunt indescriptibile.

Cum capsunile sunt tratate cu substante foarte dure chiar in prezenta muncitorilor, lipsiti de echipament de protectie, si care sunt expusi astfel unor serioase pericole de imbolnaviri.

Cum romanii se simt nu cetateni de rang inferior, ci mult mai rau decat atat. Si au senzatia, in fiecare clipa, ca se afla la mila angajatorilor, la dispozitia toanelor acestora, fara a fi aparati de conditii contractuale (pe care nu le inteleg) sau de legislatia spaniola (pe care nu o cunosc).

Nu stiu cati dintre romanii aflati la munca in strainatate se confrunta cu asemenea dificultati. Stiu doar ca nu e acceptabil ca un cetatean european sa se simta atat de vulnerabil, atunci cand singura sa dorinta este aceea de a munci. Nu se poate ca oamenii care merg acolo cu singurul plan de a le oferi o speranta celor de acasa sa devina victime ale unui sistem care nu-i apara.

Colegii europarlamentari cu care am organizat seminarul, impreuna cu sindicatele muncitorilor sezonieri, sunt la fel de hotarati ca si mine. Ce putem face este ca, la momentul la care primim proiectul de Directiva din partea Comisiei,  sa il imbunatatim cu amendamente cat mai complete, prin care drepturile acestor oameni sa fie ferm trasate.

Intre timp, astept mesaje de la (sau despre) romanii care se afla ori s-au aflat in aceasta situatie, pentru ca vreau sa duc povestile lor mai departe, la urechile decidentilor de la Bruxelles.

Un mic sprijin pentru cei care pleaca spre Huelva

Am primit recent de la APDHA (Asociatia drepturilor omului din Andaluzia) o mica brosura cu sfaturi utile, bazate pe legislatia spaniola a muncii. Am reusit traducerea ei in limba romana, i-am adaugat un capitol special despre substantele chimice periculoase si o serie de contacte utile pentru muncitorii romani si o voi tipari, pentru a o putea distribui la principalele agentii de forta de munca din tara.

O veti puteti downloada in curand de aici si va indemn sa o transmiteti mai departe tuturor celor carora le-ar putea fi de folos.

Update: brosura este accesibila aici.

Capsunile pot dauna grav sanatatii romanilor

Prin iulie anul trecut, am primit de la prietenii mei de la Green Report o sesizare alarmanta. Se pare ca romanii care muncesc la culturile de capsuni din Huelva, Spania, se expun unor riscuri imense, pe care de cele mai multe ori nici nu le cunosc, legate de substantele chimice folosite in productia agricola, dar si de poluarea generala a zonei.

Cateva clarificari.

Dupa cum se stie, Huelva este una dintre provinciile spaniole in care lucreaza un numar important de imigranti, majoritatea romani, la culesul capsunilor. Iar Spania este cel mai mare producator de capsuni din Europa, exportand anual aproximativ 200.000 de tone catre celelalte state de pe continent. In provincia Huelva se produce aproximativ o treime din toata cantitatea de capsuni recoltate in Europa. Aparent, o asemenea descriere ne-ar putea face sa credem ca este vorba de o regiune dezvoltata si prospera. In realitate, Huelva nu mai este un paradis, mai ales pentru cei care activeaza acolo in agricultura, si in special pentru cei care muncesc la culturile de capsuni. Raul produs in timp mediului este dublat de amenintarea permanenta la adresa sanatatii celor implicati in agricultura.

Inca din perioada anilor ’60, Huelva a fost marcata de dezvoltarea industriei petro-chimice, fapt ce a determinat cresterea constanta a poluarii. Aceasta s-a accentuat puternic in 1998, atunci cand la o fabrica de procesare a metalelor a avut loc o masiva scurgere de cesiu radioactiv. Acest accident ecologic a afectat inclusiv culturile de capsuni aflate in apropiere.

Agricultura intensiva de astazi presupune utilizarea pe scara larga a unor substante chimice extrem de periculoase, precum bromura de metil. De-a lungul timpului, aceasta a devenit cunoscuta pentru faptul ca a provocat celor care au intrat in contact cu ea, in mod constant si fara a se proteja, pneumonie chimica, afectiuni renale, afectiuni ale sistemului nervos, arsuri ale pielii si ale ochilor.

Cam atat cu lectia de geografie, chimie si ecologie. Sa trecem la ceea ce ne intereseaza de fapt.

Dupa cum spuneam, cei mai multi dintre cei care muncesc aici (aproape jumatate) sunt romani. Iar ei folosesc aceste substante fara a fi instruiti in prealabil, fara a cunoaste deci riscurile la care se expun si fara a avea mijloacele necesare de protectie. Salariile pentru care ei isi pun in joc sanatatea nu sunt fabuloase, ci dimpotriva, iar contractele nu sunt in totalitate respectate de angajatori.

Stiti la fel de bine ca mine ca nimeni nu-si lasa familia acasa pentru a munci in Spania la capsuni din placere sau din goana dupa aventura. Cei mai multi o fac fiindca sansele sunt putine acasa. Iar in conditiile crizei economice, sansele sunt si mai rare, si aici, si acolo. Dar efortul, sacrificiile si munca grea pot fi compromise din simpla lipsa de informare, combinata cu un control insuficient asupra conditiilor oferite de angajatori.

Cand am aflat aceste detalii, am formulat o intrebare scrisa adresata Comisiei Europene, in care ceream cateva lamuriri. Am primit un raspuns, dar lamuririle n-au fost suficiente. Voi continua investigatiile si pentru asta va cer ajutorul. Daca aveti cunostinte care au lucrat sau lucreaza in Huelva, ajutati-ma sa aflu povestile lor si impreuna sa-i putem proteja pe romanii care muncesc in Spania.