Hrana sanatoasa

In cautarea alegerilor sanatoase

Nu avem inca, in Uniunea Europeana, o Strategie pentru Sanatatea Copilului. Un document unitar, coerent, care sa contina o viziune clara despre cum protejam sanatatea copilului din stadiul de embrion si pana la adolescenta. Ceea ce exista in prezent sunt fie fragmente disparate, fie viziuni depasite, si care nu includ provocari de data mai recenta, precum obezitatea, sau consumul de droguri si alcool in randul celor de varste mici. Ne trebuie o strategie unitara care sa promoveze, de exemplu, ghiduri privind alimentatia mamei in timpul sarcinii sau hrana copilului mic, dar si programe educationale tintite direct catre copii.

Si – de ce nu – o ramura a acestei strategii poate sa contina elemente foarte concrete, precum distributia de alimente sanatoase, dupa modelul programului Fructe in Scoli. Avem, din fericire, proiecte si initiative punctuale, care pot fi oricand incluse intr-o astfel de strategie si servi drept modele de bune practici. Ma bucur ca am putut fi parte la cateva astfel de proiecte, si vreau sa povestesc despre unele dintre ele. Toate s-au nascut din colaborari cu profesionisti si din dorinta de a duce informatia acolo unde poate face diferenta.

Cum se naste un proiect pentru nou-nascuti?

Cum trebuie sa arate o dieta echilibrata in timpul sarcinii? Ce si cum mananci „pentru doi”, dar fara a castiga greutate in exces? Cat de mult ajuta exercitiile fizice si cum sa le alegi? De ce e important sa alaptezi cel putin 6 luni? Cu siguranta, nu sunt chiar primele intrebari pe care si le pune o femeie in clipa cand afla ca urmeaza sa aduca pe lume un copil. Dar sigur intra rapid pe lista de preocupari, pe masura ce sarcina evolueaza si viitoarea mamica vrea sa se asigure ca totul va fi perfect. Insa nu intotdeauna exista surse de informatii la indemana, sau obisnuinta de a le cauta.

„Impreuna” (Together). Acesta este titlul prin care Comisia Europeana, prin Directoratul General pentru Sanatate, promoveaza un proiect dedicat femeilor insarcinate. Mai exact, este vorba de un proiect de educatie nutritionala, prin care viitoarele mame sa invete nu doar ce si cum sa manance pentru ca viitorul bebelus sa fie sanatos si sa se dezvolte corect inainte de nastere, dar si cum sa-l hraneasca ulterior. Sunt mandra ca proiectul este deja promovat si gata de implementare in cinci state UE – pentru ca inspiratia acestei initiative este chiar un proiect pilot pe care l-am formulat si depus eu, in 2011, la Parlamentul European! Deocamdata, proiectul este aplicat doar in sase orase europene (Praga, Manchester, Murcia, Varna, Odense si Kolding), dar sunt convinsa ca va fi un succes si va fi primit cu foarte mult interes in comunitatile respective. Si, in functie de aceste experiente, sper sa poata fi aplicat si intr-un oras din Romania: voi fi prima care il va promova si le va incuraja pe viitoarele mamici sa participe la el.

Cum aducem informatia acolo unde e nevoie de ea?

Nutritia e un domeniu din ce in ce mai important, pe masura ce tot mai multi oameni realizeaza ce impact major are modul cum se hranesc asupra starii lor de sanatate. Aflam zi de zi informatii – adesea intr-un volum mai mare decat putem procesa, de multe ori de o corectitudine pe care nu o putem verifica. Si atunci, avem nevoie de repere. Aici intervine utilitatea surselor verificate de informatie, adica a expertilor. De aceea am propus in Comisia de Sanatate publica a Parlamentului European un proiect destinat intregii familii, prin intermediul caruia informatia despre alimentatia sanatoasa sa devina accesibila pentru parinti si copii cu ajutorul si implicarea personalului medical, cadrelor didactice, autoritatilor locale dintr-o comunitate.

In 2012, ideea a fost sustinuta de colegii mei din Comisia de Mediu si asa a ajuns pe masa Comisiei Europene, care a adaptat-o si a inclus-o in Planul de Actiune impotriva Obezitatii, prezentat public si sustinut in 2014. Proiectul aplicat acum in 6 orase este dedicat femeilor insarcinate si celor care alapteaza, in special din grupuri dezavantajate. Ele vor invata despre alimentatie, cu ajutorul pediatrilor, asistentilor medicali, nutritionistilor, ONG-urilor cu profil medical si autoritatilor publice.

Doua colaborari de succes

Ma bucur ca proiectul pilot nascut din ideea mea este dedicat unei categorii atat de speciale – viitoarele mame, dar cred in continuare ca toti parintii au nevoie de astfel de actiuni, si in mod special parintii de prescolari – copiii aflati la varsta cand se dezvolta obisnuintele alimentare ce pot ramane pentru toata viata. Specialistii ne spun ca alimentatia copiilor e direct legata de multi determinanti ai calitatii sau duratei vietii, precum performanta scolara sau sanatatea mentala.

Deci exista o legatura intre cati morcovi mananca un copil si cat de repede invata franceza? Poate ca nu chiar atat de directa, insa expertii vorbesc despre legaturi dovedite intre calitatea alimentatiei copilului si dezvoltarea capacitatilor sale cognitive. Deci, apropo de exemplul dat, cantitatea de legume consumate poate asigura nu doar celebrele vitamine, ci si greutate echilibrata, deprinderi alimentare corecte, protectie in fata bolilor, scut fata de obezitate si implicit sansa unei vieti normale, sanatoase, ca adult. Despre importanta primilor pasi in viata pentru formarea fizica, emotionala si mentala a copilului am discutat in martie 2013, la Bruxelles, in cadrul unui seminar pe care l-am organizat tocmai din dorinta de a pune copiii in centrul discutiei europene. „Primii ani de viata sunt esentiali: au o influenta foarte importanta asupra dezvoltarii fizice, sociale, mentale si emotionale a copiilor, cu impact asupra intregii vieti”, spunea atunci doamna Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF in Romania.

Am facut un apel inclusiv la reprezentantii Comisiei Europene, prezenti la eveniment, sa nu subestimeze importanta politicilor de nutritie. Si cu acea ocazie, dar si cu altele, am cerut comisarilor europeni sa creeze o Strategie Europeana pentru Sanatatea Copilului. In 2014, Asociatia Scoala pentru Sanatate, a carei fondatoare sunt, a fost partenera organizatiei Salvati Copiii Romania in cadrul proiectului „Alegeri sanatoase” – Program de promovare a stilului de viata sanatos pentru copii si adolescenti. Prin training-urile de nutritie sustinute, Asociatia a pregatit formatorii implicati in proiect sa ajute 8000 de copii in adoptarea unui stil de viata sanatos.

Nu avem inca o strategie unitara in UE, dar exista, din fericire, idei care dau rezultate, exista proiecte punctuale care functioneaza, exista modele de bune practici care se pot extinde. Cu siguranta Asociatia pe care o reprezint va participa mereu cu drag la astfel de actiuni.

(articol publicat pe dcnews.ro)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s