Bruxelles/Strasbourg · sanatate publica

Un pas inainte pentru protectia impotriva cancerului

Legat de preventie, si in special de masurile necesare prevenirii cancerului, se vorbeste mult, dar se face putin. Cu toate acestea, cancerul e considerat, printre altele, “prima cauza a mortalitatii generate de conditiile de lucru la nivelul UE”, conform documentelor oficiale ale Comisiei Europene.

image

Impreuna cu asociatia europeana a bolnavilor de cancer (ECPC), am lansat, anul trecut, un semnal ca e nevoie urgenta de masuri pentru a proteja oamenii de riscurile de cancer ce tin de conditiile de lucru. Expunerea la anumite substante chimice la locul de munca poate duce la imbolnaviri grave – tot cifrele Comisiei arata ca “in UE, aproximativ 20 de milioane de lucratori sunt expusi la cel putin unul dintre acesti agenti chimici”. Si totusi, multi dintre cei expusi acestor riscuri pur si simplu nu le cunosc, iar angajatorii fie sunt in aceeasi situatie, fie nu sunt constransi de reguli suficient de clare si ferme sa-si protejeze angajatii, prin reducerea perioadelor de expunere, de exemplu.

Apelul nostru era axat pe combaterea cancerului de vezica (un diagnostic pe care il primesc mai mult de 175.000 de europeni in fiecare an), dar semnalul era valabil cu privire la orice forma a acestei maladii.

Expertii ne-au explicat atunci ca peste 20% dintre cancerele de vezica la barbati si 11% dintre cazurile ce afecteaza femei au ca origine riscuri care tin de conditiile de munca. Intr-un articol pe care l-am scris pentru Government Gazette, am subliniat ca legislatia in domeniu e prea slaba si am folosit trei argumente in acest sens:

  1. Limitele de expunere sunt definite, la nivel european, doar pentru un numar redus de substante potential periculoase;
  2. Intervalul mare de timp scurs intre expunere si instalarea bolii inseamna ca angajatorii nu sunt motivati sa promoveze actiuni de preventie – din moment ce nu ajung ei in situatia de a suporta costurile tratamentelor;
  3. Comisia Europeana raporteaza probleme serioase cu aplicarea legislatiei existente, in special in cazul IMM-urilor.

De aceea, am solicitat Comisiei ca, in noile reglementari privind substantele cancerigene si mutagene, sa se refere explicit la perioadele de expunere si combinatiile de substante care cresc aceste riscuri – pentru ca oamenii sa stie exact la ce se expun – si sa creeze formule prin care sanatatea celor care lucreaza in conditii de risc sa fie permanent monitorizata si evaluata.

Ma bucur sa constat ca, de atunci, Comisia a propus doua serii de masuri prin care a raspuns partial apelului nostru.

Mai intai, in mai, a venit cu o serie de modificari la Directiva privind agentii cancerigeni și mutageni (2004/37/CE), cu obiectivul de a limita expunerea la 13 agenti chimici cancerigeni la locul de munca – incluzand valori limita pana la care folosirea acestora este sigura.

Recent, pe 10 ianuarie 2017, Comisia a venit cu o noua lista de sapte substante cancerigene carora le stabileste limite de expunere. In plus, se angajeaza sa ajute statele membre si partenerii sociali sa actualizeze normele in acest domeniu, pentru o mai buna protectie a lucratorilor.

Ambele seturi de propuneri vor fi negociate cu Parlamentul si Consiliul. Cu siguranta ele nu sunt suficiente, intr-un moment in care legislatia e inca foarte slaba comparativ cu dimensiunea problemei despre care vorbim. Dar ele reprezinta un util punct de plecare pentru o mai buna protectie fata de riscul de cancer derivat din conditiile de lucru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s