Verde!

Picnic suprarealist

Credit: Horia Deaconescu, Pitesti
Credit: Horia Deaconescu, Pitesti

Principiul ecologiei a fost frumos formulat de catre Marshall McLuhan, care spunea ca nu exista pasageri pe nava Pamant: cu totii suntem membri ai echipajului. Intr-un fel sau altul, oamenii realizeaza si singuri acest fapt si incearca sa-si faca drumul cat mai confortabil posibil, dupa cum se poate vedea si in aceasta fotografie, pe care am primit-o de la un baietel din Pitesti.

Nu pot decat sa ma gandesc ca imaginea pe care o vedem este rezultatul unei importante crize imobiliare.

„Comuniunea natura-om”, despre care am tot invatat la scoala, este dusa la extrem. Iar cand fiecare o intelege cum vrea, parteneriatul nu poate fi decat sortit compromisului. Transformarea unui peisaj frumos din padurea Trivale intr-un decor de sufragerie moderna este un asemenea compromis.

Intrebarea mea ar fi pe cand facem un altfel de compromis: acela ca, dupa fiecare vizita la padure, sa o lasam cu totii asa cum am gasit-o. Contrar vorbelui poetului, daca „din codru rupi o ramurea” totul se poate duce de rapa, cat se poate de dramatic.

Si daca noi nu ne vom gandi la copiii de maine, putem sa fim siguri ca ei nu ne vor uita niciodata.

Anunțuri

6 gânduri despre „Picnic suprarealist

  1. Imaginea asta imi aduce aminte de o plimbare facuta toamna trecuta prin padurea HOIA. Am ramas surprins cand am vazut un loc de picnic realizat cu bun gust.
    Un grup de cetateni ecologisti au reusit sa integreze in peisaj o masa, un sezlong si o vatra de foc.
    Stiu ca-i interzis sa faci focul in padure ,dar m-a impresionat faptul ca au contribuit intr-un mod placut la o zi de picnic.

    1.http://img19.imageshack.us/img19/373/dsc04857.jpg
    2. http://img18.imageshack.us/img18/7876/04856.jpg
    3.http://img7.imageshack.us/img7/6391/04853.jpg

    http://victorperdevara.wordpress.com/

  2. Nu stiu cum i-am putea sensibiliza pe romani pentru a adopta o conduita pozitiva legata de domeniu, dar mi se pare jalnica realitatea. Noi nu numai ca murdarim natura ancestrala, noi murdarim si natura asta artificializata, creata de noi. Noi murdarim la patrat,la cub…etc. Suntem niste mizerabili!.

  3. „nu exista pasageri pe nava Pamant”

    Este interesant. Într-o navetă spaţială cei cinci oameni (sau cât sunt) simt că orice greşeală ar face fiecare dintre ei poate înseamnă instantaneu o condamnare la moarte. Ei învaţă să se asculte unii pe alţii şi să se bazeze fiecare pe expertiza celuilalt. Astronauţii convieţuiesc fără a fi măcinaţi de câştigarea banilor, fără a construi celule egoiste, fără să aibă secrete unul faţă de celălalt. Nimeni într-o navetă spaţială nu va spune „Oups! Am stricat o valvă. Hai să o ascund să nu o vadă ceilalţi.”

    De ce oare naveta spaţială numită pământ nu naşte aceleaşi principii de convieţuire? De ce este nevoie de bani, de ce este de egoism, de ce se vinde viitorul planetei pentru a acumula mai mult profit? Marshall McLuhan a pus întrebarea dar nu a formulat şi răspunsul. Doar… „Mediul este mesajul!”

  4. Comentariul doamnei Daciana este o rautate. Fotografia surprinde de fapt opera unui iubitor de natura, poate a unui poet care si-a adus fotoliul sub ramurea pentru a avea inspiratie, pentru a trai in natura. Omul a vrut mai mult confort, fiind de fapt un cautator de liniste si de aer curat. Nu vad nimic rau in asta. Casa noastra este natura. De ce nu ne-am aduce canapeaua sub copac? Ce, trebuie sa stam in hamac?

  5. @ imparatul verde
    Măriţi un pic imaginea şi veţi vedea că acel fotoliu din odaia naturii stă pe un morman de gunoaie, el însuşi un gunoi. În colţul din dreapta jos se vede şi un PET, ce-i drept verde.

    Eu am crezut la început că este un fotoliu de piatră… ar fi fost chiar poetic.

  6. Bibliotecarule, cred ca Imparatul era ironic… De ceva vreme, am intrat in epoca „ironia salveaza Romania”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s