Puncte de vedere

Un presedinte de inchiriat

Unul dintre instrumentele de succes ale marketingului este asocierea produsului care se doreste promovat cu o celebritate, cu un nume de rezonanta in spatiul public. Si fiindca cei de la RMGC nu si-o permit probabil pe Lady Gaga si nici pe manelistul Guta, s-au multumit cu Traian Basescu.


Un sef de stat membru UE gaseste de cuviinta sa transmita, in doua randuri, in spatii publice si prin discursuri surprinse de camere de luat vederi, mesajele publicitare ale unei companii private. Acelasi presedinte pe care nu l-am vazut vreodata sprijinind dezinteresat cauze cu adevarat nobile si de interes national, cum ar fi sistemul de sanatate publica (in timp ce guvernul domniei sale omoara cu buna stiinta oameni prin inchiderea criminala a spitalelor), sau sistemul de educatie (care, prin decimarea scolilor si retezarea finantarilor produce rezultate incalificabile).

Argumente?

TRAIAN BASESCU: “Important este ca ar trebui sa dam drumul la exploatare pentru ca vom crea locuri de munca” (declaratie publica)

RMGC:“Proiectul minier va crea peste 2.300 de locuri de munca directe pe perioada etapei de constructie a minei, 800 de locuri de munca directe in timpul exploatarii si 3.000 de locuri de munca in total pe perioada operarii”.(site-ul oficial al RMGC, precum si toate vocile care le sustin acestora mesajele din “bunavointa”)

OBSERVATORII INDEPENDENTI: Cei care studiaza problema cu luciditate spun ca numarul real al locurilor de munca create de RMGC ar fi de 226 in medie/an, informatie care, se pare, exista initial si pe site-ul RMGC (care intre timp s-a razgandit).

 

TRAIAN BASESCU: “Acest proiect trebuie inceput si dus la bun sfarsit – cu protectia mediului, cu obligatia celor care exploateaza sa refaca mediul” (declaratie publica)

RMGC : “La Rosia Montana, procesul de ecologizare se va defasura pe tot parcurcusul proiectului minier. In plus, chiar de la inceput compania depune o garantie de mediu, actualizata anual, banii necesari urmand sa fie folositi numai pentru reabilitare. Mineritul modern inseamna reguli si proceduri stricte in toate etapele unui proiect, inclusiv de reabilitare a mediului”. (site-ul RMGC si corul de laudatori)

OBSERVATORII INDEPENDENTI : Apropo de refacerea mediului, iata ce are de spus cineva care a vazut cu propriii ochi cum arata un peisaj post-cianuri, adica dupa inchiderea unui proiect similar:

“Lacul cu cianuri si alte otravuri este izolat acum fata de natura, cu eforturile guvernului local, cu plata de taxe din partea localnicilor – pentru pastrarea prin instalatii speciale de congelare a permafrostului. Acest lucru se face pentru a nu se raspandi in apele freatice si in pamant si spre lacuri si rauri”. Exact acest exemplu – Yellowknife din Canada – este citat de insasi Monica Macovei, care vorbeste despre faptul ca autoritatile “cheltuie anual aproximativ 1,2 miliarde de dolari canadieni pentru mentinerea solului inghetat dupa ce s-au folosit cianuri”.

TRAIAN BASESCU: “Pe cei care vorbesc despre distrugerea mediului ii invit sa mearga acum la Rosia Montana”.(declaratie publica)

RMGC : “Ca urmare a mineritului desfasurat in zona Rosia Montana de 2000 de ani, in special al celui de suprafata realizat in perioada comunista, perimetrul proiectului se regaseste intr-o zona lipsita de interes major din punct de vedere al biodiversitatii”. (site-ul oficial al RMGC)

OBSERVATORII INDEPENDENTI : In nenumarate randuri, specialisti europeni si independenti au subliniat numarul de specii rare si bogatia exceptionala a biodiversitatii de la Rosia Montana. Subliniez – specialisti, adica oameni care se pricep, nu purtatori de cuvant de inchiriat.

Prin 2004, existau diverse coalitii si asociatii pentru politicieni “curati”. Daca presedintele de atunci al Romaniei ar fi sfidat o tara intreaga reproducand, ca un papagal fara discernamant si fara responsabilitate, textele publicitare ale unei companii private (straine pe deasupra), cred ca toata suflarea planetei ar fi primit reclamatii, sesizari si proteste din partea acestor activisti.

Astazi? O tacere asurzitoare, care se asorteaza perfect cu anormalitatea acestor gesturi de la Cotroceni.

