Bruxelles/Strasbourg

E nevoie de o strategie comuna a UE in privinta romilor

Parlamentul European a aprobat joi, in sesiunea plenara de la Strasbourg, Rezolutia privind situatia populatiei rome in Uniunea Europeana, condamnand ferm actiunile recente de repatriere a romilor de catre unele tari europene conduse de Guverne cu orientare de dreapta. Textul adoptat este o initiativa a Grupului Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din PE, Grup din care face parte si Delegatia europarlamentara a PSD.

„Actiunile recente ale autoritatilor franceze de repatriere a romilor au caracter discriminatoriu si vin in contradictie cu legislatia europeana”, se arata in documentul citat. Rezolutia respinge orice tentativa de a pune semnul egalitatii intre imigratie si criminalitate, pe de o parte si, de generalizare, in sensul culpabilizarii unei intregi comunitati pentru acte ce trebuie tratate individual, de la caz la caz, pe de alta parte.

Totodata, Rezolutia adoptata considera ca situatia populatiei rome in Europa nu afecteaza aderarea Romaniei la spatiul Schengen si nici drepturile cetatenilor la libera circulatie.

Delegatia PSD din Parlamentul European va urmari indeaproape, alaturi de Grupul european din care face parte, evolutiile pe aceasta problema si, in perioada urmatoare, va initia o serie de misiuni de verificare in Ungaria, Slovacia, Romania si alte tari europene, pentru a se asigura o mai buna monitorizare a situatiei romilor, cu respectarea legislatiei Uniunii Europene.

Delegatia europarlamentara PSD sustine solicitarea adresata Comisiei Europene si statelor membre de a dezvolta urgent o strategie clara si coordonata la nivel european in favoarea incluziunii populatiei rome, de a se asigura ca instrumentele financiare europene, destinate acestei comunitati, contribuie substantial la imbunatatirea integrarii lor sociale.

Ma alatur vocilor care au condamnat masurile inacceptabile luate de guvernul francez in privinta romilor.

Populatia roma este cea mai numeroasa minoritate etnica a Uniunii Europene: vorbim de 10 sau 12 milioane de oameni – o populatie mai mare decat cea a Belgiei.

Problemele romilor nu sunt problemele unui stat sau altuia: sunt problemele Uniunii Europene. Pana cand nu vom intelege si nu ne vom asuma acest lucru, orice masura luata va fi un esec.

Integrarea romilor nu se rezolva nici cu expulzari fortate, nici cu violenta, nici cu bonusuri de 300 de euro, nici cu simpozioane despre diversitatea culturala.

Continuand cu astfel de metode, irosim resurse si timp, problema se adanceste, iar populatia roma este tot mai saracita, exclusa si predispusa la infractionalitate.

Trebuie sa oprim abordarile brutale si sa privim cu seriozitate spre cauzele comportamentului lor, adica spre conditiile precare de educatie si ingrijire medicala, accesul blocat la piata muncii, discriminare, control ineficient al infractionalitatii. Daca sunt infractori, ei trebuie judecati si pedepsiti individual, pe baza faptelor fiecaruia. Nu colectiv, si nu recurgand la gesturi extreme, care nu de putine ori sunt menite sa camufleze crize de alta natura ale unor guverne nationale.

O strategie clara de integrare in societate a acestor oameni trebuie sa urmareasca efecte concrete si pe termen lung. Trebuie sa facem aceste lucruri impreuna, si nu pasand la nesfarsit vinovatia de la un stat la altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s