Analize foarte avansate ale „emotiei”; creativitate nelimitata; acces aproape nelimitat la mintile curioase si vulnerabile ale celor mici. Promovarea alimentelor nesanatoase e un proces tot mai sofisticat, si el influenteaza ratele in crestere ale obezitatii in randul copiilor. Un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii ofera detalii incredibile, si trage un semnal de alarma. Oare cand il vor auzi institutiile care au datoria sa actioneze? Ca eurodeputata, ma straduiesc de ani buni sa atrag atentia asupra acestui pericol.
Daca ar fi sa reconstituim “dieta zilnica” a unei familii, strict pe baza reclamelor la mancare difuzate in media, am constata ca ea e profund nesanatoasa. Un copil care se uita mult la TV si pe internet poate, usor, sa ajunga la concluzia ca o familie „normala” mananca dimineata croissante cu crema de ciocolata, la pranz hamburgeri cu cartofi prajiti, dupa-amiaza chips-uri si covrigei, iar seara – pizza, obligatoriu urmata de un desert. Pentru ca – nu-i asa? – nu vedem niciodata reclame la mere, supa de legume (care sa nu vina dintr-un plic!), morcovi sau orice forma de aliment sanatos, ce nu ajunge la noi impachetat sau prajit sau procesat pana cand isi pierde orice urma de vitamine.
Reclamele ne „ingrasa” copiii?
De ce e important cum arata „dieta standard” a reclamelor? Fiindca majoritatea copiilor sunt puternic expusi la publicitate, sunt atenti la ea, ba chiar o urmaresc cu placere si interes. Sunt concluziile unui studiu publicat recent de Organizatia Mondiala a Sanatatii (Tackling food marketing to children in a digital world), care avertizeaza ca publicitatea la alimentele bogate in sare, zahar si grasimi are potentialul de a contribui la amplificarea ratelor obezitatii, iar pericolul major vine din mediul digital. Stiam deja ca uitatul la TV are potentialul de a ne „ingrasa” copiii, prin faptul ca ei vad multe reclame la alimente nocive pe care ajung sa le ceara; acum avem confirmarea ca si timpul petrecut de ei pe internet poate avea acelasi efect.
De ce? Pe de o parte, fiindca aici nu exista reglementari si implicit nici protectie pentru copii. Pe de alta parte, fiindca pentru copii reclamele nu sunt fictiune, ei neavand capacitatea de a distinge intre promovare si informatie, intre fictiunea reclamelor si realitate. Chiar si la varste care pot parea mari (10-12 ani), copiii nu recunosc reclamele ca atare, avertizeaza studiul OMS.
Mai mult, reclamele, in special in mediul online, sunt extrem de creative si mizeaza pe implicarea emotionala a copiilor, oferindu-le experiente amuzante, incurajandu-i sa-si implice prietenii, atragandu-i cu jocuri, premii, mici recompense.
O ofensiva bazata pe resurse enorme si metode avansate
O estimare amintita in acest studiu arata ca bugetul cheltuit de companiile alimentare pentru promovarea alimentelor nesanatoase este de 500 de ori mai mare decat bugetul utilizat de OMS ca sa promoveze alimentatia sanatoasa in lume!
Socante sunt insa tehnicile extrem de avansate folosite de companii pentru a transmite tintit reclamele catre copii.
O marca de inghetata isi promoveaza reclame diferite online in functie de vremea din fiecare zi; un fast-food foloseste geo-locatia din telefoanele mobile pentru a promova exact restaurantul in apropierea caruia se afla posesorul telefonului. Unele jocuri video insereaza reclame in functie de starea emotionala a celui care se joaca (de exemplu, dezamagirea de a nu fi ajuns la nivelul urmator).
Exista „analize ale emotiei” folosite intensiv de companiile de marketing, pentru a creste impactul reclamelor si a le directiona perfect – astfel de date pot fi culese prin senzorii de miscare din consolele de jocuri, prin analize ale comentariilor din social media, sau chiar prin analize ale modului cum e folosita tastatura!
In paralel cu aceste metode foarte subtile si avansate, companiile beneficiaza si de naivitatea majoritatii parintilor, care isi imagineaza ca reclamele sunt ignorate sau neinteresante pentru cei mici. Dimpotriva! Site-urile cel mai mult vizitate de copii nu sunt cele explicit dedicate lor, ci platformele care ofera acces la continut pentru multe categorii de varsta, precum Google, Facebook, Instagram, Youtube. Copiii intre 9 si 11 ani folosesc mai ales Youtube. Peste 50% dintre copiii de 13-16 ani au un profil pe o retea de socializare. In Marea Britanie, 73% dintre cei 1000 de adolescenti intre 13 si 17 ani implicati intr-un studiu au declarat ca urmaresc marcile preferate pe retelele de socializare, iar 62% acceseaza reclamele. In SUA, peste jumatate dintre adolescenti se uita la reclamele de pe mobil.
O oportunitate – directiva serviciilor audiovizuale
Cum gestionam acest pericol real? Studiul pe care l-am citat pe larg aici ofera putine solutii concrete – nici nu e treaba cercetatorilor. In opinia lor, cel mai important e ca decidentii sa-si recunoasca si sa-si asume explicit obligatia de a proteja copiii de aceste pericole derivate din promovarea in mediul digital a alimentelor nesanatoase.
Platformele online ar trebui sa-si asume, la randul lor, un rol, prin indepartarea reclamelor la aceste produse ce pot fi accesate de copii.
Totul incepe insa cu legislatia – cu reglementarile precise ale tuturor termenilor aflati in aceasta discutie: ce este marketingul adresat copiilor; despre ce limite de varsta vorbim cand ne referim la „copii”; care sunt exact produsele nesanatoase de care vrem sa ii protejam pe copii; care sunt sanctiunile, si asa mai departe.
Deocamdata nu se inregistreaza pasi inainte nici macar in reglementarea (teoretic mai simpla) a reclamelor difuzate la TV, o tema care ma preocupa de multi ani. Avem acum o noua oportunitate – procesul de revizuire a Directivei serviciilor mass-media audiovizuale, la care contribuie si Comisia de Sanatate publica (din care fac parte), printr-un aviz.
Am fost desemnata raportoare a grupului socialist pentru acest aviz, si sper sa reusesc, alaturi de colegii mei, sa readucem in discutie nevoia de a reglementa cantitatea de publicitate la alimentele nesanatoase la care sunt expusi copiii. Ar fi doar un pas pe drumul catre protejarea lor fata de pericolele obezitatii.
Un drum lung si complicat, pe care autoritatile nu par deocamdata dispuse sa se angajeze.
Blogul Dacianei Sarbu 