Boala din farfurie

Ceea ce vedeti mai sus sunt platouri pregatite, fara indoiala cu grija si dragoste, la o petrecere pentru copii. Contin cartofi prajiti si fasii de carne pane, si ele prajite. Si sunt la fel de periculoase pentru sanatatea celor mici ca si un pachet de tigari sau o sticla de alcool tare, decorata vesel cu personaje din desene animate.

Poate suna socant, dar e cat se poate de real: alimentele nesanatoase produc un rau urias asupra organismului. Iar obisnuinta de a le consuma de la varste foarte mici inseamna integrarea lor in stilul de viata si inradacinarea lor acolo. Efectul? Probabilitatea ridicata a bolilor cronice la varsta adulta. Banca Mondiala a avertizat recent ca sistemele de sanatate ale tarilor din Europa de Est se vor prabusi sub greutatea poverii reprezentate de bolile cronice, majoritatea generate de nutritie inadecvata, sedentarism si consumul de alcool.

Cu alte cuvinte, cu cat avem astazi mai multi copii care consuma cartofi prajiti pe post de cina sau chiar la petrecerile colegilor de gradinita, cu atat creste probabilitatea unor generatii doborate de obezitate, de diabet, de afectiuni cardiovasculare, de suferinte care intuneca viata de adult si impovareaza batranetea.

Nu intamplator am inceput prin a spune ca aceste platouri sunt pregatite cu dragoste si cu grija. Pentru ca nu afectiunea sau atitudinea protectoare le lipsesc parintilor care pun astfel de bombe alimentare pe masa copiilor, ci informatiile. Majoritatea preiau modele fara a le chestiona, cred pe cuvant reclame colorate (si mincinoase!), preiau traditii de familie (si nu toate traditiile sunt bune) sau, pur si simplu, vor sa le faca placere celor mici, fara a fi constienti ca astfel le fac rau.

Nimeni nu s-a nascut invatat. Stand de vorba cu destule mamici, am realizat ca multe dintre ele se straduiesc sa se informeze, insa mesajele adesea contradictorii le dezorienteaza.  Iar aceasta confuzie este, evident, benefica pentru companiile care continua sa vanda, zilnic, uriase cantitati de biscuiti saturati de zahar si chimicale, chipsuri saturate de sare, iaurturi cu fructe – dar de fapt fara fructe, si asa mai departe.

Efortul de informare este dificil. Nu e timp. Adesea, nu e nici rabdare. Insa costul neinformarii este imens. Si el nu va fi platit nici de companiile care vand dulciuri, nici de restaurantele fast-food, nici macar de noi, parintii: el va fi platit de copiii de azi – adultii de maine, cu propria sanatate.

Ne asumam – constient – acest cost?

2 gânduri despre “Boala din farfurie

  1. Cel mai dăunător este că sistemul fast-food îşi produce rapiditatea prăjind acele lucruri într-un ulei încins extrem de mult. Evident, uleiul este şi refolosit foarte mult. Acest lucru face mâncarea toxică. La o încălzire ce depăşeşte 120 °C, acrilamida se produce în prezenţa glucozei şi fructozei. Nu mai vorbesc de monoxidul de carbon care îl inhalează toţi din local.

  2. sunt de acord cu tine,am 11 ani experienta in fitness si tot ce AI SCRIS MAI SUS trebuie citit de catre toti parintii,pentru ca acesti mici copii nu stiu ce inseamna bun si ce inseamna rau,totul depinde de parinti.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.