Cererea si oferta de hrana sanatoasa: studiu si solutii, prezentate la Bruxelles

FOOD event

Bugetele destinate promovarii alimentelor nesanatoase depasesc de aproape 30 de ori sumele cheltuite de guvern pentru a prezenta beneficiile alimentatiei sanatoase, in Marea Britanie. Probabil ca in alte tari care aloca mai putin pentru campanii publice de informare pe aceasta tema, diferenta e chiar mai mare.
Mai mult, potrivit unui studiu realizat in Noua Zeelanda, un copil este expus la nu mai putin de 27 de reclame la junk food in fiecare zi (cercetatorii au luat in considerare toate tipurile de publicitate, inclusiv reclamele de pe autobuze sau panourile stradale vazute in drum spre scoala). Nu avem inca date similare despre Europa, dar nu cred ca suntem departe.

Exista un dezechilibru foarte mare intre cantitatile enorme de publicitate dedicata alimentelor nesanatoase si informatia despre hrana sanatoasa – dezechilibru care creste exponential in mediul online.
Ce facem in aceasta situatie?

Ne straduim sa identificam instrumente cat mai simple si mai eficiente care sa promoveze hrana sanatoasa. Pe 20 octombrie am discutat in cadrul unui eveniment desfasurat la Parlamentul European despre un astfel de instrument – programul FOOD (Fighting Obesity through Offer & Demand) a inceput ca un parteneriat public-privat, cu finantare europeana, destinat imbunatatirii ofertei de care se bucura angajatii in pauza de masa, din partea restaurantelor. A fost gandit ca o forma de a conecta cererea si oferta si de a promova, si catre consumatori, si catre restaurante, virtutile alimentelor sanatoase.
Cu aceasta ocazie au fost publicate si rezultatele unui studiu, realizat prin chestionarea a 20.000 de salariati si 1300 de proprietari de restaurante din 8 tari europene: Austria, Belgia, Cehia, Franta, Italia, Portugalia, Slovacia si Spania. Romania nu este inca parte a acestui proiect.

Jumatate dintre salariatii intrebati in cadrul sondajului considera ca noile tehnologii ii pot ajuta sa adopte obiceiuri alimentare mai sanatoase. Cat de important este insa criteriul nutritional in alegerea mesei de pranz, dat fiind ca 72% dintre angajati isi rezerva o pauza de masa in fiecare zi, potrivit aceluiasi studiu? Unul din doi salariati ia in considerare valoarea nutritionala a meniului atunci cand aleg unde si ce mananca in pauza de pranz, dar acest criteriu este abia pe locul al doilea, dupa “preferinta din ziua respectiva” si inaintea “pretului”. Exista insa diferente destul de mari in functie de nationalitatea celor chestionati. Astfel, 87% dintre italieni considera acest criteriu important atunci cand aleg un restaurant, in timp ce in randul cehilor procentul scade la 61%.

Am putut vedea, in cadrul proiectului, mai multe instrumente interesante si foarte practice prin care alimentatia sanatoasa poate fi promovata cu succes, pe fondul unui interes in crestere al consumatorilor: fotografii frumoase cu fructe si legume care ilustreaza meniurile din restaurante; modele de liste de cumparaturi care includ repere nutritionale utile; brosuri cu recomandari nutritionale pentru personalul din restaurante – ce contin inclusiv calendare ale sezonalitatii fructelor si legumelor.

(Detalii despre proiect si mai multe exemple de materiale utile: http://www.food-programme.eu/en/tools/article/tools)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.