Toata lumea a vazut sau a auzit, la un moment dat, despre caminele pentru persoanele cu dizabilitati – niste institutii reci, invechite, care functioneaza cu fonduri putine, in regim inchis, si care ii izoleaza de societate pe cei care au nenorocul sa ajunga acolo. Putini stiu, insa, ca exista si un alt model: ingrijirea in comunitate, in locuinte de tip familial, unde un numar mic de persoane traiesc si isi organizeaza viata impreuna, cu suportul unor asistenti sociali.

Un model diferit

Am avut prilejul sa vizitez un astfel de camin (in adevaratul sens al cuvantului) chiar in aceasta primavara, si am ramas impresionata. Am cunoscut acolo sase persoane care au sansa de a trai cat mai aproape de normal, dar mai ales independent. Pentru persoanele cu dizabilitati, independenta este primul pas catre iesirea din izolare si integrarea deplina in societate. Independenta inseamna sa poti trai fara suportul familiei, sa te bucuri de oportunitatea de a invata sau de a practica o meserie, sa-ti faci prieteni, sa-ti petreci timpul liber facand lucruri care iti plac. Caminul pe care l-am vizitat a fost deschis la Mihailesti, aproape de Bucuresti, prin implicarea Asociatiei Pro ACT, cu suport tehnic si financiar de la Open Society Foundation. Iar oamenii pe care i-am intalnit acolo erau – in pofida suferintei si dificultatilor fiecaruia – zambitori si pozitivi, plini de speranta. Continuă să citești „Camin sau „acasa”?”