4 gânduri despre „Un presedinte de inchiriat

  1. MEDIU:este posibil sa aveti dreptate dar de ce trebuie sa treaca 10 ani si inca se mai taraganeaza ori este viabil proiectul ori nu este viabil…si inca se polueaza ( de 10 ani)parca ,daca nu se investeste in ecologizarea zonei…de ce tergiversarea asta in functie de partid este la putere???cine este de fapt de vina….daca nu este bine se punct si gata daca este bine se incepe munca si gata cu discutiile(politica si justitia in romania sunt strans legate de finante=lei romanesti), de ce nu este bun in romania ce se practica in alte tari ale UE(referitor la exploatarea aurului) totusi Academia Romana are specialisti
    SANATATE SI SIGURANTA ALIMENTARA:”’Etoxilații de nonilfenol sunt produse chimice des folosite ca detergenți în multe procese industriale, precum și la fabricarea materialelor textile naturale și sintetice. Substanțele prin evacuare se descompun în nonilfenol (NP), un derivat foarte toxic.”’ cunoasteti aceste cazuri care sunt mult mai grave (alergia ataca 1din4 europeni,inclusiv romani).bafta sau succes in demersurile romaniei la UE( fumatul in spatii publice–-de la o tigara a ars in delta).

  2. Problema e de importanţă majoră şi are mai multe necunoscute pentru cetăţeanul de rând nefamiliarizat cu partea tehnică. Politic vorbind tegiversarea de lungă durată ridică uriaşe semne de întrebare. Insistenţa investitorilor străini pentru această zonă, presupune prudenţă în deciziile ce se vor lua.
    Încrederea poporului român în ce spune şi ce face preşedintele Trăian Băsescu scade mereu spre minus infinit. Multitudinea de decizii iresponsabile luate de Băsescu dealungul timpului, sunt dovezi de necontestat că şi acum mai poate adăuga una.
    Dacă afacerea se dovedeşte profitabilă pentru preşedinte, pentru familia lui şi pentru camarila din arcul guvernamental, sigur o va face. Generaţiile viitoare din Roşia Montana vor fi poluate sau nu vor mai fi deloc.

  3. excelent. felicitări. într-adevăr, e prima oară, în istoria post-revoluţionară a acestei ţări, când un preşedinte face lobby pe faţă pentru o companie, şi încă străină. iar în ce priveşte repetarea retoricii RMGC, preluată, via Băsescu, de către Elena Udrea sau Lucian Lăzărescu, nu pot spune decât, a la Caragiale: curat papagal(i). Şi să nu uit: vă felicit mai ales pentru că aţi avut curajul şi inteligenţa de a o invoca, pozitiv, pe Monica Macovei. Să poţi trece peste considerentele partinice în politica românească – iată o probă de mare şi… modernă, în sfârşit! inteligenţă.

  4. Cei de la RMGC nu l-au „entuziasmat” numai pe preşedinte, foarte mulţi politicieni au o reacţie ciudat de entuziastă la adresa acestei probleme. Dacă la anumiţi parlamentari PDL mă aşteptam, am înţeles că şi de la PNL sunt câţiva parlamentari, parcă şi de la PSD… nu mă aşteptam la anumite elite intelectuale la un asemenea lucru. Cel mai mult m-a deranjat „prestaţia” academicianului Răzvan Teodorescu. Mai sunt şi mulţi ziarişti, dar aici cred că publicitatea se cumpără, mai mult sau mai puţin.

    Interesant este că la nivelul Parlamentului European lucrurile stau un pic ciudat. În timp ce doamna Monica Macovei era un teribil luptător împotriva proiectului Roşia Montana şi s-a mai temperat un pic, doamna Adina Vălean a mers până acolo încât a organizat şi dezbateri în favoarea RMGC şi acum parcă s-a mai temperat, după atacurile presei.

    Pentru mine este un gust amar. Românii au tot apărat acest pământ când li s-a spus să ia arma în mână, dar liderii au tot vândut din ce au apărat ei, au vândut şi viitorul românilor, au vândut orice atunci când au avut un interes financiar. În ultimii ani ne-am vândut petrolul, ne-am vândut serviciile, ne-am vândut comerţul, şi sistemul energetic, şi industria… şi poporul este din sărac şi mai sărac. Mai avem mineritul şi agricultura. După ce vom fi vândut şi pământul, vom fi săraci lipiţi şi cerşetori în propria noastră ţară, vânduţi ca sclavi pentru plata unor datorii făcute în numele românilor şi cheltuiţi de oligarhii României.

    De ce acest blestem? Unde este astăzi un salvator al neamului care să ne redea încrederea şi vigoarea naţională?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s